de Ionel Alexe
Nu puține sunt străzile și piețele care au dispărut, în cei doar o sută patruzeci și cinci de ani de viață românească la Constanța. Unele, precum străzile Cărămidari și Gloria, au pierit încet, dar inexorabil, în urma nenumăratelor surpări ale malului de nord-est. De fapt, nu doar ele, un întreg cartier s-a fărâmițat și s-a rostogolit în apele Mării Negre. În zona dintre biserica greacă și capătul străzii Ștefan cel Mare exista cândva „o mahala întreagă denumită Cărămidari, care avea trei străzi paralele cu malul mării. Încetul cu încetul, bulgăr cu bulgăr, pământul s-a prăvălit în valuri și marea a înghițit casele și străzile”, nota cu amărăciune un ziarist constănțean în 1929. O mică porțiune din strada Cărămidari rezistă încă și azi, un tăpșan plin de ciulini și arbori de mierea-ursului, în spatele hotelul Sport, ce nu are puterea de a aminti de vechea margine plină de viață veselă a Constanței.
Alte artere au dispărut prin decizii ale Consiliului urbei noastre. Pitoreasca Piață 23 Noiembrie, de pildă, a fost desființată în 1896, pentru a face loc primului Palat Comunal, localul Muzeului de Artă Populară din zilele noastre. Sau Piața Italiei, ce se întindea între străzile Elenă (azi Nicolae Titulescu), Ovidiu și Roșiorilor (astăzi dr. Ion Cantacuzino), dispărută în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, când pe locul ei a fost ridicat un grandios imobil, în stil Art Nouveau, sediu într-o vreme al Băncii Marmorosch Blank. Amintesc și strada Germană, mică uliță comercială, dar importantă fiindcă se învecina cu Hala Unirii, desființată după cel de-al Doilea război Mondial, prin construirea Hotelului Tineretelui.
O mențiune merită străzile Thetis și Neptun, ce plecau din Piața Independenței (Ovidiu de azi), prima din nord, cealaltă din sud și se uneau pe buza înaltă a malului cu amplă vedere spre port. În anul 1912, când au început lucrările de construcție a celei de-a doua clădiri a Primăriei Constanța, casele de pe aceste două străzi au fost puse la pământ. Arhitecul Victor Ștephănescu nu doar a realizat planurile impozantului imobil (ce găzduiește acum colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie), dar a propus și amplasamentul lui, contribuind astfel la suprimarea celor două străzi.
Nu toate străzile desființate de Consiliul Comunal au fost desființate pentru a lăsa locul unor clădiri. Până către mijlocul primului deceniu al secolului al XX-lea, sus, pe țărmul sud-vestic, în mijlocul așa-zisului cartier englezesc (cu „clădiri de piatră – unele din ele destul de elegante”, construite între 1860 și 1877 de The Danube and Black Sea Railway Co. Limited, compania ce primise de la guvernul otoman concesiunea portului Constanța și a liniei ferate Cernavodă – Constanța) se întindea o stradă mică. Era paralelă spre miazăzi cu strada Dianei și, păstrând logica așezării sub raza zeilor anticilor, fusese botezată Venus. Începea din strada Elenă și se înfunda în casele de pe latura vestică a străzii Ovidiu. Avea 24 de metri lungime și 5 metri și jumătate lățime. În vara lui 1907, în urma unei cereri a celor trei proprietari limitrofi stradelei, Consiliul Comunal, condus de liberalul Cristea Georgescu, hotărăște închiderea și vinderea suprafeței străzii Venus, proporțional, către vecini. Astfel, d-na Maria Viceva cumpără 30 de metri pătrați, d-na Ipatia Benderli 40 metri pătrați, iar d-l Ioan Săvescu 61 metri pătrați. De ce a fost închisă totuși această stradă? Și de ce atunci?
Străzile scurte ce tăiau zona de case dintre străzile Elenă și Ovidiu împlineau o nevoie foarte mare pe perioada sezonului estival, ori balnear cum se spunea pe atunci: asigurau legătura vilegiaturiștilor, cazați fie la hotelurile, fie la particularii din acea parte al urbei, cu haltele liniei ferate către Băile de la Viile Vechi ale orașului, linie ce trecea prin spatele străzii Ovidiu. Pleziriștii care stăteau, de pildă, la hotel d’Angleterre, parcurgeau cu siguranță strada Venus și o coteau fie spre stânga, pentru halta Ovidiu, de la capătul liniei (vezi ilustrația), fie spre dreapta (traseul fiind mai scurt aici), către halta Thetis. În vara anului 1906 însă, băile Constanței au fost mutate de primarul Ion Bănescu, de la agrestele Vii la deșertica și exotica Mamaie. Trenul de plăcere ce făcea legătura cu Viile a fost anulat, iar linia ferată din lungul străzii Ovidiu a fost părăsită. Dintr-o dată, străzile ce debușau către strada Ovidiu și calea ferată și-au pierdut mult din utilitate. Le-au revendicat joaca și chiotele copiilor. Una a fost închisă de-a dreptul, împărțită, vândută și uitată: strada Venus.
[Halta Ovidiu, capătul din oraș al liniei ferate către Băile de la Viile Vechi, într-o carte poștală, din jurul anului 1900, din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța. N. B. Noțița editorului („Halta Tomis la Băi”) este greșită.]