Views: 5
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța găzduiește vineri, 29 mai a. c., o întâlnire între doi importanți intelectuali și scriitori români, Radu Paraschivescu și Angelo Mitchievici, pentru o discuție despre literatură, scris și inspirație, cărți și destinul lor.
Radu Paraschivescu este un prozator și un traducător prolific, dar și un apreciat jurnalist și redactor de carte. A debutat în anul 2000, cu două romane, „Efemeriada” și „Balul fantomelor”. A scris despre nesimțiți, sport, politică, pisici, bunici, dragoste, râs, Renaștere, Caravaggio și Maradona. Este cunoscut pentru umorul său fin și ascuțit, inteligent și autoironic, folosit în special pentru a semnaliza impostura, prostia, înfumurarea, discrepanța dintre competențe și putere în spațiul public. „În virtutea inepției: nouă antologie de perle” (Humanitas, 2025) este cea mai recentă carte semnată Radu Paraschivescu.
Angelo Mitchievici este prozator, critic literar, eseist, cronicar de film. De asemenea, este profesor universitar la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, unde predă literatură română și literatură comparată. Cel mai recent volum publicat de el, „Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare” (Humanitas, 2022), a primit premiul secţiunii „Cartea de Critică, Eseu și Istorie Literară, Memorii, Jurnale, Publicistică”, al Uniunii Scriitorilor din România, în 2023.
Evenimentul va avea loc în Aula bibliotecii, începând cu ora 17. Vă așteptăm cu drag!
Eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.



Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.