de Ionel Alexe
Constanța de azi păstrează foarte puține edificii din perioada Imperiului Otoman. Geamia Azizia, farul din capătul bd. Elisabeta, cunoscut ca genovez, de fapt construit de compania engleză ce a întins prima linie ferată între Constanța și Cernavodă, biserica „Schimbarea la față”, fosta școală a comunității grecești, de pe strada Mircea colț cu Aristide Karatzali, alterată de suplimente de zidărie, clădirea muribundă a vechii vămi a orașului, de la vest de liceul Traian, cișmeaua turcească din nordul orașului, de pe marginea șoselei către orașul Ovidiu.
Nici elementele arhitecturii musulmane, preponderente desigur în localitate înainte de 1900, nu au fost mult mai răzbătătoare. Câteva pot fi totuși regăsite, chiar lăsând la o parte arhitectura religioasă. Avem încă arce ciubuc și arce cu lambrechin (de pildă la localul de pe bulevardul Tomis al Muzeului de Artă Populară, construit ca sediul al primăriei), bolți ogivale și arce în potcoavă (la vila de pe buza falezei estice – din str Zambaccian nr. 1 – și la casa zveltă din strada Callatis nr. 6, ambele ridicate de prințul numismat Mihail Șuțu), terase cu creneluri și cupole specific maure (la amintita vilă Șuțu). Putem admira de asemenea turle sub formă de minarete (vila prințului Barbu Știrbey și palatul Kara Dîlga, ambele din Mamaia, dar și la curioasa casă de pe strada Cristea Georgescu nr. 7), suprafețe traforate și arabescuri viu colorate (pereții și tavanele vilei Șuțu), compoziții realizate în tehnica ablaq-ului, de alternare a culorilor (fațadele Muzeului de Artă Populară și unele arcade ale vilei Șuțu), ba chiar și minunate structuri în relief, sub formă de fagure, numite muqarnas în interiorul vilei Șuțu. Dar sacnasie mai sunt la Constanța? Nu și da. Cum vine asta? S-o luăm pe-ndelete.
„Sacnasiu” este cuvântul folosit în limba română pentru termenul arab „mashrabiya”, un element de arhitectură islamică (după mulți cercetători, unul dintre cele mai tradiționale elemente ale arhitecturii islamice), care constă într-un „fel de balcon scos la uliță, închis cu geamuri și cu persiene (la casele domnești sau boierești) de unde se putea privi în stradă, fără a fi văzut”. În paranteză fie spus, definiția are și meritul de introduce un sinonim neaoș pentru termenul de „sacnasiu”, un substantiv derivat dintr-un adjectiv: „scos”, „sacnasiu” sau „scos”.
O firidă proiectată în afara zidului exterior, la etaj, un mic spațiu adăugat încăperii către și deasupra străzii, asta e sacnasiul. Totuși nu orice astfel de volum decroșat e un sacnasiu, în mod obișnuit sacnasiul are forma unei cutii și este realizat din lemn. Pereții îi sunt traforați, sau prevăzuți cu zăbrele, ferestre cu geamuri, jaluzele ori perdele. Un astfel de balcon semi-deschis către exterior și deschis către interiorul casei îngăduia ocupanților să vadă neobservați afară, să privească trecătorii, întâlnirile, găteala, gesturile mărunte, graba, disputele, alaiurile vesele sau triste, semnele anotimpurilor și semnele vremurilor. În plus, regla lumina primită și facilita fluxul de aer în încăperi. Prin urmare, un rol de îmbunătățire a condițiilor de viață, dar și unul de zgândărire a curiozității, ba chiar a indiscreției.
Totuși, de unde până unde cuvântul „sacnasiu”? Fiindcă turcii au numit balconul cu pricina „șahnișin” (care-nsemna „ședere domnească”), iar noi am împrumutat de la ei atât elementul de design cât și denumirea. Deși dicționarele nu-l menționează (sau nu am găsit eu), cuvântul arab „mashrabya” trebuie să fi fost preluat ici și acolo și de români, un exemplu fiind scriitorul Ion Marin Sadoveanu. „De foarte multă vreme”, nota el în 1931, „haremurile cu mușarabiehurile lor s-au retras din inima orașelor.”
Una dintre casele decorate cu sacnasiu a fost casa din Piața Independenței (azi Piața Ovidiu) nr. 2, proprietate, în anii 1930, a compozitoarei Ecaterina Mumuianu, soția fostului prefect George Mumuianu. Clădirea era o construcție aparte, având în secțiune forma unui trapez, cu fațade pe trei artere: strada Dimitrie Sturza (Revoluției din Deecembrie 1989 de astăzi), Grigore Contacuzino (actuala Arhiepiscopiei) și menționata Piață a Independenței. Pe latura sudică, dinspre strada Cantacuzino, casa avea un frumos sacnasiu cu geamuri. Datorită poziției și vecinătății cu statuia poetului Ovidiu, casa și sacnasiul cu pricina au fost prinse des în epocă de camerele fotografice. Iată casa Mumuianu într-o ilustrată din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța, având la parter magazinul de încălțăminte Ifcovici, iar la etaj, pe peretele însorit, sacnasiul cu pricina. Imobilul a avut ghinionul de-a fi lovit de o bombă aruncată de aviația sovietică în fatidica noapte de 22 iunie 1941, fiind demolat după război.
Unul dintre cei care au ținut să aibă un mușarabieh în orașul nostru este deja amintitul Mihail Șuțu. Arhitectul Grigore Cerchez, cel care a realizat, la sfârșitul secolului al 19-lea, planurile incredibilei case a prințului din strada Mării (azi Krikor Zambaccian), i-a desenat pe zidul nordic un sacnasiu, unul tipic, lucrat desigur în lemn și, pe cât putem descifra ilustratele vechi, cu pereții decorați prin decupare și sculptare ca o dantelă fină. Nici nu se putea ca o clădire vădit mudejară să nu aibă elementul arhitectonic tipic islamic. Din păcate, la una dintre renovări, probabil în anii 1940, vila a rămas fără splendidul sacnasiu, în locul lui fiind croită o fereastră cu arc potcoavă, în ton cu celelalte ferestre ale etajului.
Vin acum la prezent și la întrebarea dacă mai avem sacnasie în Constanța. Eu unul nu am descoperit un sacnasiu vechi care să împodobească încă vreo fațadă din oraș. Am descoperit însă unul nou. Casa de la nr. 5 strada Mihai Eminescu, a fost construită în stil neoromânesc, puțin înainte de 1925, de colonelul Constantin Bărbulescu. Nu știu dacă în original a avut un sacnasiu, cert e că la sfârșitul secolului al 20-lea nu avea. După anul 2000, proprietarul a renovat clădirea, ocazie cu care a dat jos balconul din fier forjat, cu jardiniere pline de mușcate îngrijite, dinspre stradă, iar în locul lui a construit un detaliu arhitectural din lemn și sticlă, scos în afară, frumos, zvelt, sprijinit pe console sculptate, ce-i permite, dacă vrea, să privească strada fără să fie văzut: un sacnasiu, probabil primul construit în Constanța după multe decenii.
[Casa Titi Mumuianu cu sacnasiul de pe latura sudică, într-o carte poștală din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]