Views: 68
de Ionel Alexe
Printre multele decizii civilizatoare, pe care societatea engleză The Danube and Black Sea Railway and Kustendjie Harbour Limited le-a luat la Constanța (Kiustenge pe atunci), după primirea de la Înalta Poartă a concesiunii construirii și exploatării liniei ferate Kiustenge – Bogazchioi (Cernavodă), a fost aceea de a-i lumina ulițele. În 1878, când administrația românească se instalează aici, existau 23 de felinare, cel mai probabil cu lumânări de seu, așezate în special în piața centrală (Piața Ovidiu de azi) și la intersecțiile străzilor. Era nevoie desigur și de un lampagiu, căruia compania engleză îi plătea salariul și-i oferea o scară și, poate, un măgar.
În anul următor, Constanța avea 100 de felinare, iar primăria prevedea instalarea altor opt în 1880. Lumânările fuseseră treptat înlocuite. În interiorul acelorași felinare mari, frumoase, lucrate cu măiestrie de tinichigii locali, se așezaseră gazornițe, lămpi cu fitil scufundat în petrolul lampant al unui rezervor din sticlă și cu abajur cu gâtul înalt, tot din sticlă. (Același tip de lampă, plus o mică oglindă rotundă, prinsă cu o bentiță de rezervor, nu lipsea din locuințele românilor în anii 1980, când regimul comunist decisese să restrângă alimentarea orașelor și satelor cu curent electric.) Fanarele erau așezate în capul unor stâlpi robuști, din lemn.
Exploatarea și întreținerea felinarelor nu era o treabă ușoară, geamurile trebuiau spălate de praf și de urme de insecte, abajururile șterse de funingine, rezervoarele umplute cu gaz, fitilurile ajustate, interioarele curățate de falene. Toate astea stând cocoțat pe scară, la o înălțime de 3 metri. După unele surse, în 1896, în Constanța erau aproximativ 350 de gazornițe, trebuie spus însă că suprafața localității se mărise mult, atingând un contur ce urma cu aproximație strada Atelierelor și bulevardul Mamaia de astăzi, până la mare, în dreptul spitalului militar.
La începutul lui 1896, un inginer și inventator francez, Vittorio Croizat, face primăriei Constanța o ofertă pentru iluminarea străzilor cu un felinar aparte. Și nu doar o ofertă, un experiment cu public. În Piața Independenței, la lăsarea serii și în fața unui mic grup de oficialități, din care nu au lipsit primarul Mihail Coiciu, consilierii comunali și șeful serviciului tehnic al comunei, inginerul Hermann Schmidt, Vittorio Croizat prezintă invenția sa: lampa pentru iluminat stradal cu ulei mineral dens. Cei de față au fost plăcut impresionați. Iar Croizat avea și alte argumente: prețul relativ mic pentru asigurarea eclerajului întregii comune (doar cu câteva mii de lei mai mare decât cel existent) și faptul că lămpile lui își dovediseră deja eficacitatea, fiind folosite, cu succes, zicea el, București, deși la periferie. Precaut, consiliul local a cerut consiliului capitalei evaluarea sistemului d-lui Croizat. Se pare că răspunsul a fost nici prea-prea nici foarte-foarte, „evaziv” îl caracteriza gazeta lui Petre Grigorescu, tatăl marelui primar constănțean din anii 1930, Horia Grigorescu.
Una peste alta, consiliul comunal a fost convins și a semnat cu Croizat un contract pentru iluminarea prăfuitelor noastre străzi și piețe pe termen de 5 ani. La votare, cinci consilieri au fost pentru, iar doi împotrivă, între care amintitul proprietar de ziar Petre Grigorescu. Cum toate deciziile importante ale primăriei trebuiau pe atunci aprobate expres de ministrul de interne, dosarul a fost trimis la București. Ministrul liberal Anastase Stolojan a fost de acord, iar francezul nostru a început instalarea încă din acea vară.
Cum erau „lanternele” lui Vittorio Croizat? Se asemănau în bună măsură cu cele cu petrol lampant. Aveau și ele un rezervor cu fitil, dar nu mai foloseau gazul lampant, ci un combustibil numit ulei mineral dens, „un produs al păcurei, al drojdiilor”, mai puțin inflamabil decât petrolul. Dispozitivul de ardere nu mai era detașabil, ci era prins de talpa felinarului. „Căsuța” cu geamuri, care avea forma a două trunchiuri de piramidă patrulatere, unite pe bazele mari, avea la partea superioară un coș cu cot, pentru eliminarea gazelor ce se formau în interior. Și mai era ceva ce nu exista la lămpile vechi: un reflector, o oglinjoară metalică, așezată lângă focar, care răsfrângea și îmbogățea lumina. „Dar această placă”, trăgea semnalul de alarmă un ziar local, „este supusă distrugerei prin uz și arderi, trebuiește un serviciu special, oameni speciali pentru întreținerea ei”. Croizat și-a așezat felinarele pe aceiași stâlpi din lemn folosiți înainte, dar nu în capătul lor, ci agățate la partea superioară, cu un braț de feronerie art nouveau.
Vechile felinare nu au fost aruncate, au fost scoase cu grijă și depozitate, iar în decembrie 1897, consiliul comunal a hotărât să le vândă. „S-a decis ca cele 352 de felinare rămase inutile de la serviciul iluminatului cu petroliu”, menționa procesul verbal al ședinței de la 20 decembrie, „să se vândă în detail, cu prețurile ce se vor putea obține”.
[Felinar patent Vittorio Croizat, așezat pe bulevardul Elisabeta; carte poștală din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]