„La Lascaridis”

Views: 40

de Ionel Alexe

În peisajul comercial al Constanței de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dominat de dughene și prăvălii joase, ticsite și bramburite, care vindeau dacă nu un singur fel de mărfuri, oricum un sortiment redus, a apărut, în anii 1890, un magazin cu totul aparte. Inspirația lui a fost Occidentul exuberant și avangardist, unde fusese inventat de puțină vreme. Era un local spațios ce oferea clienților o mare varietate de produse, frumos etichetate și aranjate pe raioane, la stânga asta, dincolo cealaltă, lângă fereastră altceva, fiecare raion deservit de unul sau mai mulți funcționari, iar toți și toate supravegheate de un director unic: un magazin universal.

Îndrăzneții negustori care au mizat pe noutate au fost frații Lascăr și Iancu Lascaridis, greci stabiliți în Constanța după unirea Dobrogei cu România. Deschiseseră magazinul chiar în casa lor de pe strada Carol (b-dul Tomis de azi), probabil construită expres pentru așa o negustorie. Strada Carol era una dintre principalale artere comerciale ale orașului, însă magazinul grecilor noștri era destul de departe de centrul orașului, în mijlocul cvartalului dintre străzile Cuza Vodă și Ștefan cel Mare, pe latura numerelor pare, în așa numitul „cartier de sus”, cartier ce cunoștea pe atunci o dezvoltare rapidă. Fusese numit eponim „La Lascaridis” și era un magazin de „manufactură și galanterie”.

Surpriza deschiderii lui a fost imensă. La fel și succesul. Iată cum îl caracteriza o publicație la câțiva ani de la inaugurare: „un vast magazin în care se află adunate în mod estetic tot ce s-a putut vedea mai de șic în Occident”, „o adevărată expoziție de tot ce poate fi mai modern în ceea ce privește moda”, trăgând concluzia că „ar putea figura cu cinste chiar în capitala țărei”.

În 1911, magazinul avea nu mai puțin de treisprezece raioane, ce ocupau întreaga clădire cu parter și etaj, numite, conform unei reclame din presa vremii, astfel: albituri, pălării bărbătești și de copii, încălțăminte, parfumerie franceză, articole orientale și de baie, covoare, mușamale, lainagiuri (adică articole din lână, n. m.), mătăsuri, cămăși și gulere, mărunțișuri, confecțiuni de dame, jucării și obiecte de cadouri. În plus, magazinul avea două ateliere, unul pentru „confecționarea pălăriilor de dame după ultimele creațiuni”, iar celălalt „pentru confecționarea rochiilor de dame, jupoane, blouze etc., după ultimele modele din Paris”. Mărfurile erau aduse de la fabrici cu bun nume din țară, dar mai ales din străinătate.

Despre ceea ce se întâmpla în magazinul cu ferestre spre miazăzi, într-o zi obișnuită de lucru, ne putem face o idee citind un articol din același an 1911, articol care nu era de reclamă, fiindu-i dedicat lui Lascăr Lascaridi (se pare asociatul al cărui cuvânt cântărea mai greu în conducerea afacerii): „în acest splendid bazar este în fiecare zi un adevărat pelerinaj, o Mecca a modei moderne”, iar mai jos: „zeci de muncitori și funcționari comerciali au găsit un tratament dintre cele mai alese și nimeni până acum nu a putut avea decât cuvinte de mulțumire pentru un patron atât de binevoitor față de umilii săi colaboratori”. Zeci de slujbași ce forfoteau pentru a face bucuria cumpărătorilor sosiți la magazin ca într-un pelerinaj… Iată o imagine foarte elocventă.

Lascăr Lascaridis disprețuia publicitatea, nu-i plăceau carele alegorice cu care Demostene Tranulis își trâmbița filmele noi pe străzile orașului, nici „bombele” cu afișe colorate aruncate din avion de negustorul Iancu Mungiuri și nici ardoarea ceasornicarului Pincus Șapira de-a fi prezent zi de zi în pagina cu reclame a ziarelor. Dar „La Lascaridis” era atât de cunoscut și de apreciat încât nu avea nevoie de publicitate. Alții s-au folosit de prestigiul lui pentru a ajunge la public, mulți comercianți, medici, avocați, fotografi s-au prezentat de-a lungul anilor în presa locală ca „alături de Lascaride”, „peste drum de magazinul Lascaridis”, „vis-a-vis de Lascaridis”, știind că în felul acesta lumea Constanței îi va localiza precis.

Era inevitabil ca isprava fraților Lascaridis să îmboldească alți localnici să le calce pe urme. Cel puțin alte două magazine universale, tot de manufactură și galanterie, au fost inaugurate la Constanța în jurul anului 1900: „La Luvru”, patronat de George Robovici și S. Eranosian, pe strada Carol și „La Luna”, al armeanului Avedis Bohdjélian, pe strada Ștefan cel Mare. Nici unul nu s-a ridicat însă la strălucirea lui „La Lascaridis”. De altfel, „La Luvru” a avut viață destul de scurtă, nemaideschizându-se după Primul Război Mondial.

În martie 1929, Lascăr Lascaridis s-a stins din viață la sanatoriul Filantropia din București. Împlinise 72 de ani și, cum nota ziarul Dobrogea jună, condusese „50 de ani cu stoinicie și cinste una din cele mai mari firme din țară”, ajungând „cel mai priceput și mai avut comerciant din Metropola Dobrogei cu reputație și în țările străine cu care avea directe relațiuni”.

Magazinul avea să-i supraviețuiască și, condus de nepoții lui, va continua să mulțumească Onor clientela, încă mulți ani. Chiar și după război, în 1946, ziaristul Tiberiu Petrila-Slătineanu, menționa în Călăuza municipiului Constanța, cunoscutul său ghid al orașului, la secțiunea „manufacturi”: „Lascaridis S. I. N. C. str Carol 96, tel. 1353”. La scurt timp însă, încăperile lui „La Lascaridis” au fost golite de mărfuri și mobile, ușile zăvorâte, clădirea demolată. În locul ei s-a ridicat imobilul Clubului Muncitoresc al Șantierului Naval.

[Strada Carol din Constanța înainte de Primul Război Mondial; în dreapta, cu copertina întinsă și mărfuri scoase pe trotuar, magazinul universal „La Lascaridis”]