Incendiul de la Hotel Călugărul

Views: 108

de Ionel Alexe

Constanța de odinioară n-a fost deloc scutită de incendii. Apăreau des, din cauza coșurilor înfundate și a sobelor prost construite, a utilajelor și a instalațiilor defecte, a neglijenței, a mâinilor criminale, a fulgerelor, a nenorocului etc. Șire de fân și paie (inclusiv ale regimentelor din oraș), stive de lemne, magazii și depozite, prăvălii, cinematografe, fabrici, imobile de locuit, vagoane de marfă și de călători, bărci și vapoare au căzut pradă focurilor.

Printre cele mai hrăpărețe incendii au fost cele ce au mistuit fostul conac otoman din strada Traian, ocupat după 1878 de autoritățile române, cuibul reginei din port, hotelul Bristol, (primul, cel din strada Ovidiu, cu generoasa lui sală de festivități, singura din oraș înainte de 1900), uzina electrică din strada Scarlat Vârnav (azi Răscoalei din 1907), care a suferit două incendii de proporții, primul în aprilie 1921 și celălalt în iulie 1931, stabilimentul băilor Mamaia, hotelul Panaioti din strada Dianei colț cu Lascăr Catargiu (azi Nicolae Titulescu), clădirea fostului han Petre Gherasim Luca din strada Ștefan cel Mare, ghețăriile statului de la Tăbăcărie, fabrica de produse chimice „Furnica”, din strada Oborului, pavilionul de sindrofii nocturne al lui Panait Decica, sprijinit pe câțiva bulumaci în porte-à-faux, pe buza malului estic.

Multe incendii au lăsat în urmă răniți, inclusiv din rândul pompierilor, cât despre morți, e posibil, dar eu nu am găsit mențiuni. Oricum, panica stârnită a fost de multe ori foarte mare. Așa a fost, de pildă, în martie 1916, când sala cinematograful Regal (Popularul de mai târziu) a luat foc chiar în timpul vizionării filmului. Scânteia a sărit în cabina operatorului, de la mașina de proiecție. Role întregi de celuloid s-au prefăcut în scrum și fum greu, asfixiant, spectatorii s-au călcat în picioare încercând să scape din sala aglomerată, s-au pierdut pălării, haine, portofele, ceasuri, șoșoni și pantofi, poșete, punguțe cu dropsuri, cornete cu semințe. Pompierii au sosit însă repede și au stins pălălaia. Vinovații? Unii i-au acuzat pe antreprenorii cinematografului, frații Gheorghiu, fiindcă, zgârciți și avizi după câștig, au cumpărat filme foarte vechi, din material degradat și inflamabil, dar se poate să fi fost doar pizma.

Imobilele pârjolite n-au avut același destin. Cele mai multe au fost demolate și au lăsat locul altora, poate mai mari și mai trainice, dar nu întotdeauna mai frumoase. În mod fericit, câteva, deși consumate până la tencuială de sinistru, au fost refăcute așa cum erau înainte. E cazul clădirii Pulcheriei Doiciu, care a ars la sfârșitul toamnei anului 1924.

Era o clădire mare și frumoasă, în stil neolasic, cu două etaje, situată pe colțul nord-estic al străzilor Mircea cel Mare și Ștefan cel Mare. Avea forma unui „L”, cu laturi egale pe fiecare dintre cele două străzi. Fusese construită în anul 1896, de cea mai cunoscută așezare a călugărilor români de la Muntele Athos, schitul Prodromu. În epocă era menționat drept Hotel Călugărul și e foarte probabil să fi fost construit pentru a-i găzdui pe cei porniți către sau întorși de la comunitatea monahală ortodoxă a Sfântului Munte. La momentul incendiului, era proprietatea d-rei Pulcheria Doiciu, fiica și moștenitoarea avocatului gălățean Anton Doiciu, decedat în 1918. Nu mai era hotel, ci casă de raport, camerele și apartamentele ei fiind închiriate de 28 de familii din pătura mijlocie. Cum se obișnuia, parterul era ocupat de prăvălii. Pulcheria, alintată Chérica, avea 19 ani, fiind încă minoră după legile vremii, și nu locuia în localitate, ci în Iași.

Vâlvătaia a izbucnit în pod. În seara zilei de 11 noiembrie 1924, streașina fațadei dinspre strada Mircea a început să fie mângâiată de fuioare subțiri de fum. N-a părut ceva foarte grav, dar era. Tot podul casei fusese deja cuprins de flăcările care în curând au atacat etajul de dedesubt. Locatarii au alergat îngroziți în stradă, unii reușind să salveze câte ceva din avutul lor. D-na Olga Georgescu, văduvă de război, a ieșit cu două perne și o linguriță de ceai. Cafegiul Sterie Geambașu și-a uitat copilul de un an și jumătate dormind între pături. A fost salvat. S-a crezut că o leuză a rămas înăuntru, dar știrea a fost infirmată. S-a dat alarma și-n scurtă vreme pompierii comunali, pichetele de incendiu ale regimentelor din garnizoană și echipa de incendiu a marinei trudeau pentru localizarea incendiului.

Un indiciu despre cum priveau oficialitățile de atunci o calamitate în localitate e oferit de simpla enumerare a celor sosiți la imobilul în flăcări: prefectul județului, ajutorul de primar al orașului, prefectul poliției, directorul prefecturii poliției, primul procuror al Parchetului, judecătorul de instrucție, șeful vămii și „mai toți comisarii de poliție și de siguranță”, după cum nota un ziar. Nu-l mai pun la socoteală pe comandantul sergenților de oraș, care se afla chiar în intersecție atunci când s-a zărit fumul și-a fost cel ce-a urcat în pod pentru a afla cauza.

Pentru a lipsi focul „de-ale gurii” și a-l îmblânzi, pompierii au dat din mână-n mână pe scări mobilele și lucrurile casnice de prin camere, apoi, în disperare de cauză, le-au aruncat de-a dreptul pe ferestre. Mese, șifoniere, oglinzi s-au făcut zob de caldarâm. Cu toată vigilența santinelelor puse de pază, hoții au știut să profite de bunurile sinistraților. A doua zi, d-l Dimitrie Constănțeanu, a surprins în curtea locuinței sale din strada Dimitrie Cantemir, cearta unor borfași ce nu se înțelegeau cum să-și împartă niște haine furate din clădirea incendiată.

Au existat temeri că focul se va extinde la pavilionul vămii, aflat la doi-trei metri spre nord, dar pompierii au reușit să-l localizeze la timp. Ipoteza unui făptuitor intenționat a fost eliminată destul de repede, poliția reușind să refacă șirul, pe cât de funest, pe-atât de prozaic, al evenimentelor. Eroii lor sunt o gospodină căreia-i crăpa buza după o ciorbă de potroace și un pui de găină iute de picior.

În curtea din spate, dar și în podul clădirii, unii dintre rezidenți creșteau porci și găini. În ziua respectivă, soția zarzavagiului Mihail Gheorghiu, proprietara unuia dintre cotețele cu păsăret agrest, a scăpat în pod puiul ale cărui măruntaie voia să le bage-n oală. Sub acoperiș fiind întuneric beznă, s-a gândit că un făraș cu jăratic îi va arăta locul unde se ascunde zburătoarea dolofană, dar îndărătnică. O fărâmă incandescentă i-a căzut la picioare, aprinzând bulendrele aruncate prin colțuri, podul, acoperișul și întreaga clădire.

Zidurile nu au rămas mult timp înnegrite și ruinate. Clădirea a fost reconstruită după planurile inițiale, iar pe fronton a putut fi citită din nou vechea inscripție: „1896. Proprietatea Kinoviului Român Prodom din Sântul Munte Athos”. Există încă și astăzi. A rămas în proprietatea familiei Doiciu și, după o binevenită împrospătare la începutul anilor 2000, a fost redeschisă ca hotel, cu un nume frumos și evocator: Chérica.

[Clădirea Hotelului Călugărul, în jurul anului 1900, într-o carte poștală din colecțiile Bibliotecii Constanța]