Views: 9

Lansarea volumului ”Istorii uitate. Dobrogea în strâmtoarea Secolului XX”, de Lucian Țugui, va avea loc, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, în data de 19 mai a.c., cu începere de la ora 16:30, la sediul Bibliotecii Județene ”Ioan N. Roman”.

Volumul a fost editat sub egida Centrului Cultural ”Jean Bart” Tulcea și a apărut la Editura Ex Ponto, anul trecut, abordând în conținutul lui subiecte care ar putea fi de interes deopotrivă pentru un istoric, pentru un jurnalist sau pentru un sociolog. Este vorba de detalii poate mai puțin cunoscute privind destinul unor personalități locale – oficiali din administrație, aspecte din războiul româno-bulgar – refugiul administrației tulcene la Chilia, aspecte din haosul generat de evenimentele primului război mondial, care au dus la apariția unor fapte de banditism în Dobrogea, ori amănunte privind soarta evreilor, pe același fond istoric.

 ”Reținem dintre articole: biografia și activitatea unor ziariști, ale căror activități controversate reprezintă și în prezent subiecte în dezbatere: Dimitrie Ghionis (cu semnătura Dimitrie Delaistru), proprietar și redactor al cotidianului tulcean «Vocea Adevărului» ori Simion Hussar, ale cărui povești enigmatice nu și-au găsit în totalitate explicație. Invocarea celor două nume de jurnaliști îi oferă prilejul autorului de a face o trecere în revistă a presei tulcene, cu nume de publicații și date de apariție. Tot în legătură cu activitatea jurnalistică, de data aceasta a unor nume de prim rang ale literaturii române, Ioan Slavici și Tudor Arghezi, aflăm detalii despre procesul în care aceștia au fost implicați și acuzațiile ce li s-au adus, cu implicații politice și istorice.”  – apreciază dr. Corina Mihaela Apostoleanu, în prefața volumului.

Lucian Țugui s-a născut pe 11 iunie 1972, în Tulcea. Actualmente colonel în rezervă, după o fructuoasă carieră de om al legii, este pasionat de istorie și dedicat cercetării documentelor istorice de arhivă. Autor a numeroase articole în mediul online, se poate recomanda și prin blogul său, ”Istorii aproape uitate”, fiind totodată și semnatarul volumelor ”Spionii dintre ape: trădare și colaboraționism în  Dobrogea ocupată (1916-1918)”, Editura Militară, București, 2023 și ”Focuri se aprind pe dealuri. Istoria Bisericii Penticostale din județul Tulcea ( 1939 -1989)”, care a apărut la editurile Rotipo, Iași, 2019 și Biblos, Cluj, 2024.

Lansarea de carte de pe data de 19 mai a.c., va avea loc în prezența autorului care va avea alături de el invitați precum dr. Corina Apostoleanu, dr. Lavinia Dumitrașcu, domnul Ovidiu Dunăreanu, Președinte al Filialei ”Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, reprezentanți ai instituțiilor de cultură tulcene, evenimentul fiind găzduit de doamna dr. Amelia Stănescu, manager al Bibliotecii Județene ”Ioan N. Roman” Constanța.

 

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.