13.03.2019 Ionuț Druche
„Biju, în mai multe rânduri pe platourile de aviației din București și Tecuci, a dat dovadă de mult curaj, aruncându-se cu parașuta de la înălțimi considerabile. Soarta a vrut probabil ca Biju să cadă victimă îndrăznelii sale”, Gheorghe Zegelea, reporter
Ziarul constănțean „Dacia”, aflat în colecțiile de publicații periodice ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, deschidea ediția din 28 octombrie 1925, cu o veste cutremurătoare: parașutistul pionier Aurel Biju s-a înecat în mare la Mamaia. Tragedia s-a petrecut în urma unui salt cu parașuta, de la 3000 de metri, din hidroavionul românesc Getta.
Aurel Biju intrase în atenția publicului, doar cu câteva săptămâni înainte, când sărise cu o parașută realizată de el, de la 2000 de metri, la Tecuci. Astfel, Aurel Biju stabilea primul record național, iar pentru modelul parașutei lui obținuse primul brevet de invenție românească, de acest fel[1]. Trebuie menționat că, prima parașută românească a fost realizată în anul 1922, după un model francez.
Născut în anul 1882, într-o familie cu patru copii, Aurel Biju s-a făcut remarcat de tânăr ca un „nestatornic, lesne de cucerit în toate direcțiunile, gata s-aplice cu riscul vieții toate inovațiile ce i se prezentau în lumini fascinatoare…”[2].
Aurel Biju[3]
Absolvent al Școlii Navale din Galați, Aurel Biju a lucrat în marina comercială. În urma unui conflict cu căpitanul vasului pe care lucra, părăsește marina comercială și se stabilește în Anglia. Aici se înscrie la Nautical School Swansea, fiind angajat apoi în marina națională engleză[4], de unde se întoarce în țară, în anul 1912.
Cu o săptămână înainte de saltul cu parașuta de la Mamaia, Aurel Biju îi mărturisea mâhnit unui prieten jurnalist de la ziarul Universul, regretul că reușita lui de la Tecuci a fost prea puțin reflectată în presa vremii: „Am sărit cu parașuta la Tecuci de la 2000 metri și s-a vorbit de mine mai puțin decât casierii care fug cu două milioane (…) O să ai ocazia să te ocupi marți, fiindcă luni sar iar, la Constanța”.
Evenimentul tragic, petrecut pe 26 octombrie 1925[5], a fost organizat chiar de Aurel Biju și de inventatorul parașutei cu care urma să sară, constănțeanul Constantin Grigorescu. La insistențele lui Aurel Biju, care invoca faptul ca a fost marinar timp de peste 15 ani, au fost pregătite doar două bărci de salvare (lotci) fără motor.
Deși trebuiau să decoleze la ora 15:00, acest lucru s-a produs abia o oră și jumătate mai târziu. Gheorghe Zegelea, reporterul ziarului „Dacia”, care se afla și el în hidroavion, alături de Aurel Biju, a consemnat primele momente de după decolare: „Am plecat cu hidroavionul Getta după amiază la orele 4 și jumătate de la cheul Titan, cu destinația Mamaia. La cârma aparatului se afla d. căpitan aviator Romeo Popescu, iar în partea dinainte, în turela destinată postului de mitraliere, se afla Aurel Biju, de spatele căruia era legată parașuta, confecționată din pânză, având o suprafață de 46 metri pătrați. Buna dispoziție a lui Biju, trăda pe omul temerar, care peste câteva minute urma să se arunce, asemenea unui uliu, într-o prăpastie de 3000 de metri”.
Chiar dacă instrucțiunile primite de pilot erau ca să îndepărteze avionul cât mai mult de țărm, pentru ca Biju să sară în larg, Romeo Popescu a ținut hidroavionul cât mai aproape de linia țărmului, pentru că observase curenții puternici din atmosferă. Cu toate acestea, după săritura care a decurs perfect, parașuta deschizându-se la timp, curenții l-au purtat pe Aurel Biju, la aproximativ 9 km de țărm. Una din bărcile tocmite pentru a îl recupera pe parașutist era deja pusă în mișcare, în momentul saltului. Dar, distanța prea mare, valurile, și ceața care s-a lăsat deodată pe mare, au făcut ca barca să nu îl găsească pe Aurel Biju. Mai mult, în confuzia creată și de lăsarea serii, printre unii spectatori, dar și printre unii barcagii, circula zvonul că legat de corzile parașutei era un câine, și nu un om. Organizatorii, după întoarcerea lotcii fără parașutist, conștienți de gravitatea situației, au plecat imediat cu o șalupă din port, în căutarea lui, dar fără succes. Într-o ultimă tentativă de a-l recupera pe Aurel Biju, salvatorii apelează la amiralul Scodrea, care pune la dispoziția salvatorilor, canoniera „Lct. Ghiculescu”.
Canoniera „Lct. Ghiculescu”[6]
Deși au patrulat toată noaptea, în jurul locului unde fusese văzut ultima oară Aurel Biju, acesta nu a fost găsit. Trupul lui a fost adus la mal de valuri, abia pe 24 februarie 1926[7].
Printre primele acțiuni întreprinse de autoritățile locale, a fost arestarea principalului organizator, Constantin Grigorescu, care era și creatorul parașutei, pentru motivul că nu a luat toate măsurile necesare, pentru ca această tragedie să nu se producă. În apărarea sa, Constantin Grigorescu a susținut că măsurile luate au fost întru totul făcute, în urma discuțiilor cu Aurel Biju.
Detalii despre ultimul salt al parașutistului pionier Aurel Biju, petrecut pe 27 octombrie 1925, la Mamaia, puteți citi în ziarul Dacia, în numerele 240-245/1925.
În articolul de săptămâna viitoare, vom prezenta interviul acordat ziarului „Dacia”, de către aviatorul Romeo Popescu, cel care se afla la manșa hidroavionului Getta, în ziua fatidică.
[1] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-a-aparut-parasuta-o-istorie-de-peste-4000-de-ani
[2] Ziarul „Dacia”, nr. 245, 3 noiembrie 1925
[3] Sursă foto: http://www.memoriaoltului.ro/reviste/revista_49.pdf
[4] http://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Biju-familial.-1858-1931.-Inv.-1626.pdf
[5] 25 octombrie după altă sursă, http://www.memoriaoltului.ro/reviste/revista_49.pdf , pg. 39
[6] Sursă foto: https://rnhs.info/canonierele-friponne-eugen-stihi/