De ce Renard?

Views: 79

de Ionel Alexe

Daniel Renard e un nume astăzi în Constanța, și pe bună dreptate, este arhitectul care a proiectat unul dintre simbolurile orașului, după unii cel mai important: Cazinoul Comunal. Însă, la momentul semnării contractului cu primăria, 22 iulie 1903, Renard era un necunoscut în tagma arhitecților, un novice, poate știa meserie, poate era talentat, poate era chiar vizionar, dar nu avea vreo realizare, sau oricum nu una notabilă. Cum de-a fost ales?

La începutul anilor 1900, Consiliul Comunal al orașului nostru, condus de primarul liberal Cristea Georgescu, dădea de știre în țară că „a provocat” „o concurență de oferte penrtru facerea proectelor definitive, cu toate accesoriile lor, devise, caete de sarcini și altele, cu conducerea lucrărilor” la un nou Cazinou Comunal, după cum scria unul dintre membrii consiliului, Petre Grigorescu, într-un articol din ziarul local Constanța.

Cazinoul existent, construit în 1892, pe taluzul bulevardului Elisabeta (parcul Cazinoului nu exista pe atunci), cam în fața casei Titus Cănănău (ce găzduiește azi restaurantul Queen Elisabeth), era o clădire modestă, din paiantă, așezată pe piloni de lemn, „proțăpită pe papainoage”, cum zicea un ziarist. Avea totuși un salon încăpător și o terasă largă, cu întremătoare priveliște spre mare, și fusese martor la multe întâmplări fericite. Aici toastase Regele Carol I pentru mărirea orașului, cu ocazia banchetului dat la așezarea pietrei fundamentale a portului, aici își etalaseră rochiile și fuseseră dansate frumoasele orașului, la numeroasele baluri și ceaiuri, aici conferențiase Ion Luca Caragiale (despre seriozitate). Și tot aici, însuși amintitul primar Georgescu, care avea o voce plăcută, delecta comesenii la serate intonând, fără să fie rugat prea mult, „cu-a lui soție, cu mult patos, vechi romanțe în perfectă simfonie”. (Soția lui Georgescu, Valentina, era una dintre fiicele celebrului compozitor Gavriil Musicescu.) Una peste alta, vechiul Cazin, ori Kursaal, cum i se mai zicea în epocă, nu mai cadra cu aspirațiile Constanței de stațiune balneară și metropolă a Dobrogei.

La concursul de care vorbesc au trimis oferte doi arhitecți, ambii cu studii pariziene, la aceeași prestigioasă (și atunci, ca și acum) École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. Unul matur și consacrat, cu un portofoliu consistent și valoros, celălalt tânăr, căruia abia dacă i se uscase cerneala pe diplomă și care nu prea avea cu ce se lăuda în materie de case. După unii, colaborase la construcția lăudatelor pavilioane ale României pentru Expoziția Universală de la Paris din 1900. Se poate, dar chiar de-ar fi fost așa, a făcut-o înainte de-a obține diploma de arhitect (14 decembrie 1900), ceea ce înseamnă că nu putea avea decât un rol secundar. (Expoziția Universală a început la 15 aprilie 1900.)

Consiliul Comunal l-a ales pe cel din urmă. Numele lui: Daniel Renard. Motivația principală a alegerii este menționată de același consilier Petre Grigorescu: Renard „reșede în Constanța și nu va abandona lucrările în seama altora, cum au făcut-o altă-dată inginerii contractanți ai ante-proectului de aducerea apei și planului orașului, de resultatul căror lucrări comuna nu s-a folosit până acum întru nimic”. Consilierii noștri erau, precum se vede, pățiți, așa că au suflat și-în iaurtul celor înscriși. Și nu doar că se temea că va fi lăsată baltă, dar Comuna, așa cum anunțase în „provocarea concurenței de oferte”, voia un arhitect care să se ocupe de „facerea proectelor definitive, cu toate accesoriile lor, devise, caete de sarcini și altele, cu conducerea lucrărilor”, altfel spus să planifice și să proiecteze, dar și să supravegheze construcția, să colaboreze cu inginerii, să gestioneze bugetele, să fie la fața locului când apar inevitabilele probleme, pentru a le rezolva prompt. Un arhitect cu normă întreagă.

Mai experimentat, mult mai cunoscut și poate mai bun, Dimitrie Maimarolu (cel de-al doilea ofertant, autor între altele al Palatului Camerei Deputaților din Capitală, azi Palatul Patriarhiei) era însă foarte ocupat, la acea vreme fiind probabil angajat al Ministerului Agriculturii și Domeniilor. Chestiunea i-a umbrit portretul. Daniel Renard, pe de altă parte, era disponibil. Se afla chiar la Constanța. Își deschisese aici un birou de arhitectură, în apropiere de biserica bulgară, pe strada Romană No. 30 (azi strada Revoluției din 1989). Avea de lucru, dar nu ceva care să-l împiedice să se ocupe de Cazinou, dimpotrivă, ceva ce-i dădea prestigiu. La cererea lui Scarlat Vârnav, prefectul de Constanța, Renard modifica pe ici pe colo planurile Palatului Administrativ, pentru a cărui construcție se eliberase deja fosta Grădină Belvedere de pe strada Traian.

Prefectul județului Constanța îl creditase deja pe Daniel Renard. Faptul că un demnitar important ca Scarlat Vârnav îl alesese pe Renard să ajusteze proiectul marelui arhitect Louis Pierre Blanc (autorul planurilor inițiale ale Palatului Administrativ), trebuie să fi contat pentru consilierii noștri. Lucrurile nu sunt însă încheiate, o nouă întrebare merită pusă: cum de l-a ales Vârnav pe Daniel Renard? Eu unul nu am nici un indiciu. Întrebarea rămâne deschisă.

[Clădirea Cazinoului Comunal, proiectată de arhitectul Daniel Renard; carte poștală din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]