Cazul Miltiade Cutava

Views: 308

de Ionel Alexe

În mijlocul zilei de 25 octombrie 1924 și-al municipiului Iași, pe treptele Judecătoriei Ocolului Urban, un tânăr înalt, cu ochi albaștri, părul vâlvoi, îmbrăcat țărănește (ghete, ițari, brâu și suman cu broderii) trage câteva focuri de revolver asupra unui grup de polițiști de vază, printre ei însuși prefectul poliției ieșene. Doar ce ieșiseră cu toții din sala de judecată, participanți la același proces: polițiștii înghesuiți pe banca acuzaților, învinovățiți de-un student de bătăi și umilințe, iar tânărul cu suman, ca avocat al studentului reclamant.

Unul dintre gloanțe l-a ucis pe loc pe prefectul poliției, Constantin Manciu. Tânărul avocat era Corneliu Zelea Codreanu, liderul de mai târziu al Mișcării Legionare din România. Conform declarației lui, și-a descărcat pistolul în legitimă apărare, întrucât agenții săriseră asupra lui, la ordinul „Loviți!”, răstit de șeful lor, prefectul poliției. Criminalul a fugit de la locul fapte, dar s-a întors la scurtă vreme la Judecătorie și s-a predat.

Legitimă apărare ori atentat? Zelea Codreanu a susținut prima variantă, dar poliția avea dovezi că actul fusese premeditat cu mult înainte, fiind motivat de ură. Trebuie spus că o cercetare recentă a stabilit că Manciu a fost împușcat în spatele urechii drepte (în sutura oaselor occipital și parietal), ceea ce înseamnă că era întors în profil, că la momentul împușcăturilor nu se uita către asasin, sugerând că interesul lui pentru flăcăul în costum național era minim.

Cei mai mulți au condamnat asasinatul în epocă. Destui l-au aprobat însă, presa de extremă dreaptă, studențimea exaltată de discursurile antisemite și naționaliste ale profesorului ieșean A. C. Cuza (mentorul lui Codreanu), organizațiile de naționaliști șovini și anarhiști. Orașul Constanța respira pe atunci un aer mai tolerant, neviciat de forme de naționalism exacerbat. Dar antisemitismul exista din păcate și aici.

La mai puțin de o săptămână de la crima din Iași, pe 30 octombrie 1924, autoritățile din Constanța îl arestau pe Miltiade Cutava, jurnalist, proprietar și director al săptămânalului local „Strălucitorul”. Motivul era de găsit între cuvintele a două telegrame, expediate de Cutava, una către tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu, profesor de limba germană în Huși și cealaltă către amintitul Alexandru C. Cuza, profesor de economie politică la Universitatea din Iași. În prima, Cutava îi cerea lui Ion Zelea Codreanu o fotografie cu fiul său, pe care voia, foarte probabil, s-o așeze în paginile publicației sale. În cea de-a doua cerea înscrierea în partidul condus de A. C. Cuza, Liga Apărării Naţionale Creştine. Cele două depeșe au ajuns la cunoștința opiniei publice, în următorul fel. Din Constanța nu au fost trimise direct destinatarilor la Huși și Iași, ci prin oficiul poștal din București. Aici, oficiantul intermediar le-a citit și un clopoțel strident i-a sunat în urechi. A înștiințat autoritățile.

Dar ce putea fi atât de grozav în aceste telegrame pentru ca expeditorul lor să fie arestat? În amândouă Miltiade Cutava îl numea pe Corneliu Zelea Codreanu „erou național”. „Rog expediați cu prima poștă”, menționa, de pildă, ziaristul constănțean, în telegrama către Codreanu-tatăl, „clișeul Eroului Național Corneliu I. Z. Codreanu”. Un asasin caracterizat drept erou național e, să recunoaștem, o chestie cam anapoda. Lucrul a fost interpretat de prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunalul constănțean drept apologie a crimei.

Miltiade Cutava era cunoscut pentru xenofobia lui în urbea de la malul mării. „Strălucitorul”, săptămânalul pe care-l lansase în decembrie 1919 și pe care-l scria aproape singur, era plin de filipice, nu doar împotriva evreilor, dar și a turcilor, armenilor și-a altor etnici. Una dintre lozincile ziarului era: „Jidanii la Marea Roșie, Turcii la Mărul Roșu, Armenii la Erzerum”, altfel spus, izgoniți cu toții din țara noastră. (Mărul Roșu este Constantinopol, iar Erzurum este un foarte vechi și important oraș al Armeniei istorice, astăzi pe teritoriul Turciei.) Dar ziaristul nostru nu se limita la paginile revistei pentru a-și exprima opiniile, ieșea în piața publică și îndemna tinerii, în special elevii de la Liceul „Mircea cel Bătrân”, la diverse acțiuni contondente, la „dezordine” împotriva evreilor constănțeni, la „zdrobirea capetelor târtănești” (târtan e un apelativ depreciativ al evreului).

Procesul a avut loc la Tribunalul Constanța, pe 13 februarie 1925. Procurorul a adăugat și acuzația de apologie a crimei în public, dovedind că acuzatul a lăudat crima lui Zelea Codreanu, între altele, în frizeria „High Life” a lui Hristu Eftimiade, din strada Carol, într-un moment când aceasta era „plină de clienți”, și la Camera de Consiliu a Tribunalului, cu ocazia judecării mandatului de arestare, „pe când sala era plină de Advocați și Funcționari, Santinele și Gardieni ai închisoarei centrale”.

Miltiade Cutava și-a recunoscut faptele și le-a apărat cu pieptul bombat. Telegramele? Le-a trimis, nota el în noiembrie 1924, în „Strălucitorul” său, deoarece: „conștiința mea națională mi-a poruncit să sar în ajutorul Eroului Național Corneliu I. Codreanu, supranumit Iancu Jianu al II-lea”. Prefectul poliției și-a meritat soarta, a susținut el, fiindcă „în loc să fi servit cauza noastră națională, servea cauza dușmană în mod diabolic, luând chiar parte dimpreună cu soția sa la ceaiurile dansante ale ovreilor și ale ovreicelor”.

Cât despre Corneliu Zelea Codreanu, luându-i viața lui Constantin Manciu, sângeros și în văzul lumii (dar în legitimă apărare, să ne înțelegem), a dovedit înțelepciune, voință și curaj extraordinar, ceea ce-l califică drept mare erou al României, ce merită, desigur, imitat, a perorat directorul „Strălucitorului” la proces. Miltiade Cutava a fost achitat de toate capetele de acuzare, la fel cum a fost achitat de acuzația de crimă, trei luni mai târziu, Corneliu Zelea Codreanu.

[Miltiade Cutava, într-o fotografie din hebdomadarul „Strălucitorul”, 26 septembrie 1920; document din colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța]