Alexandru Ioan Cuza – Domnul Unirii din 1859

Alexandru Ioan Cuza reprezintă, pentru istoria națională, o figură luminoasă, un reper al unei epoci de intense transformări sociale și politice, cel care într-o perioadă relativ scurtă, raportat la timpul istoric, în timpul domniei sale dintre 1859 și 1866, a pus nucleul statului român modern pe calea modernizării.

Într-o conferință din 1920 (când se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Cuza), marele istoric Nicolae Iorga spunea despre domnul Unirii că „n-a pretins să fie mai mult decât ceia ce cerea vremea lui, dar a avut superiorul bun simț și marele talent politic de a fi nu mai puțin decât ceia ce vremea cere de la un om în situația lui”.

Deși Dobrogea nu a fost implicată direct în evenimentele din 1859 (fiind un teritoriu aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman), Unirea Principatelor a adus teritoriul dintre Dunăre și Mare în atenția clasei politice românești, iar Alexandru Ioan Cuza, care a trecut prin Dobrogea de două ori, în 1860 și 1864, a înțeles importanța strategică a acestuia.

După Unirea Dobrogei cu România și mai ales după realizarea statului național unitar român, dobrogenii au sărbătorit Unirea Principatelor și au omagiat figura celui care și-a legat numele de acest moment.

Astfel, în ziarul local „Dacia” din 24 ianuarie 1926 apare, pe prima pagină, un articol cu titlul „Unirea face puterea” semnat de Al. Doinaru. În prim plan apar și portretele lui Alexandru Ioan Cuza și al doamnei Elena Cuza. Articolul este unul care omagiază pe înaintași, dar îi critică aspru pe contemporani.

Același ziar publică în 1930, pe 26 ianuarie articolul cu titlul „Ziua Unirei” în care se arată că în ziua anterioară s-a sărbătorit „cu fastul obișnuit” Ziua Unirei: „În zorii zilei 21 de lovituri de tun au anunțat începutul festivității.

 La orele 10 la Catedrala Episcopală s-a oficiat un te-deum de către episcopul Gherontie, înconjurat de tot clerul, în prezența autorităților civile și militare.

 Tradiționala „hora Unirei” a fost jucată în piața Independenții și Carol.

În timpul zilei la toate școlile și cinematografele din localitate au avut loc serbări, urmate de conferințe”.

În anul următor, același ziar prezenta, în numărul din 24 ianuarie, un articol înălțător din care spicuim: „Rugi se vor ridica spre Cel prea înalt pentru mulțumirea unui neam ce și-a văzut după atâtea sute de ani toți fiii la un loc.

E ziua în care uitând tot ceea ce ne poate despărți, suntem obligați să fim una, să ne simțim legați într-un tot indisolubil, cimentat în alcătuirea-i intimă prin lacrimile și sângele vărsat în cursul unui mileniu pentru izbândirea visului celui de veacuri.

E Ziua Unirii!”