Biblioteca Județeană „Ion N. Roman” Constanța organizează pe 5 și 6 iunie 2022, ample manifestări, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului  Înconjurător.

Duminică, 5 iunie 2022, ora 12.00

Evenimentul debutează duminică, 5 iunie 2022, de la ora 12.00, pe pagina de Fcebook cu o poveste on-line „Copacii în care creșteau cărți” – scrisă de Paul Czajak. Apoi, Oana Călinescu, profesor al Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanta va vernisa expoziția de pictură „ECOSISTEM”, realizată de copiii pe care-i îndrumă. Lucrările expuse se încadrează în tematica de anul acesta „Restaurarea ecosistemelor”, a Zilei Mondiale a Mediului Înconjurător.

Sub sloganul: „cărțile se schimbă, ideile și copacii rămân” – echipa proiectului Raftul verde (https://bjconstanta.ro/raftul-verde/) va găzdui în sediul bibliotecii „Bursa de carte”, ce va consta într-un schimb de cărți între participanții la eveniment. Bursa va fi deschisă de Ioana Tudor, reprezentantul Librăriei Dorian Gray, partener al Bibliotecii și va fi urmată de o descriere a cărții „Povești cu tâlc”, scrisă de Anca Gabriela.

Manifestările se vor încheia cu activitatea în aer liber „Armonie – Desene pe asfalt”.

Luni, 6 iunie 2022, ora 12.00

Luni, 6 iunie 2022, de la ora 12.00, pe spațiul verde al Bibliotecii va avea loc o acțiune de plantare care va fi inițiată de managerul instituției, prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, alături de elevi constănțeni. Ulterior, un reprezentant al Mare Nostrum va vorbi participanților despre protejarea ecosistemelor. Apoi, elevii vor fi eroii recitalului „Poezia naturii”.

O altă activitate inedită realizată tot cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului Înconjurător este „Conferința de presă”. Aceasta este, de fapt un joc de rol care va consta în realizarea unei „conferințe de presă” despre Proiectul Raftul verde (https://bjconstanta.ro/raftul-verde/). Echipa proiectului împreună cu voluntarii vor răspunde întrebărilor „presei” formate din elevi și voluntari ai Bibliotecii. La final, vor elabora un „comunicat de presă” care va fi publicat pe site-ul Bibliotecii la secțiunea dedicată proiectului Raftul verde.

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător

Începând din 1972, ca urmare a rezoluției Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, ziua de 5 iunie a fost desemnată ca Ziua Mondială a Mediului Înconjurător. Astfel, la această dată toate guvernele și organizațiile sunt îndemnate să întreprindă activități prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea și îmbunătățirea mediului.

Încă de la crearea sa, Organizația Națiunilor Unite a subliniat că acest eveniment ar trebui privit și ca „Ziua Oamenilor”, când fiecare dintre noi trebuie să întreprindă ceva pentru protejarea planetei noastre.

Orice ai face, sărbătorește momentul!

 

Leave a Reply