Biblioteca Județeană Ioan N. Roman vă invită să vizionați, în holul de la parter, expoziția intitulată Variațiuni pe aceeași temă. Exemplare numerotate din tiraje limitate. Volumele expuse, care fac parte din colecțiile speciale ale bibliotecii, sunt semnate de Octavian Goga, Barbu Brezianu, Geo Bogza, Ion Pillat sau Radu Tudoran și au ca punct comun criteriul bibliofil al rarității, dat de numărul restrâns de exemplare în care au fost tipărite.

Multe din aceste cărți conțin autograful manuscris al autorului sau sunt tipărite pe hârtie specială, fapt care le aduce un plus de valoare.

 

Un exemplu grăitor îl reprezintă volumul: „Amitié amoureuse” de Hélène Lecomte du Nouy, apărut la Paris, în 1897. Exemplarul este numerotat cu 2 dintr-un tiraj limitat de 30 și are dedicația autoarei către Regina Elisabeta a României.

Expoziția va putea fi vizitată până în data de 30 aprilie 2020.

Leave a Reply