30.10.2020 Ionuț Druche
La un an de la vizita delegației Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța la Chișinău, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la înființarea Filialei „Ovidius” a Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu” din Chișinău, inaugurată în urma încheierii unui protocol de colaborare între Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța și Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” din Chișinău, în anul 1994, vă prezentăm o poezie și portretul poetei Irene Fleury din Chișinău, publicate în revista „Plaiuri dobrogene” (cota P II 421), An II, nr. 6, martie – aprilie 1927.
Revista culturală „Plaiuri dobrogene”, coordonată de poetul Constantin Muche – Blond, a apărut la Constanța, doar în șase numere, între octombrie 1926 și martie 1927. A publicat creații literare, originale și traduceri, articole de istorie literară, recenzii, note despre expoziții etc.
Poeta Irene Fleury
Portretul lui Irene Fleury ne este prezentat chiar de directorul revistei, Constantin Muche – Blond. Astfel, aflăm că poeta, colaboratoare a revistei „Plaiuri dobrogene”, cu studii în Franța, Polonia, Rusia și România, s-a născut în Basarabia, din tată francez și mamă „de peste Prut”. A început debutul literar la revista „România Nouă” din Chișinău, ulterior fiind apreciată de publicația „Societatea de Mâine” din Cluj.
Constantin Muche – Blond, consideră în rândurile articolului că Irene Fleury este „mândria plaiurilor surorii noastre Basarabia” și, în același timp, „este moștenitoarea geniului poetic al lui Vasile Alecsandri”.
„Cu ochi mari, albaștri luminoși, sub arcade sprâncene negre lungi și mătăsoase, pare o visătoare prințesă bizantină Porphirogenetă, savantă, artistă, distinsă.
Desfășurând în scris acea sculpturală bogăție de nuanțe și colorit într-un stil limpede elegant și curgător, cântă pe o lyră de aur iluzii și visuri primăvăratice marmoreene inundate de lumină, de soare. Atât în proză cât și în vers, respiră parfumul delicios, de o extremă delicatețe, a violetelor de pe muntele Hymette.
La Kișinău, poeta Fleury schițează nimbul precursor al literaturii înmetropola Basarabiei. Un suflet bun, blajin și iertător, de un romantism sentimental caracteristic, pe alocuri.”
Păpușa de zăpadă
de Irene Fleury
Departe ești… la infinit…
Și tot te pierzi mereu în haos;
De-atâta goană-am obosit
De-atâta drum fără repaos
Nu mai aud nici un ecou
Al visurilor spulberate,
Căci sufletul mi-i un cavou
Gătit cu florile uscate!
Eu inima nu o mai simt
Căci port în piept un sloi de gheață,
Iar ochii mei privesc și mint
Dar sunt acoperiți cu ceață.
Obrajii mei sunt palizi, reci…
Tu n-ai să-i mai săruți iubite,
Căci m-am înconjurat pe veci
Cu brumă și cu stalactite!
Sunt o prințesă fără slugi,
Sunt o păpușă de zăpadă;
Mă voi acoperi cu fulgi
Și știu că bine n-o să-mi șadă…
Atâta astăzi mi-a rămas
Din a idilelor poveste:
Un dor nebun și fără glas,
Un dor de-un basm ce nu mai este!…
Tu ai plecat ca un erou,
Greșelele îți sunt ertate
Căci sufletul mi-i un cavou
Gătit cu florile uscate!
Întreg articolul și revista „Plaiuri dobrogene”, le puteți consulta în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, la momentul reluării activității cu documentele Bibliotecii.