Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, împreună cu Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România organizează pe data de 15 noiembrie 2022, ora 1800, în Aula Bibliotecii, masa rotundă cu titlul: „Dobrogea din literatură: între poveste și mit”, avându-l ca invitat pe scriitorul Ovidiu Dunăreanu, membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, în dialog cu prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici.

Redactor-șef al revistei „Ex Ponto. Text, imagine, metatext”, revistă care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România și director literar al editurii „Ex Ponto”, Ovidiu Dunăreanu este un scriitor emblematic pentru spațiul literar dobrogean, autor de proză scurtă, „Întâmplări din anul șarpelui” (2003; ediția a II-a, 2013), „Vaporul de la amiază. Povestiri de la Dunărea de Jos” (2004), „Cu bucuria în suflet” (2008), al romanului „Lumina îndepărtată a fluviului” (2015; ediția a II-a, 2019) și a câtorva importante cărți de publicistică, „Convorbiri pontice” (1998), „Vitralii” (2006), „Oglinzile memoriei” (2013) și „Polifoniile sinelui” (2021), precum și a numeroase antologii.

Ziua Dobrogei nu poate fi sărbătorită fără a-i aminti scriitorii și fără a face bilanțul unei istorii obstaculate care a văzut renașterea unei urbe, după aproape un mileniu și jumătate de tăcere. Biblioteca județeană a consacrat două mese rotunde dedicate literaturii dobrogene cu scriitorii ei cei mai reprezentativi și a istoriei ei. Cum apare Dobrogea în literatură ? Care sunt scriitorii care au îndrăgit-o și au lăsat amintiri despre ea? Avem o literatură dobrogeană comparabilă cu cea a unor mari provincii culturale românești? Unde plasăm literatura dobrogeană, în contextul literaturii naționale, balcanice, europene? Cum contribuie mitul la geneza unei literaturi naționale și ce relevanță are acest fapt în literatura dobrogeană și, nu în ultimul rând, în cea a scriitorului Ovidiu Dunăreanu? Iată câteva din întrebările la care cei doi scriitori vor încerca să răspundă împreună.
Masa rotundă se încheie cu o discuție liberă cu publicul prezent la eveniment.
Masa rotundă face parte din ciclul „Dialoguri dobrogene”, serie de evenimente dedicate istoriei și culturii dobrogene, personalităților ei și valorilor care le edifică, în contextul sărbătoririi Zilei Dobrogei din acest an.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia. 

Vezi mai puţin
Editează
37
5 distribuiri
Îmi place

Comentează
Distribuie

Comentarii

Leave a Reply