Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, organizează vineri, 15 iulie 2022, ora 17:30, în Aula Bibliotecii, lansarea romanului „Benedictiana” (Editura Rao, 2022) al lui Bogdan BOERU.
Bogdan Boeru este membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, poet, eseist și prozator, dar și rocker, fost membru al formației „Interitus Dei” și membru al formației de muzică ambientală „Mysteria”, precum și un foarte bun organizator de evenimente culturale, expoziții de sculptură și fotografie, realizator de filme documentare. Romanul care îl înscrie definitoriu în conștiința urbei este „Șapte sute șaptezeci” (2017), un excelent roman avându-l ca pe personaj pe nimeni altul decât pe poetul Ovidius Publius Naso. Bogdan Boeru știe să armonizeze registrele, cel al romanului istoric bine documentat cu cel al romanului de aventuri, exotismul cu localul, dialogul ironic cu suspansul, pana cu sabia. Noul roman al scriitorului constănțean te prinde și te poartă cu el pe firul aventurii, pentru că ce ar fi viața fără aventură și aventura fără romanele care s-o povestească?
Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, redactorul-șef al revistei Ex Ponto și Ovidiu Enculescu, managerul general al grupului editorial Rao. Prezentările vor fi urmate de un dialog al autorului cu publicul și de o sesiune de autografe.
Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.