Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează, în perioada 7 – 8 octombrie 2022, prima ediție a Festivalului Național de Poezie, ART.POETICA@OVIDIUS.

La festival vor participa poeți din întreaga țară, precum și poeți ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, care vor recita poezii, în cadrul a două întâlniri cu publicul constănțean.

Primul eveniment va avea loc vineri, 7 octombrie 2022, între orele 10:00 – 13:00, în Aula B din cadrul Bibliotecii Universității Ovidius din Constanța (Bd. Mamaia, nr. 126). Acesta va debuta prin conferința „Poeții vinului în istoria literaturii române”, susținută de conf. univ. dr. Răzvan Voncu, din cadrul Universității din București și va fi urmat de un recital de poezie. Conferențiarul Răzvan Voncu, autorul cărții      „O istorie literară a vinului în România”, va servi drept ghid literar într-o magnifică excursie prin literatura română, acolo unde vinul și poezia se întâlnesc într-un mod armonios.

Sâmbătă, 8 octombrie 2022, festivalul va continua tot cu un recital de poezie, care se va desfășura în Aula Bibliotecii Județene Constanța (Str. Mircea cel Bătrân, nr. 104A), între orele 10:00 – 13:00.

„Festivalul celebrează poezia, farmecul și noblețea pe care aceasta o conferă fiecărei existențe oricât de modeste ar fi, în orașul care l-a găzduit pe cel mai mare poet al latinității, Publius Ovidius Naso. Orașul în care s-au născut din inspirația poetului Tristele și Ponticele, oraș al mării care a hrănit reveriile eminesciene, redevine pentru două zile un oraș al poeziei. Poezia este legată deopotrivă de bucuria vieții, fapt pentru care participanții la acest festival au fost invitați să scrie și să prezinte și un poem despre vinul care se varsă din pahar în literatură. Aceste poeme vor fi adunate într-o antologie dedicată evenimentului și relației dintre vin și poezie, care va fi publicată ulterior”, transmite prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

Partenerii Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța în organizarea festivalului sunt Consiliul Județean Constanta, Primăria Municipiului Constanta, Universitatea Ovidius Constanța, Uniunea Scriitorilor din Romania și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Leave a Reply