Views: 3
de Ionel Alexe, bibliograf
La 10 ianuarie 1926, Episcopul Gherontie al Constanței oficia slujba de sfințire a unei pârloage de la marginea comunei Mircea Vodă din județul nostru. Pe terenul respectiv, ce avea suprafața de ceva mai puțin de un hectar, urma să fie amenajat un cimitir. Unul aparte.
Aproximativ nouăsprezece mii de ostași muriseră în luptele din Dobrogea ale Marelui Război. Români, sârbi, ucraineni, germani, bulgari, ruși, otomani. Mulți fuseseră înmormântați la repezeală, pe unde se putuse, cu însemne puține și precare, à la guerre comme à la guerre! Imediat după război s-a pus problema omagierii cum se cuvine a acestor nefericiți striviți de nebunia împăraților. Soluția a fost crearea de cimitire în care să fie mutate osemintele lor, cimitire dedicate, bine îngrijite. Înființată ad-hoc, sub președinția de onoare a Reginei Maria și a Patriarhului Miron Cristea, Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război” s-a ocupat cu multă tenacitate de acest lucru. În Dobrogea au fost create cinci astfel de cimitire: la Constanța, Tulcea, Bazargic, Turtucaia și Mircea Vodă.
O bună parte dintre ostașii înhumați în cimitirul din Mircea Vodă, numit Cimitirul de Onoare „Mircea cel Bătrân”, au fost aduși de pe câmpurile din preajma comunei Topraisar, unde o înverșunată și sângeroasă bătălie s-a dat în octombrie 1916. Osemintele fiecărui soldat descoperit, indiferent de naționalitatea lui, au fost deshumate și așezate cu toată pietatea în câte o raclă din lemn, sculptată manual, mică mulțumire pentru jertfa supremă. Peste cinci mii de racle au fost transportate cu căruțele la parcela de lângă gara comunei Mircea Vodă, pe vechile drumuri de calcar „pentru turcii bătrâni și cărucioarele lor trase de măgăruși, cu care duceau la oraș melemeții și topatamii”. Una dintre lădițe n-a mai ajuns la destinație, dispărând fără urmă. Înăuntrul ei erau rămășițele pământești ale unui plutonier român. Cercetându-se întâmplarea, s-a tras concluzia, șocantă, că a fost furată. Dar de cine? Și de ce? Ce să faci cu patru scândurele și un mănunchi de oase? Răspunsul a venit în noiembrie 1928.
La începutul acelei luni, poliția municipiului Constanța a arestat un hoț, se pare un „boboc” încă necunoscut polițiștilor. Strâns nițeluș cu ușa, borfașul ghinionist „a început să cânte” pe placul anchetatorilor: ce și de unde a furat, dar mai interesant că n-a acționat singur, ci împreună cu câțiva „meseriași” organizați în bandă. O bandă activă de câteva luni în orașul nostru, ce-și avea refugiul într-o grotă din țărmul înalt și abrupt al mării, la mică distanță de gura tunelului feroviar Saligny, cam sub Prelungirea Traian de astăzi. Comisarii Prodănescu și Gheorghiu de la biroul judiciar au organizat fără întârziere o pândă la fața locului, pentru a pune mâna pe tâlhari. N-au avut succes, nu-i exclus ca bandiții să fi mirosit ceva. S-a decis percheziționarea ascunzătorii.
Ce au găsit n-a fost un simplu cotlon ferit, ci o curte a miracolelor subterană, o rețea de catacombe săpate în argila malului, legate între ele prin pasaje contorsionate și strâmte, unele atât de strâmte că nu puteau fi parcurse decât de-a bușilea. Peste tot obiecte care mai de care din jafuri, rochii și pălării de damă, pantofi și șoșoni, șunci și conserve, mușamale, tigăi, perne și cearceafuri, lămpi de birou, unelte de tâmplar, unele vechi, altele aproape noi, unele vraiște, altele rânduite ca la prăvălie. Nici picior de bandit însă, hoții reușiseră „să măture locul”.
Într-o nișă îndepărtată, polițiștii au descoperit o lădiță din lemn, cu simboluri religioase cioplite frumos, plină cu oase omenești. Era racla cu osemintele subofițerului, dispărută în drumul spre Cimitirul de Onoare „Mircea cel Bătrân”. „Hultanii” din catacombele Constanței depuneau jurământul de loialitate al bandei, cu sânge scurs pe oasele eroului de la Topraisar.

[Cimitirul Internațional de Onoare „Mircea cel Bătrân” din comuna Mircea Vodă, ilustrație din volumul „Omagiu eroilor” de Col. (r) Remus Macovei; exemplar din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]


Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.