Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, organizează Marți, 25 octombrie 2022, ora 1700, în Aula bibliotecii, lansarea romanului „Corul muților” (Editura Ex Ponto, 2022) al scriitorului ADRIAN NICOLA.

Adrian Nicola este autorul romanelor „Prizonierul” (2017), „Zborul trupului spre suflet” (2019), „Hăituiala” (2020), „Lazaretul demagogilor” (2021).

„Ca și celelalte romane, și cel de față, care închide trilogia, este scris cu dezinvoltură și dăruire. Folosind procedee stilistice și epice dintre cele mai convingătoare, Adrian Nicola edifică o carte ce își coordonează numeroase capitole într-o curgere coerentă, vie, creând impresia unei desfășurări cinematografice plurivalente. Trecerea lui Iorgu Tănăsache, de la tinerețe până la bătrânețe, prin mai multe ipostaze ale vieții colectiviste, iluzorii și dezamăgitoare, este demonstrația cea mai clară că o astfel de utopie e incompatibilă cu felul de a fi al țăranului român, fire liberă, dârză, realistă, vrednică, greu de constrâns. Trilogia lui Adrian Nicola, «Un pământ mult visat», constituie una dintre cele mai reușite creații epice, din ultimele decenii, de la noi, care se integrează strălucit literaturii satului și sudului românesc.” (Ovidiu Dunăreanu).

Lansarea va fi urmată de o discuție cu autorul și o sesiune de autografe.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.

 

 

Leave a Reply