Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, împreună cu Asociația Tineri pentru Cultură Transilvania și Editura Polirom organizează Luni, 5 septembrie 2022, ora 18.00, o întâlnire cu scriitoarea Andreea Răsuceanu, care va susține conferința Vântul, duhul, suflarea – între ficțiune și document”, cu ocazia lansării cărții Vântul, duhul, suflarea”  (Editura Polirom, 2020), urmată de un dialog cu prof. univ. dr. Angelo Mitchievici.

Pentru „Vântul, duhul, suflarea” (2020), Andreea Răsuceanu a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză (2021), premiul Scriitorul lunii februarie (Gala Scriitorii Anului, 2021), Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea și nominalizări la Premiile revistei „Observator cultural”, premiile „Sofia Nădejde“ și Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași“. Romanul s-a aflat pe lista scurtă la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2022).  

„Vântul, duhul, suflarea” este al doilea roman al scriitoarei Andreea Răsuceanu, după „O formă de viață necunoscută” (2018), roman anunțat deja într-o mărturisire directă a autoarei, la lansarea online a cărții, ca fiind o parte a unei trilogii. În aparență, avem de-a face cu o cronică de familie, mai precis de familii, care străbate trei secole, de la epoca domniilor fanariote, a zorilor redeșteptării naționale, cu regulamentul organic în Moldova și pregătirea Unirii Principatelor, la belle époque, la interbelic și postbelicul comunist, de la stalinismul dejist al unor agresive inginerii sociale, la ceaușismul târziu, un adevărat tur de forță, mai ales că autoarea se mișcă cu aceeași dezinvoltură de la sat la oraș, din mahala în centrul cosmopolit al capitalei, de la București la Iași, din Moldova în Țara Românească. Andreea Răsuceanu s-a impus ca un teoretician al geografiilor literare, focalizată, în special, asupra Bucureștiului cartografiat recent și în „Dicționar de locuri literare bucureștene”, în coautoriat cu Corina Ciocârlie, dar iată că extinde această explorare în ficțiune asupra unui spațiu cu mult mai vast, reușind să parcurgă nu numai diferite teritorii, ci și epoci, totodată. Am putea uita însă foarte bine teoreticianul, din cauza calităților romancierului, chiar dacă documentarea temeinică devine un fundament al romanelor sale. Dar și pentru că, în ficțiune, geografiile se înscriu diferit într-o memorie afectivă, iar harta e mai puțin una de hârtie, cât una senzorială, a unei întregi culturi și civilizații trecute prin gândurile, simțurile și afectele personajelor, ca și prin acele petites histoires a vieților minuscule.” (Angelo Mitchievici)

Lansarea cărții se încheie cu o sesiune de autografe pe care le va acorda autoarea, Andreea Răsuceanu.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.

 

 

 

Leave a Reply