David Attenborough (n. 1926), biolog, naturalist, scriitor, este unul dintre cei mai influenți, admirați și apreciați realizatori și prezentatori din televiziunea britanică. În egală măsură, este unul dintre cei mai cunoscuți popularizatori de știință ai vremurilor noastre, fiind cel care a adus lumea naturală în casele oamenilor, prin intermediul documentarelor de televiziune, pe care le-a realizat, încă din anii ’50 ai secolului trecut.
Cariera de succes a lui David Attenborough în cadrul BBC (British Broadcasting Corporation) durează de 70 de ani. Care este secretul acestui succes? Viziune, entuziasm molipsitor, simțul umorului, vocea, carisma? Mai mult decât atât: urmărirea pasiunii din copilărie, aceea de a privi natura și a încerca să o înțeleagă. În lunga perioadă în care a planificat, scris scenarii și filmat programe de televiziune de o calitate fără cusur, el a adâncit în mod constant, înțelegerea lui și a noastră asupra vieții pe această planetă. Claritatea viziunii, entuziasmul și abilitatea de a împărtăși cunoștințele într-un mod captivant – acestea sunt calitățile unui remarcabil popularizator de știință.
Primele filme documentare despre lumea vie au început cu „Zoo Quest”, o serie difuzată de BBC între 1954-1963. O altă serie binecunoscută a fost „Life on Earth”, transmisă în Marea Britanie, începând cu 1979. Documentarele de televiziune au fost dublate de cărți care conțin descrierea expedițiilor în jurul lumii, în căutarea diversității speciilor: „Zoo Quest to Guiana” (1956), „Zoo Quest to Madagascar” (1961), „The Tribal Eye” (1976), „The Living Planet” (1984), „The Life of Birds” (1998) etc. Autobiografia „Life on Air”, apărută în 2002 (revizuită în 2009), conține etapele parcursului profesional, ca realizator de televiziune.
Cartea „A Life on Our Planet : My Witness Statement and a Vision for the Future” a reprezentat încununarea extraordinarei cariere ca prezentator și scriitor de popularizare a științei. Ea a însoțit filmul „David Attenborough : A Life on Our Planet” (2020). Autorul pledează pentru apărarea și conservarea mediului, prin avertismentul asupra efectelor pe care schimbările climatice și pierderea biodiversității le vor avea în viitorul foarte apropiat asupra planetei noastre. El oferă și soluții – acțiuni ce ar trebui să aibă loc pentru prevenirea dezastrelor naturale. Attenborough rămâne un vizionar și un optimist incurabil, fiind foarte încrezător în „capacitatea noastră de a trece la fapte chiar acum.”
David Attenborough a primit numeroase distincții în îndelungata sa carieră, începând cu „Commander of the Order of the British Empire”(1974) și culminând cu „Knight Grand Cross of the Order of St. Michael and St. George” (2020), două dintre cele mai importante ordine ale Imperiului Britanic. Este de remarcat că Attenborough este singura persoană care a fost distinsă cu premiul BAFTA (British Academy of Film and Television Arts) la toate categoriile – pentru realizarea de programe în alb-negru, color, la rezoluțiile HD, 3D, 4K. David Attenborough este considerat cel mai mare călător din istorie (cu excepția astronauților). A parcurs cea mai mare distanță, în cele mai îndepărtate locuri ale planetei, pentru filmarea documentarelor sale. Cel puțin 20 de specii de plante și animale au fost denumite în onoarea biologului.
https://tinread.biblioteca.ct.ro/opac/