19.06.2020 Ionuț Druche

„Revista musulmanilor dobrogeni”. Recomandări din publicațiile periodice

În colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța se  poate citi una dintre publicațiile etnicilor turci și tătari,  și anume „Revista musulmanilor dobrogeni” (cota P II 328).

Deși a văzut lumina tiparului doar între lunile noiembrie – decembrie 1928, perioadă în care au apărut 6 numere, „Revista musulmanilor dobrogeni” a fost  o publicație foarte cuprinzătoare, cu subiecte din cele mai diverse, scrise, în general, în limba română, cu mici excepții de texte în limba turcă.

A fost primea de acest fel din Constanța, dedicată exclusiv musulmanilor, și i-a avut în comitetul de redacție pe: Cruțiu-Delasăliște, prim-redactor și Iordache Ștefănescu, administrator.

În cuvântul de deschidere al primului număr, redacția explică necesitatea apariției unei astfel de reviste, dar, în același timp, face un apel către intelectualitatea musulmană, pentru a le veni în ajutor:

O revistă musulmană? Se vor întreba desigur acei în mâna cărora va ajunge această revistă. Ei bine, da! O revistă musulmană!  (…) Lăsând politica de orice soiu, ne vom ocupa de sufletul musulmanului dobrogean, care, cinstit cum este și curat, nu poate fi decât bun român și fiu al țării, de demn cetățean și de brav soldat.

(…) Noi însă, aici în Dobrogea, născuți români, învățăm toată cartea românească, încât scriem și cetim la fel cu fiecare fiu al țării. Tocmai de aceea din sânul populației dobrogene a musulmanilor au ieșit bravi ofițeri, buni doctori, avocați etc., și îndeosebi seminariștii excelenți care au introdus pretutindeni cultura în sânul poporului de la sat.

Iată dar că are rost o revistă musulmană, și vom năzui să mergem pe calea pe care am pornit. Avem însă nevoie de tot sprijinul. De al intelectualilor mai întâi, să ne dea lucruri din viață care trebuiesc povestite, îndreptate, cunoscute, și pentru aceasta cerem sprijin la tot intelectualul musulman din Dobrogea.  Paralel ne vom strădui să venim numai cu lucruri folositoare pentru popor și instructive. Vom căuta apoi să sprijinim anumite plângeri, aducându-le la cunoștința forurilor competente atunci când ele se ivesc (…)”.

Dintre articolele publicate în cele șase numere, amintim: Să nu mai emigrăm, Un glas necăjit: Nedreptatea făcută demobilizaților, Reflexiuni asupra feminismului tătar din Dobrogea, Probleme de actualitate, Bogățiile subsolului în Dobrogea etc., dar și multe povestioare cu tâlc și poezii.

„Revista musulmanilor dobrogeni” (cota P II 328), o puteți consulta în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, la momentul reluării activității cu documentele Bibliotecii.

Leave a Reply