Biblioteca Județeană Constanța îi celebrează în luna aprilie pe Leonardo da Vinci, Yasunari Kawabata și Ștefan Augustin Doinaș, cel din urmă cu ocazia centenarului nașterii. Dedică însă o parte importantă din spațiul său de expoziție literaturii ucrainene, în special literaturii Ucrainei de azi, independentă, colorată și efervescentă, doritoare de libertate și recunoaștere. Expozițiile pot fi vizitate în perioada 1-30 aprilie 2022, la sediul bibliotecii, holul mare de la parter și on-line, la https://tinread.biblioteca.ct.ro/opac/.
Vă invităm totodată să ascultați o comunicare despre câțiva scriitori ucraineni contemporani, susținută de Ionel Alexe, bibliograf în cadrul Bibliotecii Județene Constanța.
„Biblioteca Județeană Constanța îi celebrează în luna aprilie pe Leonardo da Vinci, Yasunari Kawabata și Ștefan Augustin Doinaș, cel din urmă cu ocazia centenarului nașterii. Dedică însă o parte importantă din spațiul său de expoziție literaturii ucrainene. Despre literatura ucraineană aș vrea spun câteva vorbe, mai exact despre literatură ucraineană contemporană, a Ucrainei de azi, independentă.
Literatura ucraineană este desigur literatura scrisă în limba ucraineană. În timpul Uniunii Sovietice, limba ucraineană a fost persecutată, progresiv suprimată, retrogradată la statutul de limbă secundară, limbă a faptelor mici și nesemnificative. Limba rusă stăpânea toate modalitățile de expresie importante. În august 1991, Ucraina obține independența de URSS, iar limba ucraineană este redescoperită, este readusă în școli și pe străzi, e șoptită cu zâmbetul pe buze și strigată cu patos, e așezată în pagini, în scrisori oficiale sau particulare, pe firme luminoase și în versuri, e iubită. Devine limbă de stat. Revine în gânduri și în cărți. O mulțime de scriitori tineri și mai puțini tineri scriu de acum în limba ucraineană. Unii dintre ei au mare succes și sunt traduși în multe limbi, inclusiv în limba română. Printre ei Andrei Kurkov, Oksana Zabușco, Marina Lewycka, Iuri Andruhovici, Serhii Jadan, Katja Petrowskaja, Liubko Deresh.
Oksana Zabușko este nu doar o scriitoare foarte citită, ci și o militantă pentru drepturile femeilor în societatea ucraineană și o luptătoare pentru eliberarea culturii ucrainene de dominația sovietică și rusă. S-a născut în septembrie 1960 și este prezentă în expoziția noastră cu „Studii în teren despre sexul ucrainean”. În original, cartea a apărut în 1996 și este considerată de mulți comentatori locali drept cel mai influent text literar ucrainean de după 1991. Volumul înfățișează povestea de dragoste, îndelung așteptată și pregătiră, a unei femei, Oksana, pe fundalul transformărilor epocii post-sovietice. În cele din urmă Oksana îl întâlnește pe Mikola, în care crede că descoperă „primul bărbat real din Ucraina”. Iubirea vine, dar se transformă repede în dezamăgire față de bărbatul dominat de sentimente de neîncredere și temeri. Eroina suferă și se revoltă împotriva situației, a unui trecut atroce, a tradițiilor, normelor culturale și valorilor impuse de Rusia în țara ei, a traumelor comuniste, încă purulente. E însă o revoltă plină de întrebări și căutări pertinente: ce poți păstra din vechea identitate sovietică, cum poți fi loial culturii și limbii în care te-ai născut, cum poți fi liber, pentru ce merită să lupți, pentru ce merită să mori? Apariția cărții a provocat un scandal literar. Nu doar temele ei au suscitat discuții aprinse, ci și stilul, unul în care durerea și senzualitatea sunt extrem de vii, intens consumatoare. Cineva a comparat lectura cărții cu sucombarea implacabilă sub forța unui șarpe constrictor: „Solzii frumoși și strălucitori, mușchiul moale și ondulat al șarpelui te înconjoară, alunecă pe piele, lumina reflectându-se ca benzina pe apă și, dintr-o dată, greutatea zdrobitoare a istoriei culturale amintite este asupra ta și de nesuportat și poți simți că te prăbușești în ea, devorat de ea și devenind cu adevărat o parte din ea.”
Andrei Kurkov este scriitor, jurnalist, dar și scenarist, atât de filme artistice, cât și documentare. S-a născut în 1961, într-un orășel din regiunea Leningrad, Rusia, dar trăiește încă din copilărie la Kiev. Tatăl său era pilot militar, dar în 1963, e demobilizat, în urma unei decizii a lui Nichita Hrușciov, împreună cu un număr mare de alți ofițeri. Primește o slujbă la fabrica de avioane civile Antonov de lângă Kiev, unde se mută cu întreaga familie. Cărțile lui Kurkov au fost traduse în 36 de limbi. Expoziția noastră conține două volume scrise de el: „Moartea pinguinului” și „Legea melcului”. „Moarte pinguinului” este cel mai vândut roman din Ucraina după anul 1991: mai mult de 150.000 de exemplare. Personajele principale ale cărții sunt Victor și Mișa. Victor e un scriitor aspirant, iar Mișa e animalul său de companie, un pinguin salvat dintr-o grădină zoologică unde se sfârșea de inaniție. Cei doi locuiesc într-un apartament sărăcăcios dintr-un bloc comunist, cu vecini mlăștinoși și întunecați, și împart o nefericire hrănită de absurditățile unei societăți în schimbare.
Victor scrie nuvele, însă manuscrisele îi sunt refuzate de revistele literare. În disperare de cauză se angajează la un ziar de mare tiraj, unde i se cere să scrie… necrologuri. Se achită cu brio, e și felicitat de redactorul-șef, dar lucrurile nu sunt ceea ce par. „Cruciulițele” sale, cum a botezat necrologurile, nu omagiază numele cuiva ce tocmai a murit, ci descriu cu anticipație cum va muri acea persoană. Cineva hotăra dinainte cine și cum va muri. Iată intriga spăimoasă a cărții lui Andrei Kurkov.
Iuri Andruhovici a împlinit în luna martie 62 de ani. Este prozator, poet, eseist, traducător. În 1985, a înființat, împreună cu alți doi poeți ucraineni, grupul literar Bu-Ba-Bu (o prescurtare de la Burlesque-Balahan-Buffonada, adică burlesc-farsă-bufonerie). Scopul Bu-Ba-Bu era să submineze realismul socialist al epocii și rigiditatea literaturii ucrainene din acele vremuri, printr-o injecție de sânge proaspăt, de spirit experimental și nonconformist, colorat, hazliu și rebel, de atmosferă veselă de teatru și carnaval. „Moscoviada”, romanul lui Andruhovici prezent în expoziția noastră, e istorisirea unei zile din viața unui tânăr poet ucrainean, în vremea colapsului Uniunii Sovietice. Eroul este student la Institutul literar din Moscova și chiriaș în căminul mustind de dezmăț al facultății. Otto, numele personajului, se trezește însuflețit de iminenta lui călătorie acasă, la Kiev. Plănuiește să cumpere niște cadouri de la magazinul „Lumea copiilor” de lângă Lubianka, celebra închisoare a KGB-ului. După câteva mici pățanii, bizare, dar încă veniale, urmărindu-l pe hoțul care i-a furat portofelul (împreună cu biletul său de avion înapoi în Ucraina), ajunge în catacombele Moscovei, catacombe devenite refugiu ale unei pletore de indivizi ce plănuiesc refacerea imperiului. E arestat și recrutat de KGB. De acum încolo aventurile lui Otto devin suprarealiste, o odisee irațională și traumatizantă care-l împiedică, spre deosebire de Ulise, să se întoarcă în patria-mamă. Pentru că, la sfârșit, Otto se sinucide. Nu înainte de a-i împușca unul câte unul pe marii lideri ruși, care se prăbușesc, după cum el însuși caracterizează scena, ca niște saci umpluți cu paie. „Moscova e oraşul celor o mie şi una de camere de tortură”, scrie Iuri Andruhovici în roman. Avanposturi de-ale Estului în vederea cuceririi Vestului. Ultimul oraş al Asiei, de ale cărui coşmaruri bete au fugit în panică monarhi sleiţi de puteri. Oraş al imperiului bolşevic, al monstruoaselor clădiri cu nenumărate etaje ale comisariatelor poporului, al tainicelor galerii subpământene, al aleilor interzise, oraş al lagărelor de concentrare, în care vârfurile unor giganţi împietriţi ţintesc către cer.”
Există multe lucruri care-i unesc pe scriitorii ucraineni contemporani. Marea majoritate a cărților lor reflectă de pildă, explicit, consecințele dezagregării URSS, ale dominației străine și spiritul de rezistență al oamenilor. Dar mai e ceva, ceva atât de important încât e picurat printre rânduri: dorința de libertate și de recunoaștere. Ambiția ca țara lor să nu mai fie nici ținutul sângelui din anii celui de-al doilea război mondial și nici pustiul Cernobîlului și vasalul Moscovei din perioada sovietică. Să-și poată pune ei înșiși, la fel ca Oksana din „Studii în teren despre sexul ucrainean”, întrebarea: Doamne, încotro s-o apuc?”