de Ionel Alexe
Calul dobrogean: mic, dar vânjos și rezistent, sprinten, nepretențios, blând. O corcitură între caii arabi și vechii cai dobrogeni, se pare mongoli la origine. Pentru acest căluț a amenajat guvernul român, în primăvara anului 1897, hipodromul din comuna Anadolchioi, de la nord de Constanța. Și pentru bucuria curselor desigur, dar, fiindcă pe atunci utilitatea trecea înaintea divertismentului, în special pentru sprijinirea acestui minunat cal, pentru încurajarea creșterii lui în provincia lipită regatului de nici douăzeci de ani. În ziua Sf. Gheorghe a acelui an, aveau loc primele curse hipice pe hipodromul a cărui construcție o sprijinise însuși primul ministru Petre Aurelian.
Alergări de cai mai fuseseră organizate în zonă și înainte de 1897. De câțiva ani, Constantin Pariano, un mare boier muntean de origine greacă, ce cumpărase întinse și mănoase terenuri în Dobrogea, organiza concursuri de cai dobrogeni pe moșia lui de la Hasancea (Valul lui Traian de azi). Și fiindcă premiile cele mari oferite de Pariano câșigătorilor erau „cai buni din herghelia proprie”, e sigur că gândul lui era tot către susținerea agerilor cai dobrogeni.
Locul hipodromului nu fusese ales la întâmplase. De câțiva ani funcționa în Anadolchioi un mare târg de vite, în zona Pieței Tomis III de azi, iar hipodromul a fost amenajat pe-o latură a târgului, cel mai probabil pe locul unde sunt actualmente Dispensarul TBC, autogara, magazinul Lidl. Trebuie spus că în vara aceluiași 1897, profesorul Nicolae Filip, dirigintele Institutului Zootehnic din București, a adus, tot la târgul de vite de la Anadolchioi, un grup de armăsari, punând astfel bazele altei instituții consacrate cailor dobrogeni, longevivul Depozit de armăsari.
Pista hipodromului era o limbă lată de pământ, cu circuit închis, mărginită pe ambele părți de o împrejmuire cu frânghii, „pentru ca caii speriindu-se să nu derobeze și să dea peste public”. Lungimea era de un kilometru, fiecare sută de metri fiind marcată cu un stâlp aparte și un steag. Spectatorii se înghesuiau atât în exteriorul, cât și în interiorul elipsei. Spectatorii obișnuiți și neplătitori, fiindcă lumea bună și plătitoare lua loc la umbra și pe gradenele pavilionului din lemn, construit „cu gust și decorat cu drapele naționale” pe latura liniei de sosire. Succesul alergărilor de cai de la Anadolchioi a fost fulminant, iar autoritățile au decis organizarea lor de două ori pe an, de Sf. Gheorghe și de Sf. Maria Mică.
Numărul și tipul competițiilor hipice au variat în timp, dar la deschiderea din 23 Aprilie 1897 au fost patru: cursa de viteză (1500 metri), cursa de fond (6000 m), cursa de „harabale” (6000 m) și alergarea comună (2000 m), fiecare cu reguli anume. Călăreții erau fără excepție tineri, deseori copii, cei mai mulți turci sau tătari, care nu foloseau șei. Unii erau legați de cai cu sfori. Căluții dobrogeni zburau realmente cu micii jochei cu fesuri colorate, prinși de coama lor. Premiile în bani nu erau foarte grozave, dar faima și felicitările făceau bucuria învingătorilor. Chiar din toamna lui 1897, a fost adăugată o altă probă, extrem de apreciată de protipendadă, mai ales de doamne și domnișoare, cursa de „călărași permanenți”, adică de ostași, mai cu seamă ofițeri. Cum la Constanța erau încartiruite mai multe regimente, premiile acestei curse au fost foarte disputate.
Pentru alergările din 8 Septembrie 1897, arhitectura hipodromului a suferit modificări cu totul neașteptate. S-a întâmplat că o parte din terenul pe care se rotea pista fusese închiriat, cu câțiva ani înainte, de primăria comunei Anadolchioi, cu plată și acte în regulă. Când a sosit perioada pregătirii pământului pentru culturile de primăvară, arendașul cu pricina a ieșit la arat. Văzând cercul bătucit de potcoave pe pământul său, omul s-o fi scărpinat în creștet, dar n-a pierdut vremea, a înfipt adânc plugul și a arat o parte a fâșiei, după cum îi era pofta. Pista a fost desigur refăcută, însă, luând în seamă drepturile arendașului, a fost nițel turtită, turnantele devenindu-i cam strânse, ceea ce se pare că a dus la unele accidente de-a lungul anilor.
[Regele Carol I și Regina Elisabeta în pavilionul hipodromului Anadolchioi, ilustrație din volumul „Constanța pitorească” de Ioan Adam, București, 1908, p. 184]