20.02.2019 Ionuț Druche
Continuăm seria recomandărilor din publicațiile periodice aflate în colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, cu articolul „Escursia din Dobrogea a misiunii poloneze Sawicki”, semnat de geograful Ion Conea, și publicat în anul 1927, în Buletinul Societății Regale Române de Geografie, Tomul XLVI (cota PI 794).
Potrivit autorului, articolul se referă la misiunea de cercetare geografică în Dobrogea a unei delegații poloneze, întreprinsă în vara anului 1927. Pe tot parcursul cercetărilor, Ion Conea a însoțit echipa de specialiști, al cărei conducător era Ludomir Sawicki, profesor al Universității din Cracovia. Ludomir Sawicki mai cercetase în trecut și zona Transilvaniei.
Astfel, după ce au trecut Dunărea, pe la Galați, și au vizitat localitățile Garvăn, Văcăreni, Jijila, Ion Conea prezintă momentul în care cercetătorii i-au contact cu viața orientală de la Măcin: „În Măcin întâlnim pentru prima oară fesuri și șalvari, cărțile de vizită ale unor neamuri care, împreună cu armenii, românii, ca și cei câțiva țigani și lipoveni pripășiți în treacăt, mai mult, prin Măcin, fac din târgușorul de patru mii de locuitori un mozaic etnic destul de interesant, lucru care bucură îndeosebi și dă de lucru unui tânăr asistent etnograf de la Universitatea din Cracovia, bucuros că a intrat, în sfârșit, în elementul lui”.
Apoi, luând drumul Munților Măcin, delegația ajunge pe Culmea Pricopanului. Ion Conea descrie în termeni entuziaști acest moment: „Însă ceva cu totul neobișnuit, în ceea ce privește înfățișarea, e muntele Pricopanul. Poți să fi văzut și să fi urcat pe toți Carpații și cu greu îți vei aduce aminte de o priveliște mai interesantă și care să te fi impresionat mai puternic decât a Pricopanului. (…) Un climat de stepă, cu violente contraste de temperatură, cu ploi vijelioase și repezi care spălau și goleau din cavități arenele de quart, iată ce trebuie admis pentru explicarea singularei înfățișări, anarhice și sălbatice, a Pricopanului, pe lângă, bineînțeles, constituția și structura mineralogică a trupului lui”.
Părăsind Culmea Pricopanului, expediția se îndreaptă către Culmea Iacobdeal, unde Ion Conea menționează, cu un ușor regret, intervenția omului asupra naturii: „Ca o căruță de fân răsturnată în drum ne-apare înainte, pe dreapta, momâia Iacobdealului, după cum și în stânga, mogâldețe asemănătoare dar mai mărunte… (…) Cu toate au în măruntaie granituri și quarțuri dure. Din lupta cu ciocanul vremii, a rămas din ele ce se vede. Puțin, dacă ne gândim la ce va fi fost regiunea aceasta odinioară. Și mult, desigur, față de ce va rămâne mâine. Mai ales că, alături de „ciocanul” vremii a mai apărut unul și mai primejdios „micul rege al creațiunii” – din prologul lui Faust, se trudește și aici, în gropnițe, să surpe, cât poate, momâia de granit a Iacobdealului. De patruzeci de ani, în cariera care-i roade ca o rană pântecele, e vuiet și vâjâit de ciocane…”.
Continuând drumul prin localitățile Cerna și Ac-Punar (azi Mircea-Vodă, județul Tulcea), cercetătorii ajung la Iaila (azi General Praporgescu), unde fotografiează un bordei turcesc (planșa III). Alături de acest bordei, în paginile articolului mai apar fotografiate o stradă din Sarichioi (planșa III), Culmea Pricopanului (planșa IV) și o vedere generală a orașului Tulcea și a falezei Dunării (planșa IV).
Bordei turcesc (planșa III)
De la Iaila, echipa de specialiști ajunge pe Muntele Consul. La fel de impresionat ca și de Culmea Pricopanului, Ion Conea menționează în paginile articolului, că: „Cine nu a văzut Pricopanul și Consulul și nu a privit de pe aceste vârfuri Dobrogea, acela nu are dreptul să se pronunțe când e vorba de frumusețea sau urâțenia acestei provincii. Toate regiunile țării noastre își au farmecul și frumusețea lor aparte. De obicei, însă, când spune cineva Dobrogea, în mintea lui nu prea filmează cine știe ce cavalcade de imagini care să precipite în tablouri neaștepate. Dimpotrivă! Și cu câtă nedreptate, totuși!”.
După o scurtă desciere a faunei Muntelui Consul, Ion Conea precizează că valea în mijlocul căreia se află muntele este, cel mai probabil, o depresiune de origine tectonică.
Mai multe despre cele prezentate, dar și câteva date despre localitățile Izvoarele, Niculițel, Tulcea, Beștepe și Mahmudia, puteți citi în cele 14 pagini (pg. 112-126) și două planșe ale articolului semnat de Ion Conea și publicat în anul 1927, în Buletinul Societății Regale Române de Geografie, Tomul XLVI.
Geograful Ion Conea
Ion Conea s-a născut pe 15 ianuarie 1902 la Coteana, județul Olt. După absolvirea școlii gimnaziale din localitatea natală și a liceului din Slatina, Ion Conea urmează cursurile Facultății de Geografie din București[1]. Dedicat acestei științe, Ion Conea s-a remarcat drept un reputat specialist în geografie istorică și toponimie geografică, și, totodată, este considerat primul teoretician al geopoliticii româneşti, cu preocupări acoperind tot spectrul acestei ştiinţe, de la teorie la istorie, la zona aplicabilităţii concrete[2]. Ion Conea a început activitatea pe tărâmul geopoliticii, în 1937, prin amplul studiu „Gepolitica – o ştiinţă nouă”, şi o încheie în 1944, prin alt studiu de anvengură – „O poziţie geopolitică”[3].
A murit pe 22 iunie 1974 la București.
[1] Ion Conea, 1902-1974, citit pe http://www.creeaza.com/familie/diverse/personalitati/ION-CONEA489.php, accesat 20.02.2019
[2] Petre Deică, Ion Conea – teoretician al geopoliticii, citit pe https://www.geopolitic.ro/4533/ion-conea-teoretician-al-geopoliticii/, accesat 20.02.2019
[3] Idem
Sursă foto deschidere articol: http://bloguldecalatorii.ro/2015/04/macin-plimbare-de-primavara-la-lacul-iacobdeal.html