21.06.2019 Ionuț Druche
Continuăm seria recomandărilor din Anuarul Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța cu un articol dedicat uneia dintre cele mai mari personalități ale României, Regina Elisabeta, pe numele ei complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied. Soția Regelui Carol I s-a remarcat prin implicarea în numeroase activități sociale, filantropice și culturale, dar și prin talentele literar și artistic. Alături de Regele Carol I, Elisabeta a României s-a luptat pentru dezvoltarea socială, economică și culturală a Dobrogei, revenită la Patria-Mamă în urma Războiului de Independență.
Articolul propus, „Din viața și activitatea Reginei Poete Carmen Sylva”, a fost publicat în Anuarul Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța pe anii școlari 1934-1935 și 1935-1936, și este semnat de profesorul de istorie Gheorghe Coriolan, directorul liceului. În cele 30 de pagini, însoțite de note de subsol, bibliografie și o fotografie, Gheorghe Coriolan conturează personalitatea reginei „în totalitatea manifestărilor ei, ca o frumoasă apariție etică, ca o adevărată podoabă omenească”.
Din articolul scris de profesorul Gheorghe Coriolan vom prezenta câteva pasaje dedicate activității literare, artistice și sociale ale reginei:
„Carmen Sylva a scris mult în proză și versuri, cele mai multe în limba germană, vreo 50 de lucrări, din care sunt vreo 25 traduceri în limba română. A tradus în limba germană poezii de Vasile Alecsandri și două poezii de Eminescu, după cum aproape e dovedit că Eminescu este traducătorul baladei <<Vârful cu dor>> de Carmen Sylva. Vasile Alecsandri, care a fost prieten devotat al familiei regale i-a dat îndemnul și curajul să își publice poeziile.
Opera poetică de seamă e volumul Monrepos (Meine Ruh), în care dă expresie sentimentelor ei de milă, bunătate, nostalgie după locurile copilăriei, iubirii de mamă, sentimentului naturii. Unele poezii au fost traduse în românește de Gh. Coșbuc, Șt. O. Iosif, Natalia Negru, A. Toma, Mihail Sadoveanu. Piatra de încercare a poeziei lirice este sinceritatea, ce face pe cititor să uite că e scrisul unei regine. Carmen Sylva arată astfel mobilele inspirației sale: <<Numai vibrările dureroase ale sufletului meu mă fac să iau condeiul în mână>>. Aceeași idee o exprimă în versuri:
<<Și dacă n-ai plâns niciodată
Tu cântăreț nu poți să fii…
A lacrimilor rouă cruntă
Prefă-o în zori trandafirii.>>
Și ca încheiere a poeziei:
<<Abia când nu mai poți tu plânge
Ajungi un cântăreț întreg!>>
În legătură cu Războiul de Independență, e de remarcat o poezie tradusă de Coșbuc, plină de milă față deprizonierii turci, în care ni se arată lungul convoi al bieților turci în drumul de la Plevna la Dunăre, pe frig și viscol, fără hrană.
Poema „Iehova” are la temelie o concepție faustică, eroul caută fericirea, râvnește absolutul. Scrisă la căpătâiul tatălui ei bolnav, poema are drept încheiere supunerea la legile firii, cufundarea în sânul naturii, resemnarea într-un fel de panteism indic.
În alte colecții Rinul Meu, Patria, Cântecele mării, Roua, cântă natura. Peisagiu însă nu e un scop în sine; de toate locurile o leagă o amintire, o emoție, un sentiment. Toată poezia ei este o revărsare a sentimentelor ei delicate. (…)
În ceea ce privește arta, Carmen Sylva s-a îndeletnicit cu broderia și miniaturile. În amintirea copilei sale Maria, a scris și împodobit vestita Evanghelie de la Curtea de Argeș, cuprinzând părți din Sfânta Scriptură ce se citesc în Joia Mare. Deasemenea, a scris și împodobitt cărți de rugăciuni. (…)
Încă de la venirea sa în țară, Carmen Sylva a apreciat frumusețea artei țărănești, a îmbrăcat costumul național, exemplu urmat apoi de toată societatea. (…) Costumul național l-a introdus apoi la șezătorile și serbările curții, mai ales la Castelul Peleș. A luat sub ocrotirea sa industria casnică, înființând societatea Furnica. (…)
Un rol însemnat a avut în dezvoltarea gustului pentru muzica clasică. Și în această privință, a fost îndrumătoare și animatoare prin șezătorile muzicale, pe care le orânduia la București și Peleș. Regina cânta la pian alături de George Enescu. (…)
Cât privește activitatea socială a Reginei Elisabeta, operele ei de caritate, câteva cuvinte. E cunoscut rolul ce a avut în organizarea asistenței medicale în războiul neatârnării, ceea ce i-a atras numele bine meritat de mamă a Patriei. Se cunosc paginile mișcător scrise de George Coșbuc întru cinstirea acestei frumoase acțiuni de mângâiere și tămăduire a răniților. Remarcabilă era în această privință judecata exprimată prin ziarul Timpul de Mihai Eminescu. Marele poet, care era totodată și cel mai independent gânditor, <<semnala admirabilul sentiment al nobilei femei care era Doamna Elisaveta>>, spunând că sub modestul veșmânt de ambulanțieră, îngrijește din zori până în seară pe acești fii de la țată, cu o iubire și un devotament de mamă. Ea își împlinește cu simplitate și tărie sfânta și nobila sarcină ce și-a impus-o singură și știe să îndure grelele sale exigențe”.
Regina Elisabeta a României a murit pe 18 februarie/2martie 1916 la Curtea de Argeș, la vârsta de 72 de ani. Este înmormântată alături de Regele Carol I la Mănăstirea Curtea de Argeș.
Mai multe detalii despre viața și activitatea Reginei Elisabeta puteți citi în Anuarul Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța (cota PI 743), în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța.