28.06.2019 Ionuț Druche
În colecția de publicații periodice a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța puteți consulta și „Orizontul maritim. Revistă lunară pentru promovarea intereselor economice și culturale ale corpului ofițeresc din marina comercială”. Publicația a văzut lumina tiparului între anii 1934 și 1936, dar și între august 1937 și martie 1938, perioadă în care a purtat un nou nume, Glasul Marinei.
Revista „Orizontul maritim” a fost publicația Asociației Mairtime Orizontul, din care făceau parte comandanți, ofițeri, șefi mecanici etc., având ca scop principal sesizarea către Serviciul Maritim Român a problemelor cu care se confruntă marinarii.
În general, în cuprinsul revistei au fost publicate articole despre istoria marinei românești, portrete de comandanți și ofițeri de marină, date despre traficul portului Constanța, informații navale din țară și străinătate, noutăți tehnice, creații literare cu specific marinăresc și chiar câteva poezii.
Pe lângă toate acestea, în paginile publicației apar și scurte gânduri din timpul călătoriilor pe vas. Este și cazul articolului pe care vi-l propunem azi „De la Gibraltar în Atlantic. Note de călătorie”, apărut în nr. 10-11/1934 și semnat de Cristea Ciocan, unul din colaboratorii permanenți ai revistei:
„Duminică 22 iulie 1923.
Astăzi la ora 4 furăm în drepul farului Europa, de unde intrarăm în strâmtoarea Gibraltar. Navigând practic, ne îndreptarăm spre capul Tarifa și de acolo spre oceanul Atlantic. Deabia eșirăm din strâmtoare, când ne-apăru, alături de niște castele medievale și într-o vale înconjurată de stânci uscățive, un sătuleț spaniol de o frumusețe măreață. De la comandă, privesc visător prin binoclu acest drăgălaș colț de rai, evocându-mi în minte voioasele și voluptoasele spaniole, ducându-se grăbite la biserică, sau stând de vorbă acasă și râzând senin. Și satul trecu din vedere și-mi va rămâne profil pierdut, ca și chipurile atâtor femei frumoase pe care le-am întâlnit în cale-mi, fără să le fi cunoscut și fără să le mai revăd. După două ore și jumătate de mers pe fața lină a Atlanticului și sub adierea unei brize, suntem în dreptul capului Trufalgur.
La ora 4 după amiaza am luat iar serviciul de cart. Admir fața de argint a oceanului, cu privirile atente înainte și plinbându-mă în lungul comenzei. O sumedenie de vase trec pe la tribordul nostru, având drum contrar, pe când un altul la babord ne însoțește mai bine de 2 ore.
Am râs cu multă plăcere de schimonositurile pe care ți le oferă vederii, mirajele oceanului! Trei vapoare care erau dincolo de orizont păreau că au 4 prove, pe când un altul care era mai aproape, părea că zboară. Mai apoi, soarele, pregătindu-se de culcare, pare ca un tăciune carmin, din care fumegă smirnă aprinsă, iar când mai are puțin să răsară pe cealaltă față a pământului, seamănă cu o pălărie chinezească, vopsită cu roșu aprins. În acest timp, o corabie spaniolă, înaintează leneșă, strecurându-se pe lângă prova vasului nostru. Acești navigatori boemi, dacă li se poate spune altfel, mă salută, întrerupându-și cântecele lor tărăgănate. Le răspund cu voioșie la salut, apoi mă port cu mintea în vasul lor rătăcitor, până îmi dispar din vedere.
Privesc spre coșul vasului, el își fumează a lene combustibilul, al cărui fum se împânzește până în zare.
Cartul s-a sfârșit; luna a răsărit galeșă și cerne mângăieri de aur pe fața nemărginitei ape. O speranță de-a noastră – navigatorii – farul Sfânta Maria sclipește patru luni la 15 secunde, în partea tribord”.
Mai multe articole publicate în „Orizontul maritim. Revistă lunară pentru promovarea intereselor economice și culturale ale corpului ofițeresc din marina comercială” (cota PII 330) puteți citi în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța.
Foto deschidere: Vaporul Principesa Maria