12.06.2019 Ionuț Druche
Continuăm seria recomandărilor din Anuarul Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța, cu un articol dedicat uneia dintre cele mai mari personalități dobrogene, Ion Bănescu. Născut la Roman, județul Neamț, în anul 1851, Ion Bănescu s-a remarcat, atât în calitățile de revizor școlar, istoric, politician, jurist, avocat și primar al Constanței, cât și ca director și profesor al actualului Colegiu Național Mircea cel Bătrân din Constanța.
Articolul propus, „Amintiri despre Ion Bănescu”, a fost publicat în Anuarul Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța pe anii școlari 1934-1935 și 1935-1936, și este semnat de Ion Focșa, fost elev al liceului.
Încă de la început, Ion Focșa precizează că reflecțiile sale sunt legate doar de activitatea școlară a lui Ion Bănescu, considerând că descrierea completă a activității sale în domeniul cultural, național, politic și economic trebuie să o facă cei „cari l-au cunoscut mai bine”.
În rândurile care urmează, redăm o parte din memoriile lui Ion Focșa despre Ion Bănescu, articolul întreg putând fi consultat în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”din Constanța, la cota PI 743:
„Am socotit că este o datorie să spun cea despre Ion Bănescu, ce se numără printre primii descălicători în Dobrogea, prin a cărui activitate s-a desțelenit ogorul nostru cultural și național, semănând sămânța cea bună, și în același timp să fac oarecari reflecții în legătură cu activitatea sa școlară și națională, aceasta cu atât mai mult, cu cât pe noi, cărora ne-a dat îndrumări sănătoase, cunoscându-i deplinul spirit de jertfă, ne obligă să dăm la o parte vălul uitării, ce începe să se aștearnă peste figura acestui om de bine.
(…) Sentimentele ce le avea pentru cultură și progres vibrau în sufletul lui și nu vedea înfăptuirea lor decât prin școlă, pe care o considera organismul luptă contra ignoranței.
Călăuzit de aceste puternice însușiri și pentru ridicarea păturii de jos, îl vedem în fruntea mișării culturale din Dobrogea. În anul 1879, pe când era revizor școlar, înființează școala primară No. 1 cu 89 școlari, prima școală românească în Constanța, iar în anul 1891 școala No. 2, având 86 școlari.
(…) Tot prin stăruința sa au luat ființă prima școală normală de învățători, mutată mai pe urmă la Câmpulung, apoi un gimnaziu, pe care reușește să-l transforme în liceu, liceul Mircea cel Bătrân de astăzi, al căruia director a fost câtva timp.
Era un mare iubitor al științei antichității, al artelor și al monumentelor vechi. (…) Elocvența sa atingea sublimul, improviza, captivând auditoriul prin bogăția imaginațiunii sale și a viziunii realității. În timpul expoziției din anul 1906, frații noștri români de dincolo de hotarele României vechi, subjugați în acea vreme, au vizitat capitala, cât și orașul nostru. Toți au fost întâmpinați de dânsul, în calitatea ce o avea ca primar al Constanței și, din cuvântările de bună primire cu care erau întâmpinați, se vedea iubirea nețărmurită pentru cei ce ne vizitau.
(…) A fost un luptător fanatic și cu vorba și cu scrisul, pentru acordarea drepturilor politice, ce socotea că se cuvin locuitorilor provinciei noastre. Din nefericire, a trecut în liniștea tainică a mormântului, cu un an înainte de a se fi cristalizat ceea ce a gândit, a scris și a luptat cu toată ființa sa, pentru provincia lui dragă, fără ca să poată vedea împlinirea visului său.
Ca profesor și director nu era numai pedagogul treptelor formale, ci pe lângă aceasta, căuta să sădească în sufletul tineretului școlar nețărmurita dragoste de neam. Mi-aduc aminte că, în timpul uneia din prelegerile sale, aceasta era prin 1900, ne-a spus nouă celor din clasa a V-a următoarele: băgați bine de seamă, cine stăpânește cultura, stăpânește lumea, deci cultivați-vă ca să se întărească patria. Cât adevăr se desprinde din aceste vorbe și câtă putere de convingere avea asupra noastră, elevii săi!
Era încredințat că educația școlară, ce se dă tineretului, trebuie să fie în strânsă legătură cu educația spirituală, adică cu religia, amândouă formând un tot indivizibil, care contribuie la închegarea tăriei sufletești.
În legătură cu aceasta, ne spunea despre credință că este un judecător mai mult deasupra conștiinței omului și de aceea în fiecare duminică, elevii tuturor claselor obligatoriu mergeau la biserică, nefiind scuzabilă absența decât pentru cazuri bine motivate.
Ironia sa era fină, știa să caracterizeze fără să jignească, nelăsând nicio urmă de resentiment din partea celui vizat. Pentru micile noastre greșeli eram mai mult ironizați decât pedepsiți, aceasta neprovenind din nici o răutate, ci numai din dorința de a îndrepta pe cel greșit (…)”.
Ion Bănescu a murit pe 12 decembrie 1909 la Constanța, însă figura s-a emblematică domină și azi cercurile culturale ale urbei.