E o bucurie pentru noi să aducem comunității constănțene un nou program educațional Erasmus+, implementat cu sprijinul România EDUCAB și dedicat adolescenților, care aplică o metodă internațională de lucru, ce se desfășoară deja în peste 20 de biblioteci publice din România.
Proiectul „Dare To Care – Îndrăzneşte să îți pese” , un proiect Erasmus +, a fost derulat mai întâi în Letonia, de către Centrul MARTA, apoi, prin cooperare cu CARE Balkan, s-a adoptat o metodologie care a dus la crearea proiectului „Youth – Dare to care. Violence prevention among towards youth” (Tinere, îndrăzneşte să îți pese. Prevenirea violenței în rândul şi față de tineri).
Prin participare voluntară, ținând cont de nevoile fiecărui participant și respectând normele educației non-formale, vom ajuta tinerii să devină adulți responsabili cu o gândire critică, tineri care vor învăța să fie empatici, să lucreze în echipă, vor dobândi noi cunoștințe, vor conștientiza locul lor în această lume și îşi vor dezvolta abilitățile.
Întâlnirile se vor desfășura săptămânal, la sediul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, iar grupul va fi format din tineri cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani.
Înscrierile se fac la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, la numărul de telefon 0241-614482 sau accesând link-ul de mai jos:
https://docs.google.com/…/1FAIpQLScymNMDI4K2m6…/viewform
ÎNDRĂZNEȘTE SĂ ÎȚI PESE!!!