Sfintele din catedrală

Views: 9

de Ionel Alexe

La începutul anilor 1890, Catedrala din Constanța a cunoscut o neașteptată faimă. Se vorbea despre ea în piețe, în cafenele, în ședințele Sfântului Sinod, în Parlamentul țării. Nici măcar nu fusese terminată. Fusese zidită și acoperită, iar vitraliile lui Johann Wirnstl fuseseră montate, dar pictorul George Demetrescu Mirea încă lucra la decorațiunile interioare. Ce se întâmplase?

În vara lui 1891, episcopul Partenie al Dunării de Jos (Dobrogea ținea pe atunci de această eparhie, cu sediul la Galați) a sosit la Constanța, pentru a vizita în mod expres catedrala. „Alarmat de sgomotele din ce în ce mai crescânde, cari se răspândeau prin lume de către diferiți visitatori ai acestei Cathedrale și dorind a mă convinge eu însumi de veritatea sau falsitatea lor”, nota el mai târziu, „m-am dus și la Constanța ca să văd pictura acestei Cathedrale. Două zile consecutive m-am dus la biserică și am contemplat icoanele pictate pe zidurile sale și pre cât am putut vedea printre schele, pictura sfinților”. Episcopul s-a înfuriat și a plecat decis să nu sfințească biserica.

În anul următor, la o ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhul a înșiruit motivele: (1) Numărul de sfinte e mai mare decât cel al sfinților, (2) Mucenițe și cuvioase puțin importante sunt zugrăvite în detrimentul unor scene însemnate din Noul Testament, (3) Mâinile lui Dumnezeu, Iisus și Fecioara Maria sunt prea mari în comparație cu chipul acestora. (4) Sfintele au veșminte bogate, împărătești, „strânse cu multă eleganță împrejurul gâtului, mijlocului și mâinilor” iar pe cap poartă diademe ornate cu pietre scumpe, (5) Una dintre sfinte are cozi lungi, „ce se pogoară până pe la genunchi”, „aduse amândouă pe piept”, (6) Unul dintre ierarhii bisericii române are în mână „crosa papală în loc de cârjă”. Lucruri importante, nu zic nu, dar parcă nu atât de importante ca să ducă la „pierderea depositului sacru al bisericii”, după cum concluziona episcopul, cel doritor de-a „rămâne până la suflarea mea cea mai de pe urmă, umil, dar fidel servitor și apărător al sfintelor canoane și tradițiuni ale sfintei noastre Biserici Ortodoxe de răsărit”. De la cosițe ce acoperă pieptul, crosă papală și mantii drapate, la pictură profană, e, orice s-ar zice, cale lungă. Dar astea erau pretexte.

Adevărata temere a episcopului era că Mirea ar fi folosit pentru pictura sacră a catedralei modele reale. „Am auzit citându-se chiar nume care ar fi servit de model D-lui pictor Mirea”, a declarat chiriarhul Dunării de Jos în fața soborului. În plus, a dat glas tare temerii, într-o interpelare la Senat, împotriva lui Take Ionescu, ministrul instrucțiunii și cultelor din acea vreme. (Trebuie spus că Guvernul României fusese cel care finanțase construcția catedralei constănțene, deci Ministerul Instrucțiunii și Cultelor era responsabil pentru întreaga ei croială.) Partenie Clinceni l-a acuzat fără menajamente pe Take Ionescu că i-ar fi permis pictorului să zugrăvească pe pereții proaspeți ai catedralei noastre sfinți și sfinte, mai ales, cu chipuri dintre muritorii acelor vremuri, figuri cunoscute, figuri recognoscibile, figuri din saloanele parfumate ale Constanței și Bucureștilor.

Tache Ionescu nu a negat faptul, dar l-a apărat pe Mirea, mutând vina chiar pe autoritățile bisericii. Mirea nu era un amator, ori un indolent. S-a pregătit pentru pictura catedralei, „a cutreierat Sinodul, Mitropolia și Academia în căutarea portretelor sau măcar a schițelor chipurilor unora dintre sfinții și sfintele ce i s-a pretins să zugrăvească”, a spus ministrul. În mod surprinzător, „în afară de cei câțiva sfinți așternuți în interiorul mai tuturor bisericilor noastre”, n-a găsit nimic. Biblioteca sinodală nu conținea nici măcar o cât de mică colecție cu portretelor sfinților și sfintelor bisericii noastre. Trebuia să facă ceva. S-a uitat în jur. În fond sfinții au fost oameni dintre noi, iar unii dintre noi vor fi sfinți. „A căutat în societate modele bărbătești și femeiești ale căror chipuri să se apropie cât mai bine de acelea ale sfinților și sfintelor adevărați și a reușit să redea cât mai apropiat de adevăr aceste sfinte expresii”, a mai zis cel poreclită Guriță de aur. Mirea s-a inspirat din lumea profană, dar a spiritualizat-o, i-a francat imaginea cu tușele sacrității, i-a șters praful pâgân și i-a insuflat aerul pietății. (În paranteză fie spus, dacă în biserica noastră figurile religioase cu asemănare omenească erau ceva nou, lumea creștină occidentală le cunoștea de multă vreme. Iată-l de pildă pe Sandro Botticelli care, în jurul anului 1475, picta magii din altarul bisericii Santa Maria Novella din Florența, cu trăsăturile membrilor familiei Medici.)

Disputa a fost tranșată de o comisie specialiști, clerici și mireni, numită de Sfântul Sinod și de Ministerul Cultelor. Comisia a fost se pare condusă de Alexandru Odobescu, scriitor, arheolog, membru titular al Academiei. Deși n-a făcut parte din comisie, Tache Ionescu a ținut s-o însoțească la Constanța. Concluzia evaluării, menționată scurt în raportul întocmit, era: „judecată în întregimea sa, decorațiunea picturală a Catedralei de la Constanța nu este în neconformitate cu ritul ortodox”. Cât despre chipurile pictate, „neținând seama de rumoarea că unele figuri de sfinte reproduc persoane azi în viață”, Comisia „constată că nici uneia dintre figuri nu-i lipsește espresiunea cuvenită caracterului religios și că toate sunt tractate în stilul grav și auster al picturei Bisericei Ortodoxe”. Lumea a răsuflat ușurată. Slavă Domnului, pictura nu trebuia rasă (costase enorma sumă de 300.000 lei), iar catedrala din Constanța putea fi consacrată, ceea ce s-a și întâmplat, la 22 mai 1895, în cadrul unei festivități mai degrabă modeste.

Revin la persoanele imortalizate de Demetrescu Mirea. Nu le lipsea „espresiunea cuvenită caracterului religios”, cum zicea darea de seamă a comisiei, dar cine-au fost ele? Trebuie să fi fost din cercurile înalte ale societății, dintre doamnele ce atrăgeau priviri și tăiau respirații la sindrofii. Poate doamna Mareș „zâna Constanței”, cum o numea ziarul bucureștean Românul, după un „bal la casin, care a ținut până la ziuă, animat de muzică”, de la mijlocul lui august 1884. Ori poate doamna Zoe Krisenghi, „privighetoarea mărei”, d-na Jurăscu, „o dănțuitoare di primo cartello”, doamna Dimcea, „brună ca o italiană”, ori poate „păsările balului”: domnișoarele Laurian, Vulturescu, Satrapolu, Poenaru, Orghidan, Șiomescu, „albă ca o zambilă” (apud același Românul).

Preotul Gheorghe Rădulescu, într-un număr din 1925 al Tomisului, revista eparhiei Constanța, o pomenește pe soția doctorului Fridman, foarte probabil rezidenți în urbea noastră. Tudor Șoimaru scrie, în nostalgicul său volum Constanța, apărut în 1936, că „de sub sprâncenele subțiate privesc ochii doamnei Stina, boeroaică din Constanța, sau însăși soția artistului”. Nevasta lui Demetrescu Mirea e amintită și de gazetarii locali Theodor Ionescu și Ion Duployen, într-un ghid al orașului, din 1924.

Un alt cunoscut ziarist constănțean, Constantin N. Sarry, într-un lung poem epic despre trecutul Constanței, publicat în 1933, este sigur că printre modelele pictorului Mirea a fost soția doctorului și poetului craiovean Ioachim Drăgescu, pentru o perioadă medic primar al Constanței:
„[…] Drăgescu, c-o consoartă
Model de frumusețe și bibelou de artă
Pictată ea de Mirea, c-o dragoste fatală
Și astăzi se găsește ca sfântă-n Catedrală
La dânsa Popa Gheorghe, pe vremi smerit slujind,
Din ochii lui adesea o mângâia cu jind…”

Doamna dr. Fridman, doamna Stina, doamna Mirea, doamna dr. Drăgescu – femeile (câteva dintre ele?) ce-au împrumutat portretul lor sfintelor din catedrală. Le ghicim frumoase și nu greșim, un publicist al revistei orădene Familia, vizitând în 1898 catedrala de la Constanța, nota: „artistul s-a abătut de la concepțiunea legendară care înfățișează îndeosebi evlavia și a pictat niște sfinte nu numai evlavioase, dar și frumoase afară din cale, la care să te tot uiți”.

[Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța în primul deceniu al secolului al XX-lea; carte poștală din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]