Views: 6
Atelier de creative writing, 16 octombrie 2025
Miercuri, 16 octombrie 2025, ora 13.00, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța va avea loc prima ediție a Atelierului de scriere creativă, la care este invitată, în calitate de coordonator, poeta Iulia Pană, membră a Uniunii Scriitorilor din România. E așteptat public de toate vârstele, de la elevi de școală generală, până la seniori, toți cei care vor să descopere „misterul” conceperii textului literar.
Atelierul este conceput a avea două părți: în prima parte, participanții vor fi familiarizți cu tehnicile de scriere creativă, după care vor urma exercițiile practice de redactare. Cei care, la sfârșitul întâlnirii, vor prezenta cele mai interesante producții literare, vor fi răsplătiți cu daruri constând în cărți (donații de la scriitori), precum și diplome de participare.
„Cursul de Scriere Creativă este conceput pentru cei care doresc să înțeleagă mecanismele de scriere ale poeziei contemporane. Scriem, citim, experimentăm și descoperim împreună cum funcționează limbajul poetic în lumea de azi. Nu vorbim despre reguli rigide, ci despre cum se construiește autenticitatea prin cuvânt. Înveți să transformi ideile, trăirile și imaginile personale în texte care spun o poveste, chiar și în cele mai scurte versuri. La final, poate vei citi propriul tău poem și vei pleca cu o nouă înțelegere a propriei tale voci poetice.” (Iulia Pană)
Miercuri, 16 octombrie 2025, ora 13.00,
Sala „Liliana Lazia”, etajul II,
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța
Str. Mircea cel Bătrân, nr. 104A
Eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.