de Ionel Alexe
S-a întâmplat în seara blândă a unei zile de la începutul lunii mai 1933. Coca Vasiliu era o tânără inteligentă și discretă, de-o „frumusețe distinsă”. Cu toate că provenea dintr-o familie modestă, tatăl său fiind un simplu funcționar la stat, avusese parte de o bună educație. Avea 32 de ani. Lucra pentru Societatea Petrolieră Româno-Americană din Constanța, „țăcănind într-una la mașina Yost, înnegrind hârtia, forfecând cupoane”, dar avea speranțe și, în acea primăvară, era fericită: credea că a găsit iubirea adevărată.
Martial Magrin era avocat și avea 39 de ani. Lumea Constanței încă și-l amintea cu plăcere pe tatăl lui, Anatole, care murise cu cinci ani înainte. Anatole Magrin, francez get-beget, se stabilise în orașul nostru probabil în chiar primii ani de stăpânire românească a Dobrogei. Și-a deschis aici un atelier de fotografie, apreciat inclusiv de familia regală română, în 1895, Anatole primise brevetul de „furnizor al Curții Regale”. Banii strânși îi investise cu cap, în proprietăți imobiliare, pe care le închiria. Avea reputația unui om corect în afaceri, cumpătat în viața privată și generos cu semenii, numele lui era prezent pe toate listele de subscripție pentru săraci ori pentru construirea de edificii publice. Ani în șir fusese consul al Franței la Constanța.
Pe cât de serios era tatăl, pe atât de nestatornic era fiul, Martial era cunoscut în oraș ca un cal breaz. După studii de drept în străinătate, tânărul Magrin revenise în Constanța și se înscrisese în magistratură. Aruncase însă repede roba și-și cumpărase pe bani grei, din Germania, împreună cu prieten, un iaht arătos. O vreme a organizat voiaje de plăcere între Constanța, Mamaia și Movila. Marea i-a priit, a-nvățat ceva navigație, iar vântul i-a umflat nu doar pânzele albe ale ambarcațiunii, ci și pe cele multicolore ale imaginației. A început să simtă chemarea mărilor cele mari, a insulelor mirodeniilor, a porturilor exotice… Așa se face că, la mijlocul anilor 1920, a făcut rost de hărți nautice, a umplut cambuza iahtului și a pornit într-o călătorie în jurul lumii. Visul circumnavigației s-a destrămat se pare nițel după Dardanele, dar pofta de aventură nu s-a domolit. A urmat o ispravă comercială: o fabrică de gheață, clădită și utilată ca la carte, nu la Constanța, ci undeva în nordul torid al Africii. Falimentul rapid (din cauza căldurii gheața se topea înainte de-a fi cumpărată de cineva) l-a dezumflat. S-a întors în orașul natal, a suflat praful de pe diplomă și s-a înscris în barou.
În primăvara lui 1932, Martial a ajuns în paginile ziarelor constănțene după o întâmplare cu artiste de varieteu, baterii de vin și-un revolver buclucaș. Ocupa separeul său obișnuit la restaurantul Elita din Piața Independenței, Ovidiu de astăzi, și desfunda sticlă după sticlă împreună cu d-l Guiderdony, consulul Franței la Constanța, și cu două dudui, dansatoare în trupa „5 Figaro’s”, ce se producea chiar în acel local. Cumva pistolul lui Martial, scos la un moment dat pe masă, pentru un adaos de distracție, s-a descărcat și glonțul a lovit-o în picior pe una dintre artiste. Martial a fost bănuit de neghiobie, dar poliția a stabilit că nenorocirea a fost cauzată de cea de-a doua convivă, Elena Tott. Ca un fuior de fum greu, o undă de neîncredere a rămas o vreme, în urma acestei anchete, în oraș.
Dar viața a mers mai departe, vară-toamnă-iarnă, într-o bună zi Martial a întâlnit-o pe domnișoara Coca Vasiliu. Relația dintre ei a germinat, a crescut și a îmbobocit frumos, iar Coca s-a mutat în vila lui Magrin, situată pe țărmul mării, dincolo de Viile Vechi, atrasă desigur și de făgăduiala lui că în curând vor fi soț și soție.
Despre întâmplările din ziua fatală există descrierea sufrageriei vilei Lizica, făcută de martori credibili și mărturia lui Martial Magrin dată poliției. Încăperea era vraiște, scaunele rupte, vitrinele sfărâmate, vesela spartă, tablourile prăvălite pe podea. Scena unui confruntări. Iar în mijloc grozăvia: tânăra femeie într-o baltă de sânge, cu o gaură de glonț în cap. Un glonț ieșit din revolverul lui Martial, revolver care se rostogolise și el alături. Conform declarației lui Martial, în timpul unei certe aprige, plecată de la amânarea căsătoriei promise, femeia, ieșită din minți, îl zgâriase pe față și mâini, apoi luase pistolul, îl pusese la tâmplă și trăsese. Puțină lume l-a crezut atunci pe Martial, dar detectivii și comisarii locali, după o cercetare minuțioasă, au conchis că a spus adevărul, Coca Vasiliu „s-a sinucis într-un acces de nervi”.
[Băile de la Viile vechi și țărmul înalt pe care mai mulți bogați din Constanța și din țară, înclusiv familia Magrin, își construiseră case frumoase, într-o ilustrată din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]