Rondelul Principesei Maria

Views: 126

de Ionel Alexe, bibliograf

Unul dintre primele lucruri făcute de administrația românească, după instalarea în micul târg Kiustenge, a fost să dea nume străzilor și piețelor. De pildă, „Piața din centrul orașului”, menționa un ordin din 1879 al lui Remus Opreanu, prefectul județului, către primarul Antonio Alexandridi, „unde s-a ridicat arcul de triumf cu ocaziunea intrării noastre, se va numi Piața Independenții”, iar „Strada despre mare care pleacă de la far, trece pe dinaintea caselor d-lor viceconsul al Norvegiei și viceconsul al Italiei și se termină la bateria rusă se va numi Bulevardul Elisaveta Doamnă”. Cea dintâi se cheamă azi Piața Ovidiu, iar cealaltă, după ce, în anii comunismului, a fost succesiv I. C. Frimu și Carpați, a revenit, în 1990, la primul nume, ce-o omagia pe Regina Elisabeta.

Tot în urma unor ordine prefectoriale către primăria locală, au fost botezate Calea Carol I (azi bulevardul Tomis), Calea Mircea cel Mare (azi strada Mircea cel Bătrân), străzile Ovidiu, Marc Aureliu, Tomis (azi Sulmona), Elenă (actuala Nicolae Titulescu), Mahomedană (Arhiepiscopiei, astăzi) și încă altele. Chiar data la care autoritățile române au intrat în Kiustenge, 23 Noiembrie 1878, a fost onorată prin legarea ei de numele unei piețe, de fapt doar un maidan cu „5-6 barăci cu zarzavat și fructe”, unde se ținea și oborul. Piața lui 23 Noiembrie a fost desființată la mijlocul anilor 1890, când pe locul ei a fost ridicat primul Palat Comunal, actualmente clădirea Muzeului de Artă Populară. Trebuie spus că localitatea a continuat să fie numită Kiustenge, așa cum îi spuneau de secole otomanii, abia în 1880 devenind oficial Constanța.

La întâlnirea Bulevardului Elisabeta cu strada Farului (actualmente strada Remus Opreanu), era un platou măricel, pe care compania engleză ce construise și exploata linia ferată Cernavodă-Kiustenge zidise, în 1860, farul căruia îi spunem azi Genovez. Și acest platou primise un nume. Nu am descoperit actul propriu-zis de botez, am găsit însă documente în care numele lui e menționat precis. Mai jos sunt două exemple.

La câteva luni de la înstăpânirea românilor asupra orașului, în primăvara lui 1879, Primăria construia pe tăpșanul în chestiune un frumos chioșc din lemn, cu bănci, pentru tihna trecătorilor. La scurt timp, Consiliul Comunal hotăra să-l închirieze unui bufetar ori unui cafegiu: „să se arendeze chioșcul făcut de primărie pe Rondelul Principesei Maria la ecstremitatea Bulevardului, prin licitație și pe termen de doui ani și jumătate socotit de la ziua adjudecațiunei”, se menționa în procesul-verbal al ședinței consiliului din 2 iunie 1879.

În iulie 1880, antreprenorul Henry Guaracino primea de la Consiliului Comunal Kiustenge permisiunea de a construi un „pavilion de dans”, pe „locul necesar pe Platoul Principesa Maria”, „întrucât nu va împiedica circulația trecătorilor”. Pavilionul respectiv, care apare în documentele vremii și sub alte nume (salon de dans, Kursaal, Casin, Căzin), a fost primul local public cu săli pentru jocuri de noroc, altfel spus, primul cazino al orașului. Era construit pe panta țărmului, pe piloni, „ca o casă din Veneția, aruncată în mare pe daraci”, cum observa cineva în epocă, dar ocupa, precum se vede mai sus, și o parte din platoul ce ne interesează.

Rondelul Principesei Maria – iată numele aparte al acelei minunate belvedere panoramice, deschisă spre trei puncte cardinale (hotelul Carol nu fusese construit încă)! Dar cine să fi fost Principesa Maria? Nu poate fi decât prima prințesă de România, singurul copil al Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta.

Născută la 8 septembrie 1870, la București, Principesa Maria a trăit doar trei ani și jumătate, stingându-se de scarlatină în aprilie 1874. Ne putem imagina ce bucurie trebuie să fi însemnat nașterea prințesei în familia suveranilor români și ce lovitură devastatoare moartea ei. Păstrarea în Kiustenge a amintirei micuței Maria, despre care se spune că a fost un copil precoce, acordarea numelui Principesei celui mai frumos loc din oraș, „prispei” largi și înalte, meditative și alinătoare, sub care valurile legau broderii efemere ca viața, a fost un admirabil semn de afecțiune din partea edililor noștri. Deși micșorat, Rondelul Principesei Maria există și astăzi, numele i-a fost însă de mult uitat.

[Rondelul Principesei Maria în prim-planul unei ilustrații din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]