Marcian David Bleahu (1924-2019) – Geograf, geolog, speolog, alpinist, explorator, scriitor, profesor universitar și politician. A excelat în activitatea de popularizare a științei, cărțile și conferințele sale au inspirat generații întregi de tineri pasionați de natură, munte și explorarea peșterilor din România.
- Marcian David Bleahu a fost considerat una dintre cele mai importante personalități științifice din a doua jumătate a secolului al XX-lea din România. A avut o contribuție deosebită în geologie, la dezvoltarea teoriilor tectonicii globale (aplicată la studiul geologiei Carpaților). A fost un pionier în domeniul speologiei din țara noastră, fiind autorul unor importante lucrări geografice despre relieful carstic.
- Activitate profesională: geolog la Institutul Geologic din București. A studiat și cartografiat, din punct de vedere geologic, Munții Maramureșului și Munții Apuseni cu ramificațiile sale. În Apuseni, ca parte a cercetărilor și explorărilor geologice, s-a dedicat și studiului carstologiei, respectiv explorarea și cartografierea peșterilor, aproape necunoscute până atunci. Rezultatul cercetărilor a apărut în 1976, în ampla lucrare de referință „Peșteri din România”, sub semnătura Marcian Bleahu și colaboratorii, considerată una din primele best-seller-uri științifice din România.
- Bleahu a fost implicat în diverse lucrări de geologie economică: evaluarea rezervelor pentru fabrica de ciment de la Cernavodă, cercetarea mineralizațiilor din Valea Taița, a cuarțitelor din Dobrogea, a bauxitelor din Munții Bihor etc. A elaborat studii geologice pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a fost geolog responsabil de sector (perioada 1949-1951), pentru Direcția Metroului București, unde a fost geolog șef (1953) etc.
- Bleahu a dedicat mult timp activității de popularizare a științei, fiind de părere că „un om de știință nu are dreptul să rămână izolat în sfera preocupărilor sale înalte, ci are datoria să împărtășească celor mulți, și mai ales tineretului, ceva din cunoștințele dobândite.” A fost autorul a 41 de cărți și a 126 lucrări științifice de specialitate, a peste 400 articole pe diverse teme, conferențiar cu peste 500 de apariții publice, inclusiv la radio și televiziune. A scris 34 scenarii de filme documentare științifice, filme de desene animate și diafilme cu subiecte științifice.
- A fost un militant activ (prin publicații, conferințe radio și TV) pentru crearea și respectarea ariilor naturale protejate și a monumentelor naturii, pentru practicarea turismului montan, cu respect și grijă față de mediu. A elaborat prima hartă turistică a Munților Apuseni și alte ghiduri turistice montane. A contribuit la înființarea mișcărilor și doctrinelor ecologice în România.
- Bleahu a făcut parte din echipa care a proiectat, organizat și condus Muzeul Național de Geologie din București (1985-1994).
- Marcian Bleahu a fost membru de onoare al Academiei Române (2018).
Citate:
Bleahu – om al muntelui (geograf, alpinist)
„Munții au fost dintotdeauna pentru popoarele primitive locuri care au inspirat respect și teamă. Pe piscurile lor mărețe, oamenii și-au plasat din timpuri străvechi zeii, dându-le un lăcaș grandios, demn, aproape de cer, dar inaccesibil, poate pentru ca existența sau inexistența lor să fie greu de verificat. … Istoria descoperirii și a cuceririi munților de pe glob este pasionantă. Poate cea mai dramatică poveste din toată istoria geografiei, căci ea este o luptă continuă cu elementele naturii, cu pericolele și uneori cu moartea; o luptă nobilă, dezinteresată, dusă la limita posibilităților umane, o luptă cu tentative multe și victorii puține, o luptă care a înregistrat un mare număr de victime. ” („Himalaya : Cucerirea giganților lumii”)
Bleahu – speolog
„Desigur, nu tainele nedescifrate atrag într-o peșteră. Dimpotrivă, celelalte, cele aflate, căci nimic nu este mai valoros în natură decât a-i înțelege formele, devenirea și menirea.” („Peștera Bulba”)
Bleahu – geolog
„Există o vrajă a mineralelor, după cum există o vrajă a florilor. Dar ea este mai profundă și mai subtilă. Florile ți se dezvăluie dintr-o dată, cu tot ce au ele de arătat, ca formă și culoare, fie că este opulența unei crizanteme, grația de balerină a unei lalele, plecăciunea feciorelnică a unui ghiocel sau vraja exotică și fatală a unei orhidee. Florile au o culoare bine definită și forme complexe în care simți că pulsează viața. Florile le admiri, le iubești, le dăruiești spre luminarea vieții.
Mineralele sunt și ele multicolore și de forme variate. Dar și culoarea și forma au ceva tainic, căci îți vorbesc de dincolo de ce au ele de arătat. Ele poartă întreaga greutate a locului lor de proveniență, profunzimile pământului. Și aceste profunzimi le întrevezi și în roșul adânc și turbure al granaților și în verdele otrăvit, imposibil pentru o viețuitoare, al dioptazului și în ochii orbi ai malachitului sau chiar în perfecțiunea transparentă a cuarțului. Mineralele au ceva extatic în simplitatea lor inanimată, sunt un sumum al geometriei, posibil doar în lumea anorganică și întruchipează material ideea de număr și lege. Mineralele fascinează și sunt o permanentă întrebare a rosturilor naturii.
Mineralele sunt de fapt tot flori. Dar flori ale pământului, mai precis ale subpământului. De unde și numele de „flori de mină”, flori subterane ce se culeg greu din galeriile tăiate cu trudă de om la adâncime, în căutarea lor. Florile de la suprafața pământului, cele adevărate, sunt făcute pentru lumină. Soarele este pentru ele condiție de existență, iar frumusețea și coloritul – condiție de perpetuare a speciei. Mineralele sunt făpturi ale întunericului. Ele sunt zămislite în profunzimile Terrei, în beznă, ferite de raze de lumină și de ochi. Ele cresc adesea fără spațiu, înghesuite, fără libertatea de a se dezvolta, iar atunci când îmbracă haina de sărbătoare a perfecțiunii cristaline nu o fac din nevoia de a se etala. La minerale, frumusețea formei și culoarea nu sunt necesități de existență, ci splendide inutilități, o risipă de geometrie și policromie fără finalitate. Acest lucru, intuit dintotdeauna de cei ce de-a lungul veacurilor au iscodit natura pentru a-i afla rosturile, a făcut ca în jurul straniilor plăsmuiri ale pământului să se urzească o aureolă aproape supranaturală, înconjurându-le cu un fel de nimb și încărcându-le de semnificații mistice.” („Cristalele României”)
Bleahu – ecologist
„Natura ne emoționează și deșteaptă sentimente variate: de armonie a liniilor și culorilor, de micime a noastră în fața grandorii ei, de purificare sufletească, de împlinire, de perfecțiune, de înălțare spirituală spre zări neîntinate, sau sentimente terifiante, de teamă, de groază, de neputință în fața forțelor ei dezlănțuite. Există, într-adevăr, un sentiment al naturii, în care se îmbină toate acestea și încă multe altele. Nu este vorba de a aprecia, poate chiar de a estima cantitativ, dacă un peisaj este frumos sau nu, pentru că frumusețea se află în ochii și inima privitorului, ci de a lăsa intacte fragmente de natură pentru ca fiecare să-și găsească acel segment care corespunde cel mai bine aspirațiilor sale de comuniune dintre elementele naturii și eul său. La justificarea estetică și filosofică a protejării naturii se adaugă și una etică, aceea de a conserva cât mai multă natură intactă, bogăția ei în toate componentele inaninamte, dar mai ales în cele animate, plante și animale, precum și ansamblul peisagistic. Este o datorie etică, deoarece Pământul a existat miliarde de ani fără prezența oamenilor, ei neavând ca atare dreptul, în scurta lor prezență de câteva sute de mii de ani, să o sărăcească și să o desfigureze.” („Arca lui Noe în secolul XXI : ariile protejate și protecția naturii”)