25.06.2020 Ionuț Druche
Cu ocazia împlinirii, pe 26 iunie 2020, a 93 de ani de la moartea istoricului și arheologului Vasile Pârvan, pentru astăzi, vă propunem un articol din „Analele Academiei Române” (Tomul XXXVIII, 1915-196, cota P I 740).
Este vorba despre o prezentare susținută de Vasile Pârvan la Academia Română, pe 12 noiembrie 1915, prilejuită de descoperirea la Constanța a unor galerii subterane, pline de schelete umane, așezate unul lângă altul, transversal pe direcția galeriilor.
Încă de la începutul discursului, Vasile Pârvan le aduce la cunoștință celor prezenți că datele pe care le va prezenta despre galeriile de la Tomis, vin în urma unei cercetări foarte sumare, condițiile climatice fiind improprii unor săpături arheologice în lunile de toamnă.
Cu toate acestea, deși prezența scheletelor umane putea duce la gândul că galeriile sunt catacombe-cripte, renumitul arheolog concluzionează că, acestea sunt catacombe în sensul propriu al cuvântului, asemenea marilor catacombe romane. La prima vedere, continuă Vasile Pârvan, se pare că prezența și modul așezării scheletelor, arată ca rămășițele au fost depuse acolo ulterior construcției catacombelor, și, cel mai probabil, sfârșitul acestor oameni s-a datorat unui cutremur sau unei epidemii care a lovit Tomisul.
Despre datarea osemintelor, Vasile Pârvan menționa în discurs mai multe detalii:
„În ce privește epoca mormintelor-catacombe de la Constanța, nu putem deocamdată decât în chip cu totul general exprima părerea, că ele aparțin epocii romane, iar nu celei pur grecești a orașului. Dacă ele sunt catacombe creștine sau nu, va rămâne de cercetat prin săpături speciale în vara viitoare, acum orice lucrare de șantier fiind exclusă din pricina vremii umede, care provoacă slăbirea lutului galben din galerii, și, deci, dărâmarea pereților și bolților lor, primejduind pe cel ce ar intra înăuntru, fără o prealabilă consolidare a terenului”.
Cercetările ulterioare au arătat că celebrele catacombe de la Tomis au avut inițial rolul de apeducte, construite în secolele II și III d. Hr.
Vasile Pârvan s-a născut pe 28 septembrie 1882, în comuna Huruiești, județul Bacău și a plecat din această viață pe 26 iunie 1927, la București. A fost un renumit istoric, arheolog, epigrafist și eseist român, membru titular al Academiei Române, și, printre primii arheologi ai Dobrogei.
La moartea lui, D. Stoicescu, redactor al revistei „Analele Dobrogei”, a publicat un articol, în care aprecia personalitatea lui Vasile Pârvan, după cum urmează:
„(…) Tot ce a scris Pârvan poartă întipărirea unei eleganțe de expresie – firească, unei necăutate clarități… Putem striga în urma sa: Poporul ce a dat asemenea exemplar are o cultură!
Totuși, ridicând privirea de pe opera lui și căutând împrejur, o tristețe prea mare mă cuprinde: S-a dus prea curând pentru știința și arta sa, pentru cultura noastră. Sunt atâtea locuri în opera sa unde el promitea să revie. (…) Să moară el care a dat glas, viață, atâtor fărâmituri netrebnice, atâtor hârburi și pietre? De la Salsovia, Tropaeum Traiani, Ulmetum, Tomis, Histria, și din atâtea vetre de așezări din vechi secole: Barboși, Poiana, Suseni, Gruia, Zimnicea, Mănăstirea, Năieni, Bălănoaia…
(…) Pârvan a imprimat istoriei o concepție mai științifică și mai aproape de omenesc și de adevăr. (…) Prin modul cum concepe istoria, Pârvan este un apologist al culturii, un prețuitor al inteligenței creatoare de valori culturale, eterne… și trebuie să considerăm o fericire pentru neamul nostru, a cărui istorie tinde spre definitivă închegare, de a fi avut un îndreptător cu asemenea concepție în această epocă”.