Gerul din ’29

Views: 57

de Ionel Alexe

Iarna înseamnă frig, zăpadă, viscol. Dar ce înseamnă iarnă grea? O iarnă cu doar câteva zile de frig intens și/ sau strat gros de zăpadă nu se poate califica drept grea. Dacă însă gerul stăpânește locurile săptămâni în șir, dacă păturile de zăpadă se așează unele peste altele și înțepenesc viața comunităților pentru perioade lungi, cu alte cuvinte, dacă în afară de frig, zăpadă și viscol avem și durată, atunci iarna devine cumplită. Dobrogea a cunoscut multe ierni grele în secolul trecut. Chiar și printre acestea, două ies cu ușurință în evidență, cea de la cumpăna anilor 1928/’29 și cea din 1953/’54.

„Ninge și ninge mereu – de-o săptămână a tot nins,
Albul veșmânt de omăt, pe depărtări s-a întins;
Cerul e sur, plumburiu, iar între cer și pământ
Necontenit se tot cern valuri purtate de vânt”,

scria Ioan N. Roman (sub pseudonimul Rozmarin) în ziarul Dobrogea jună din prima zi a anului 1929. Ninsoarea pe care o versifica avocatul începuse înainte de Crăciunul lui 1928. Către sfârșitul anului se oprise, dar crivățul a continuat să bată, iar temperaturile s-au prăbușit. Cu excepția câtorva scurte pauze, temperaturile au rămas mult sub zero timp de… o lună și jumătate. În majoritatea nopților, termometrele au înregistrat 20 de grade sub temperatura de îngheț. Cea mai geroasă a fost, se pare, dimineața zilei de 11 februarie: minus 28 de grade.

Circulația pe străzi și ulițe a devenit repede imposibilă, oamenii care se aventurau ori care prin natura muncii lor stăteau mai mult timp afară erau în pericol de a îngheța. Trei soldați din regimentul 40 Călugăreni, cantonat în Bazargic, aflați de santinelă, au degerat și au sucombat în scurt timp la spitalul din localitate. La 13 februarie, după un puseu de viforniță, în apropierea comunei Canara (orașul Ovidiu de azi), pe șoseaua spre Constanța, a fost descoperită o căruță înzăpezită. Caii și cei doi lipoveni din căruță muriseră de frig. În ziua următoare, un bărbat a fost găsit fără suflare în subsolul noii clădiri a liceului Mircea cel Bătrân. Dorise să se adăpostească, dar fusese doborât de gerul groaznic. Un tânăr fotograf amator, elev la școala comercială din oraș, se aventurase pe digul de larg al portului, încercând să prindă un cadru aparte cu Farul Regele Carol I. A fost măturat de un val și târât în larg. Corpul lui a fost găsit abia în luna martie.

Infinit mai mult au suferit animalele: câinii de pripas și-au găsit sfârșitul pe străzi, oile au murit pe capete în stâne, vitelor l-a crăpat pielea de frig în grajduri, vulpile, iepurii, lupii, mistreții și alte sălbăticiuni au înghețat pe câmpuri. Păsările pornite prea târziu din deltă către țările calde nu au mai ajuns niciodată la destinație, amorțind în zbor și căzând surd, ca remușcările în secolul nostru. Mulți pești au murit, bancuri întregi fiind aruncate de valuri pe țărm: la mijlocul lui februarie, locuitorii satelor Vama Veche și Doi Mai au adunat de pe plajă cantități imense de guvizi înghețați.

Operațiunile de descărcare și încărcare a vapoarelor din port au fost oprite și mulți muncitori au fost concediați. Valurile ce izbeau în digul de larg, trecând peste el, l-au transformat într-un imens ghețar. Sloiurile azvârlite peste parapet, în incinta portului, au provocat stricăciuni la o bună parte din mărfurile depozitate în acele locuri și au făcut imposibilă manipularea lor. Mari cantități de mărfuri rămase pe dane au fost compromise și mulți comercianți au avut de suferit. La 6 februarie ziarele locale notau că peste 4000 lăzi portocale sosite din Palestina au înghețat. Marfa aparținea lui Asimache Nicolau, proprietarul unui mare magazin de coloniale din bulevadul Ferdinand, iar pierderea l-a adus în pragul falimentului.

În scurt timp au înghețat bocnă lacurile Tăbăcărie și Siutghiol. Apoi și marea, nu câțiva metri, ori zeci de metri, ci cât vedeai cu ochii, până dincolo de linia orizontului. Deși cu o salinitate de patru ori mai mare decât a apelor mării, au înghețat și apele lacului Techirghiol. Iar gheața a fost atât de groasă, încât pe toată întinderea lacului circulau oameni, automobile și camioane. A fost un lucru rarisim, nemaivăzut nici măcar în anul 1858 când Marea Neagră a înghețat pe o întindere de 15 mile.

Bazinul portului a prins rapid și el crustă groasă. Remorcherele de salvare Julieta, King Lear și Nisa au fost transformate în spărgătoare de gheață prin atașarea unor saboți speciali în prova. Astfel echipate, au patrulat bazinul, despicând gheața și deschizând un canal de acces în port. Era însă o muncă sisifică, ce spărgeau ziua, îngheța la loc noaptea. După câteva zile n-au mai putut face nimic, gheața a prins vapoarele acostate la cheiuri ca-ntr-un clește, amenințând să le spargă ca pe niște dovleci uscați. Disperați, marinarii fost nevoiți să taie gheața dimprejurul corpului navelor cu căngi, topoare și chiar cu apă clocotită. Aflat în rezervă și legat la dana nr. 9, vaporul Regele Carol al Serviciului Maritim Român a fost ridicat în întregime de ghețuri, cu 70-80 cm deasupra nivelului apei.

În răstimpuri, din cauza viscolului de pe Bărăgan, linia feroviară cu Capitala a fost închisă, Constanța rămânând izolată de țară zile în șir. I-a rămas calea mării. Cu eforturi supraomenești, vapoarele Serviciului Maritim Român au reușit, cel puțin pentru o vreme, să se țină de program. Iar, cu trenul Orient-Expres înzăpezit undeva prin Macedonia, au fost singura legătură dintre Europa și Orient. Într-o seară, vaporul Principesa Maria a părăsit portul nostru. A doua zi, ajungând cu bine la Constantinopol, „avea aspectul unui imens bloc de gheață, provocând admirația tuturor, nu atât pentru aspectul vasului, cât pentru bravura marinarilor”, scria un ziar în epocă.

La mijlocul lunii februarie, vremea a început să se înmoaie, temperaturile au crescut până la 2-4 grade, zăpada s-a topit aproape peste tot. A fost doar o amăgire. Curând iarna a revenit cu aceeași forță, însă mai parșivă: câteva zile lăsa soarele să răzbească printre nori, părând că se dă plecată, apoi se zborșea din nou, cu geruri teribile de minus 25 de grade, ninsori și vânt aprig ca briciul bărbierilor. Gheața de pe mare începuse să se topească și se rupea în bucăți, sloiuri mari pluteau în larg până la mare distanță. Apoi gerul a făcut ca valurile să încremenească, transformând întinsul apelor într-un soi câmp de gheață, parcă arat cu plugurile de zeii nevricoși ai iernii. Colac peste pupăză, când remorcherele au putut din nou să patruleze și să facă circulabil acvatoriul, un puternic vânt dinspre sud a adus sloiurile din larg în port, paralizându-l din nou.

Poate nu-i de mirare că, spre final, teribila iarnă a făcut ca disperarea oamenilor să se însoțească cu hazul de necaz. La 5 martie 1929, un ziarist local nota simplu: „Despre ger nu se mai poate spune că s-a urcat sau scade pentru simplul motiv că el se întărește groaznic”.

[Marea înghețată până la orizont, în iarna anului 1929; ilustrație din revista „Analele Dobrogei”, fasc. 1-12, 1930, exemplar din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]