22.07.2022 Ionel Alexe, bibliograf
În anul 1934, stațiunea Mamaia s-a trezit la viață mai devreme, nu la 1 iulie, când se deschidea de obicei sezonul de vilegiatură, ci chiar de la venirea primăverii. Însă nu pentru băi de soare și mare, ci pentru o… schimbare la față. Localul rudimentar ce înlocuise frumosul pavilion din lemn, edificat în 1906 după planurile arhitectului Petre Antonescu și ars în 1922, a fost pus rapid la pământ. Pe locul lui s-au trasat fundațiile și a început înălțarea zidurilor unei elegante clădiri moderniste, desenată de Victor Ștephănescu, unul dintre arhitecții favoriți ai Casei Regale Române: Cazinoul din Mamaia.
Lucrările au început la 1 aprilie. Trei sute de muncitori au lucrat cu asiduitate, uneori și noaptea, la lumina felinarelor și probabil chiar a lunii. Când au terminat? Greu de crezut, comparând cu ritmul unor lucrări din ziua de azi: după numai trei luni. Ei bine, da, la 1 Iulie 1934, maiestuoasa clădire, albă ca spuma valurilor, cu volume ce coboară în trepte către mare era pregătită a fi admirată și folosită. Primăria Constanța anunța la debutul stagiunii estivale 1934 că închiriază în „construcțiunea noului pavilion, patru prăvălii elegante, spațioase, confortabile pentru un salon de coafat, un debit de tutun și ziare, un magazin de articole fotografice și un altul de articole orientale, de articole de plajă și sport”.
Vechile cabine de băi din lemn, din prima vârstă a Mamaiei, „minunata însăilare de linii și turle sprintene, răsărite parcă prin vrajă”, cum nota cineva în epocă, au supraviețuit până în anul următor, când au fost înlocuite cu cele geometric-minimaliste, din beton armat, pe care abia dacă le mai zărim azi, necum să le mai folosim.
[Fotografie din domeniul public]

Leave a Reply