La 31 octombrie 1996, cele 6 țări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina – semnau un plan de acțiune, cu strategii și măsuri menite să salveze Marea Neagră. Degradarea ecologică, din cauza reziduurilor aduse în apele sale de râurile afluente,  a pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere, a dus la tragerea unui semnal de alarmă, privind riscul de pierdere a biodiversității ecosistemului Mării Negre.

 

Viața poporului nostru a avut și are două coordonate: deoparte Muntele și Codrul, de altă parte Dunărea și Marea. Cine zice Dunăre, trebuie să zică numaidecât și Marea Neagră. …”

„Pe unele hărți vechi, cartografii desenau pe fața Mării Negre un fel de șarpe gros, care intra cu capul în Bosfor. Șarpele acela închipuia adică apa Dunării … Se înțelege, o naivitate cartografică,   dar nu totală. Azi știm bine că o parte din apele mai dulci și mai ușoare din fața Mării Negre se scurg prin Bosfor spre Mediterana, iar apa mai sărată și mai grea din Mediterana intră pe dedesubt în Marea Neagră…”

Simion Mehedinți (1869-1962), în „Legăturile noastre cu Dunărea și Marea”, 1938

 

Caută cartea dorită în catalogul online – Click aici!

Leave a Reply