MARIN IONESCU-DOBROGIANU
(1866-1938)


       Într-o familie numeroasă şi modestă din mahalaua Bucureştiului - Delea Veche, s-a născut în ultima lună a anului 1866 acela care, după cum singur mărturisea - a fost cel mai „autentic dobrogean”, în sensul că şi-a dedicat toată activitatea acestei provincii, s-a identificat cu năzuinţele ei şi a participat la toate manifestările ei culturale şi cetăţeneşti. De altfel, ca semn al dragostei pentru această provincie în care a stat mai bine de patru decenii adaugă numelui său pe acela da „Dobrogianu”.
       După ce a făcut şase clase la liceul „Basarab” din Bucureşti, datorită privaţiunilor materiale, a trebuit să părăsească şcoala şi să intre în armată ca simplu soldat, deşi capacitatea lui intelectuală îl situau printre cei mai buni elevi. Acum cunoaşte personalităţi ca: G. Dem. Teodorescu, care i-a fost şi profesor, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Mihai Eminescu, Al. Vlahuţă, I. L. Caragiale, Nicolae Grigorescu etc. Sunt anii în care găseşte cele mai adânci bucurii în studiul cronicarilor, în descifrarea inscripţiilor de pe clopote şi morminte. Tot în această perioadă bătrânul său profesor Frollo îl îndeamnă să se ocupe de „trecutul strămoşilor noştri” când îl găseşte „pe brânci copiind inscripţia de pe crucea înfiptă în zidul de la palatul Bibescului”.
       Reuşeşte apoi întâiul la Şcoala de subofiţeri de la Bistriţa, iar în 1890 este repartizat, cu gradul de sublocotenent, la Constanţa, unde va continua studiile de istorie, literatură şi geografie. Se informează tot mai mult asupra ţinutului în care trăieşte. Cu Pittard a străbătut Dobrogea în lung şi în lat, pentru cercetările antropologice ale acestuia. Apoi l-a însoţit pe geograful Em. de Martonne într-o excursie făcută în nordul regiunii cu studenţii facultăţii din Bucureşti.
       Ca militar a avut totdeauna o gândire înaintată, văzând în cazarmă şcoala naţiunii, iar în ofiţer un educator al poporului. Aceleaşi exigenţe le-a manifestat şi în calitatea sa de comandant, şi în cea de director al Şcoalei de ofiţeri şi, cu nimic mai prejos în aceea de luptător în timpul războiului pentru întregirea fiinţei naţionale, în fruntea regimentului 34 Infanterie.
       Militar distins, n-a încetat un moment să caute în arhive, să noteze, să întrebe pe bâtrâni, să consulte volume învechite prin biblioteci, spre a lăsa în scris tot ce a găsit folositor generaţiilor viitoare. Primul studiu din şirul celor peste 23, despre regiunea dobrogeană, apare în anul 1896 - „Cercetări asupra oraşului Constanţa” - lucrare care a stârnit interesul geografilor, geologilor şi arheologilor. La scurt interval publică „Cursul inferior al Dunării şi formarea Deltei”, în care colonelul Dobrogianu nu numai că a cercetat şi comentat toate contribuţiile ştiinţifice asupra Dobrogei, de la Herodot la mărturiile glorioase ale vechilor cetăţi greceşti, de la vestigiile romane la Ion Ionescu de la Brad, de la expediţia în Crimeea şi însemnările militare ale generalului Moltke, până la Vasile Pârvan. Excursiile sale au verificat la faţa locului toate aceste contribuţii istorice, emiţând teorii originale, ridicând controverse, dând la iveală o operă de mari dimensiuni, importantă sursă de documentare.
       Activitatea sa de cercetare este cuprinsă în volume care deţin şi astăzi un loc important în istoria naţiunii, precum şi în colaborările la reviste locale („Analele Dobrogei”, „Tomis”, „Viaţa dobrogeană”, „Arhiva Dobrogei”) şi din ţară („Viaţa românească”, „Buletinul Societăţii române de geografie” etc).
       În 1920 îşi dă demisia din armată, ocupând timp de opt ani funcţii în învăţămînt. Predă istoria şi geografia la Şcoala de învăţători, Şcoala superioară de comerţ şi liceul „Mircea cel Bătrîn” din Constanţa. Ca semn de mulţumire pentru activitatea depusă în cadrul liceului, dar şi pentru preţioasa bibliotecă donată ce depăşea 1000 de volume (cărţi, reviste, atlase, hărţi), a fost alăturat ctitorilor intelectuali şi membrilor de onoare ai acestuia.
       În ultimul timp, bolnav, se retrage la Câmpulung continuând să lucreze la un nou studiu de proporţii asupra Dobrogei.
       Istoricul M. Ionescu-Dobrogianu, care a primit medalia „Bene Merenti” cl. I, cea mai înaltă distincţie de ordin cultural ce se acorda înainte de război, iar la expoziţia din 1906 medalia de aur din partea Academiei Române pentru lucrarea „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”, se stinge din viaţă în anul 1938.

Constanţa Călinescu, Ion Faiter
Dimensiunile unor vocaţii
Constanţa [Biblioteca Judeteană Constanţa], 1979
p. 519-521