„Veselia”, Ziar umoristic

31.01.2019 Ionuț Druche

Printre colecțiile aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța se numără și publicații periodice, care sunt puse la dispoziția oricărui utilizator. Publicațiile periodice sunt românești sau străine, iar temele pe care le abordează sunt din cele mai diverse.

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța își propune să vină în întâmpinarea utilizatorilor ei, prin prezentarea săptămânală, pe pagina web, a unor publicații periodice, sau a unor teme care se regăsesc în cuprinsul acestora.

Astfel, în colecțiile bibliotecii se află și câteva numere ale ziarului umoristic „Veselia”. Apărut pentru prima dată în anul 1892, ziarul a continuat să vadă lumina tiparului și în perioada interbelică. Formatul mare (A3), cu desene color, pe pagina de deschidere, a devenit îndrăgit, în special pentru textele umoristice în versuri, adresate unor întâmplări reale din țară, sau din afara ei. În primii ani de existență, ziarul apărea săptămânal „în toată țara”, prețul fiind de 5 bani pe exemplar, iar abonamentul anual de 2,60 lei.

În numerele aflate în Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, ilustrațiile coperților sunt însoțite, în paginile revistei, de poezii umoristice ritmate, legate de tema ilustrației, semnate cu pseudonimul Nicodem. Este și cazul numărului 26, din 30 iunie 1903, când, pe prima pagină este ilustrată prinderea unui grup de copii hoți, la Iași. Știrea, senzațională pentru acea vreme, este transpusă în versuri în pagina 3:

Banda de copii tâlhari din Iași

Auzi, auzi, minunății, / Și încă d-ale mari, / Poliția din Iași a dat / De-o bandă de tâlhari… / – Ce treabă mare! – exclamați – / <<Dar cazuri d-astea-s mii!>> / Așa e! Însă să vedeți: / Tâlharii sunt… copii…

Ceva mai mult, copii sunt / Cum zicem noi, de soi, / Băieți de neam, precoci căzuți, În cel mai gros noroi… / Sărmani părinți, sărmani, copii, / Ce-a dat pe capul lor! / Rușinea-i mare și-i de plâns / De orice muritor!

C-o îndrăzneală de nespus, / Acești faimoși copii / Chiar prin efracții, înoptat, Au făptuit hoții… / Aveau unelt-n acest scop / Ca cei mai mari tâlhari / Și n-alegeau, spărgeau pe rând / La mici și la cei mari…

Și-au tot hoțit cât au hoțit, / Furând bulendre, bani,  Și l-ampărțeală, din amici, / Ades erau dușmani… / Dar, vezi, urciorulli s-a spart / Când nu l-ea dat prin gând / Și polițiștii i-a-nhățat / Pe toți,perând, pe rând…

Și-acum la <<umbră>> tolăniți / Acești precoci tâlhari / Se pocăiesc c-au făptuit, Isprăvi așa de mari… / Sau poate că la cale pun / De, minte de copii,  / Cum vor scăpa să facă iar,  / Mai groaznice hoții…

Daca-i căta, nu-i vina lor / Că și-au eșit din minți, / Ci vina e, s-o spunem drept, / A multor din părinți, / Căci ei pe slugi le lasă ca / Să crească-ai lor copii, / Cari îi învață ne-ncetat: / Minciuni, prostii, hoții…

Nici latura religioasă nu este omisă în paginile ziarului, în același număr fiind publicat un text referitor la întâlnirea unui preot cu un cerșetor: „Când preotul Octoic a eșit din casă, în poartă se întâlnește cu un cerșetor ce-i cere de pomană. Scoate un ban, îi dă și pornește. Când se reîntoarce spre casă, pe la jumătatea drumului, e atras de rugămințile umile ale unui cerșetor. Privește și recunoaște în el pe miluitul de odinioară.

– Apoi bine, ți-am dat chiar acum câteva minute un ban, spune preotul.

– Vezi că, replică cerșetorul, eu credeam că sfinția ta te vei ține de percepul evanghelicesc, și anume: să nu știe stânga ce face dreapta. De asta eu m-am așezat în stânga. Adineauri, preotul îl miluise cu dreapta.

Bunul preot i-a dat încă un ban și l-a luat cu sine pe cerșetor”.

Pe lângă textele vesele, ziarul este bogat ilustrat și în interior. Iată un exemplu din nr. 17/1907:

Printre numerele care se găsesc la Biblioteca Județeană, sunt abordate cu umor și subiecte politice internaționale, cum ar fi: Scandalurile din Oradea-Mare (Ungaria), Împăcarea Bulgariei cu Turcia, Regele Serbiei terorizat de ofițerii conjurați, Măsuri de siguranță pentru consulii ruși din Macedonia, Boris Sarafoff proclamând independența Macedoniei, Armata Austro-Ungară și naționalitățile nemaghiare, Tulburările anti-grecești din Bulgaria, dar și subiecte interne: Revolta oltenilor precupeți, Scandalul de la biserica armenească din capitală, Prinderea criminalului Mărăcineanu, Scandalul din Calea Victoriei, Căderea unui balon cu militari ruși, Scene din Târgul Moșilor, etc.

Publicația periodică „Veselia, ziar umoristic” poate fi găsită la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, la cota P III 74 (nr. 28-36/1903, nr. 42/1904, nr. 14/1905, nr. 26, 30,39/1906 și nr. 9, 17, 24/1907).

În anul 1990, revista periodică „Veselia” reapare, ca „revistă particulară de umor și divertisment”, fără sa păstreze formatul primei reviste (dimensiune, culoare). Șapte numere din noua publicație, se găsesc și la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, la cota P III 258.

Explicație foto deschidere: „Arderea unui vapor din flota Dîmboviții”, ilustrație din „Veselia”, nr. 31/1903.

Leave a Reply