06/04/2021 Ionuț Druche
Continuăm călătoria prin publicațiile aflate în Colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța cu povestea „Mătăniilor lui Hagi-Mursel”, semnată de învățătorul Ion Lolu și publicată în revista „PONTICE” (P I 817), An I, nr. 1, 1939. În perioada interbelică, Ion Lolu a făcut parte dintr-un grup de învățători foarte activi ca publicisti. A colaborat cu publicații culturale importante din Dobrogea: „Cronica literară”, „Litoral” (1939-1943), „Revista dobrogeană” etc.
Revista „PONTICE poate fi citită integral în Biblioteca digitală de pe site-ul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, la secțiunea Periodice.
„Faptul acesta, al așezării geografice și al calendarului istoric, este semnificativ pentru descifrarea culturii românești”, afirma într-un articol Eugeniu V. Haralambie. Publicistul considera că, această cultură rămâne interesantă nu numai prin valoarea ei intrinsecă, ci și prin pitorescul care a alcătuito: „Aici, în cruce de drumuri continentale, și-au dat întâlnire culturi și civilizații diferite, care ne-au influențat mai mult sau mai puțin, în directă proporție cu puterea neamului care aducea și susținea, deci, acea cultură sau civilizație.”
Revenind la povestea mătăniilor lui Hagi-Mursel, autorul nu precizează locul sau timpul în care se petrece. Totuși, acesta lasă să se înțeleagă câteva detalii. Scena ar avea loc într-un orășel din Dobrogea, așezat în apropierea unei ape.
„Pe bâtrânul librar turc, Hagi-Mursel, natura l-a clădit dintr-o serie de contraste. Statura înaltă îl ridică mult deasupra tuturor câți se strecoară înghesuiți, în zilele de târg, prin fața prăvălioarei sale. Fizionomie severă ca la unele sculpturi moderne: barba albă, tunsă mărunt, îi încadrează un obraz ca o petală de migdal, tăiată parcă din lovituri de daltă. Dacă își apleacă privirea asupra ta, vei fi inundat de o lumină albastră ca un cer al melancoliei”.
Mătăniile mele, de care, poate, lumea râde… înțelesul lor și viața mea… tot una
Povestea se desfășoară sub forma unui dialog între autor și Hagi-Mursel, iar subiectul îl reprezintă boabele din care este alcătuită mătania bătrânului turc, acel șirag de mărgele pe care credincioșii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. Mătania lui Hagi-Mursel era diferită. Boabele nu semănau între ele și fiecare era alcătuită din alt material:
„Mătăniile lui Hagi-Mursel au fost totdeauna o curiozitate pentru mine, continuă autorul. Pe o curelușe subțire, mai lungă decât ar fi nevoie, sunt înșirate, într-o ciudată rânduire, o mărgea de sidef, una de os negru, alta de aur lângă una de piatră verzuie, urmată de o alta din lemn de cireș, alături de o mărgea de pământ ars și smălțuit, apoi una din piatră roșie de Mecca și ultima de argint. Șiragul (majusculă) acesta mi s-a părut o fantezie lipsită de gust la un om ca Hagi-Mursel, oriental fără excentricități, suflet cultivat cu miezul unei literaturi plină de poezia și farmecul meditațiilor islamice”.
Bătrânul turc ascundea în aceste boabe de metanie, însă, înțelesuri pe care nu dorea să le împărtășească nimănui. Abia pe patul suferinței, interlocutorul avea să afle povestea fiecărei boabe în parte:
„ – Tinere prieten, îți voi risipi nedumerirea. Vei cunoaște câte ceva din viața mea, deși socotesc lucru fără rost. Totuși… Mătăniile mele, de care, poate, lumea râde… înțelesul lor și viața mea… tot una. Viața mea… boabe de sidef, aur, pământ… bucurie și durere… asta e! La început viața mea a fost ca a tuturora, mătăniile la fel. Acestea pe care le vezi au înlocuit pe cele vechi, boabă cu boabă. S-au adunat aici odată cu marile schimbări ale vieții mele, fiecare cu povestea, cu sufletul și cu înțelesul ei”.
Piatra roșie din șirag înseamnă pelerinajul la Mecca
Și astfel Hagi-Mursel începe să povestească semnificația fiecărei boabe de pe șirag. Pentru azi, vă prezentăm doar înțelesul uneia dintre ele. Întregul articol poate fi citit integral în Biblioteca digitală de pe site-ul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, la secțiunea Periodice, revista „PONTICE” (P I 817), An I, nr. 1, 1939.
„Piatra roșie din șirag înseamnă pelerinajul la Mecca (n.r. în urma pelerinajului Mursel a primit și prenumele de Hagi, dat tuturor celor care ajung la locurile sfinte). Un bun musulman trebuie să îl facă. În viața unui credincios al Islamului, Hagialâcul este un eveniment de seamă; cei care îl fac, prin el își împart viața în două: înainte și după Hagialâc. Eu am fost bucuros să-l pot face acum sărac. (…) Mi-am luat mantaua sfântă a pelerinului și m-am depărtat însoțit de privirile bunei Mirem și ale micului meu Emin. În drumul meu, cu adevărat cea mai bună merindă a fost pietatea. Am văzut locul unde Profetul și-a rostit înțelepciunea. (…) fericirea mea creștea pe măsură ce mi se deschideau acolo tâlcuirile credinței noastre. (…)
În piatra aceasta de Mecca, în jocul turbure și însângerat al apelor sale, care se limpezesc în razele soarelui, văd cugetul meu limpezit, după ce a căzut pe el raza înțelepciunii ”.
*Fotografia din deschiderea articolului este cu rol ilustrativ. Sursa: „1878-1928. Dobrogea Cincizeci de ani de vieață românească”, colecția Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, pg. 250, „Turc din jud. Durostor”.