Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, organizează joi, 07 iulie 2022, ora 17.30, în Aula Bibliotecii, lansarea volumului de poezii Într-o seară, la Rubla (Editura Ex Ponto, 2022) a doamnei Ecaterina MARGA.
Ecaterina Marga este autoarea a trei volume de sonete, Prea tânărului Will, editate de editura Ex Ponto, înscrise în tradiția din care face parte și scriitorul pomenit în titlu, nimeni altul decât marele William Shakespeare. În volumul de față avem un alt timbru, îndurerat și meditativ, cu firul versului întors în jurul unui loc emblematic, întipărit în istoria personală. Poezia Ecaterinei Marga te deprinde cu un ton baladesc, poezie de argint vechi, ros de oxizi, de porțelanuri scoase la ocazii, de batiste cu monogramă, de mânuși din piele de căprioară, de voalete, de ceremonialuri și carnavalesc. Cu toate acestea energia răzbate din ea ca mustul care dă în clocot în drumul lui spre vin. Și toate acestea merită o degustare!
Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, scriitoarea Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea și doctorul psihanalist Ioana Georgescu, urmată fiind de un dialog al autoarei cu publicul și o sesiune de autografe.
Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.