27.03.2019 Ionuț Druche
Printre cele mai cunoscute publicații periodice care se află în colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan. N. Roman” din Constanța se numără și Revista Societății Culturale Dobrogene „Analele Dobrogei” (cota PI 958).
În primul număr al acestei publicații, apărut în anul 1920, învățătorul Ion Dumitrescu a publicat articolul „Însemnări despre tătarii din satul Pervelia (com. Tatlageac) Constanța”. Articolul, bogat în detalii despre toate aspectele vieții cotidiene a tătarilor, a fost rezultatul șederii lui Ion Dumitrescu în Pervelia (azi Moșneni, județul Constanța), în toamna anului 1919, cu prilejul înființării Școlii Românești din această localitate.
La începutul perioadei interbelice, în Pervelia locuiau 65 de familii de tătari și 5 familii de români. Tot în perioada interbelică, numele satului a fost schimbat din Pervelia, în Moșneni.
„O adunătură de case răzlețe și mici. Pomi nu sunt mai deloc. Doar ici colo câte un salcâm mai dă puțină umbră. Totul îți arată că ai de a face cu un popor de stepă”, așa descrie învățătorul Ion Dumitrescu, satul Pervelia anului 1919.
Casele tătarilor erau construite din piatră sau chirpici și aveau de obicei două camere: „Una, numită ișcher-iui, servește ca odaie de dormit, de primit etc., fiind cea mai curată și mai frumos împodobită; cealaltă, numită aiat-iui, sau tinda casei, servește pentru trebuințe casnice. (…) În casă, pe jos, sunt rogojini casâr, iar dacă Tătarul e mai bogat, așterne covoare câlâm, însă sub covoare se află tot rogojini. Pe lângă pereți se află saltele mici de paie ot-mindâr, iar deasupra lor altele de lână giun-mindâr, sau de fulgi de păsări cuș-giun-mindâr. De-alungul pereților, peste aceste salteluțe se înșiruie niște perne de perete duoar-iastâc, de care te razimi, sau pe care stai, și sunt nelipsite din orice casă. De obicei în cameră se găsește și un scăunaș cursin, întrebuințat numai pentru lampă, sau pentru tava cu mâncare. Pături n-au, căci dorm pe jos, pe rogojină. Pereții sunt împodobiți cu diferite țesături și mai ales cu batiste lucrate în culori vii și bătătoare la ochi,numite cevrea”.
O constatare foarte interesantă a învățătorului Ion Dumitrescu face referire la educația tătarilor dobrogeni:
„În satele tătărești eu cred că în totdeauna a existat școală în limba lor. Deduc aceasta din faptul că cea mai mare parte din locuitori știu să scire și să citească, chiar și bătrânii. Învățătorii lor au fost hogi, tocmiți și plătiți cu anul de locuitorii satului. Astăzi parte din ei sunt plătiți de Statul Român, însă cred că mai mult de jumătate din ei sunt plătiți tot de sate. Prin câte sate tătărești am umblat, eu n-am găsit să lipsească școala și hogea”.
Potrivit lui Ion Dumitrescu, un tătar se simte onorat, ori de câte ori un musafir îi calcă pragul casei:
„Un tătar consideră o cinste faptul că cineva se duce să-i viziteze casa. El niciodată nu spune că te-ai dus să mănânci sau să dormi la el; el spune că te-ai dus să bei apă din vasul lui. (…) În tindă trebuie să te descalți, căci Tătarii nu intră niciodată încălțați în casă. (…) Dacă esti un personaj însemnat, ți se oferă locul din spate,așa încât să fii cu fața spre ușă. Tătarii n-au paturi,nici scaune.
(…) Când intri în casă, bine înțeles că dai bună ziua, sau bună seara, după cum este vremea, la care ei îți răspund urându-ți bun venit. Obiceiul este însă ca, imediat ce te-ai așesat jos pe perină, turcește, ceremonia să se repete; însă de astă dată ei îți dau bună ziua, sau bună seara, urându-ți bun venit, la care tu trebuie să răspunzi”.
Relațiile dintre tătarii din Pervelia (și în general dintre tătarii dobrogeni) și români au fost mereu din cele mai bune. Acest aspect reiese și dintr-o întâmplare prin care a trecut învățătorul Ion Dumitrescu, în luna noiembrie a anului 1919:
„În a doua jumătate a lunii noiembrie 1919 eram așa de bolnav, încât zăceam în nesimțire. Multora dintre Tătari le părea rău, fiindcă știusem să le câștig simpatia. Mai ales învățătorul turc, care e în același timp și hoge la geamie, muiezin, fiind absolvent al seminarului musulman din Medgidia, mă vizita în fiecare zi. Odată, când deschid ochii, văd în capul meu pe hogea I. C. Îngânând ceva și alți tătari ascultând tăcuți. Îl întreb pe hoge ce spune? Și mi-a răspuns că zice o rugăciune de însănătoșire din Coran, pentru ca Alah să-mi ajute să mă fac sănătos”. Este știu faptul că, în Dobrogea, în decursul istoriei, sunt dese cazurile în care musulmanii au frecventat slujbele religioase ortodoxe sau guvernatorii și primarii turci aprobau construcția de biserici creștine. La Cernavodă, preotul Dimitrie Chirescu predica și în limba turcă, la sfârșitul slubelor, pentru musulmanii care luau parte la rugăciune.
Mai multe informații despre viața tătarilor din Pervelia (ocupații, bucătărie sau botez, nuntă, înmormântare) puteți citi în Revista Societății Culturale Dobrogene „Analele Dobrogei”, Anul I, 1920, care se găsește la Biblioteca Județeană „Ioan. N. Roman” din Constanța, la cota PI 958.
Sursă foto deschidere articol: Facebook Satele din Romania