„Un Anticar” în satul Zorile. Recomandări din publicațiile periodice

16.10.2020 Ionuț Druche

Rămânem tot la revista „Gânduri dela Mare” (P I 771), care ne prezintă în nr. 1-3/1940 „Un anticar”, de meserie cojocar, din satul Zorile, comuna Adamclisi, județul Constanța, pasionat de istoria poporului român, și, în mod special, de descoperirile arheologice din jurul marilor cetăți ale județului nostru.

Potrivit autorului, Nicolae Cojocaru din Cobadin, anticarul, pe numele său, tot Nicolae, nu era originar din Zorile, și mai locuise în apropierea unor cetăți, precum Callatis sau Histria, de unde își îmbogățise colecția de relicve istorice.

Dar, ceea ce îl făcea mai interesant pe anticarul nostru nu era micul său muzeu de acasă, ci dragostea și pasiunea cu care povestea despre trecutul fascinant al acestui neam, dar și despre fiecare piesă arheologică în parte.

Ceea ce m-a interesat la anticarul acesta, era spiritul lui setos de relicve cu trecut de mii de ani. Aș fi stat o veșnicie la moș Nicolae. Chiar mirosul acela caracteristic de piei și argăseală te predispunea la visarea unor vremi uitate în noaptea acelora câteva mii de ani.

Povestirile lui mă pasionau atâta pentru trecut, încât îmi închipuiam adesea că spiritele noastre călătoresc prin locurile pomenite de el în povestiri. Auzisem și eu de Constantinopolis, Adrianopolis, Dionisopolis, Tomis, Callatis ș.a., dar, până la el nu mi-au rămas multe lucruri. Cu fiecare nume rostit, scotea dintr-o pungă, altădată dintr-o cutiuță, sau de sub rogojina patului tot felul de monede vechi: de aramă, de argint, de aur grecești, romane de împărați de care mai auzisem, sau nu auzisem: Licinius, Luculus, Aurelianus, Hadrianus, Domitianus, Constantinus ș.a. Și nu mi le arăta pe toate într-o zi. De câte ori mă duceam pe la el, scotea câte o monedă sau altceva, descoperite de curând.

Autorul, menționează că, impulsionat de descoperirile anticarului din Zorile, a avut câteva încercări de a căuta la rândul lui monede, dar fără rost. Acest fapt l-a făcut să creadă că succesul lui Moș Nicolae are la bază „spiritul său aproape de duhul lumii vechi, care a fost odată aici”:

„De săpa el o groapă sau un șanț, trebuia să găsească câteva (n.r. monede). Mi-a arătat odată și niște cioburi de vase de pământ cu inscripții grecești.

– Cum au ajuns aici Moș Nicolae?

– Ei, cum! La Callatis sau Tomis veneau negustori greci sau genovezi și aduceau cu ei fel de fel de vase sau alte obiecte casnice, iar locuitorii de pe aici, Geții sau Romanii le cumpărau.

În altă parte unde mai stătuse cândva săpând, a găsit câteva sute de monede de aramă, el însă le-a îngropat iarăși zicând că ce era să facă cu ele căci avea destule.”

Cu atâtea obiecte în casă, Moș Nicolae a fost călcat și de hoți, care i-au furat mai multe monede de aur. Pentru el nu valoarea lor materială era importantă, ci valoarea lor arheologică și istorică:

„Niște răufăcători i-au furat odată niște monede de aur. Lui Moș Niculae nu aur îi răpise, ci o lume de amintiri.”

Întreg articolul și revista „Gânduri dela Mare” (P I 771) le puteți consulta pe pagina web a bibliotecii, secțiunea Biblioteca Digitală sau în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, la momentul reluării activității cu documentele Bibliotecii.

Sursă foto: Facebook Zorile Județul Constanța

Leave a Reply