„Până când a trăit Deceneu?”. Recomandări din publicațiile periodice

19.04.2019 Ionuț Druche

Colecția de publicații periodice din cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța este completată de seria de volume „Studii clasice” (cota PI 309) a Societății de Studii Clasice din România.

În numărul XXII al revistei, apărut în anul 1984, istoricul Vasile Lica semnează articolul „Până când a trăit Deceneu?”. Autorul justifică tema aleasă considerând că acest amănunt din biografia lui Deceneu este deosebit de important pentru istoria politică a Daciei, deoarece „analiza izvoarelor implicate atinge și alte probleme cum ar fi determinarea succesiunii la tronul lui Burebista”.

Tot istoricul Vasile Lica menționează că Deceneu este „una din cele mai importante figuri ale istoriei noastre antice”, iar după ce îl caracterizează ca fiind „interesant și misterios”, continuă afrmând că „figura sa legendară a atras nu numai atenția unor istorici vechi, ca Strabon și Iordanes, ci, mai cu seamă, a celor moderni, preocupați să fixeze locul deținut de marele preot Deceneu în societatea dacică”.

Din paginile articolului aflăm că, primul istoric care a încercat să stabilească momentul dispariției lui Deceneu a fost C. Daicoviciu, care considera că acesta a trăit până în jurul anilor 15 – 10 î.e.n. Printre alți istorici care au tratat acest aspect se numără R. Vulpe, J. Trynkowski, Nicolae Gostar etc. Din analiza asupra ipotezelor acestor istorici, autorul concluzionează că „rezultă existența a trei puncte de vedere asupra momentului dispariției lui Deceneu: cei mai mulți istorici cred că Deceneu nu a trăit prea multă vreme după moartea lui Burebista, în niciun caz la o dată prea apropiată de sfârșitul sec. I î.e.n. Doar R. Vulpe crede că marele preot a murit înaintea lui Burebista, întrucât el socotea că Deceneu era mult mai vârstin decât marele rege. Singulară este și ipoteza prof. N. Gostar asupra dispariției lui Deceneu spre sfârșitul domniei lui Augustus”.

Prezezentând scrierile mai multor izvoare și istorici, autorul arată succesiunea neîntreruptă în timp a lui Deceneu, Comosicus și Coryllus (Scorilo), și continuă precizând că „ceea ce nu se poate demonstra, însă, cu maximă certitudine este dacă între Deceneu și Comosicus s-a mai întrepus vreun alt mare preot și dacă între Comosicus și Scorilo a mai fost vreun alt rege”.

Potrivit lui Vasile Lica, Deceneu a murit la începutul sec. I e.n. „la o dată ce nu se poate stabili precis”. Iată contextul în care autorul a făcut această precizare:

„(…) Prin urmare, domnia regelui-mare-preot Comosicus ia sfârșit cam la 28/29 e.n. Iordanes (n.r. istoric din sec. IV) nu spune nimic altceva decât că a preluat cârja pontificală de la Deceneu, direct, fără intermediar. Din faptul că istoricul got menționează domnia de 40 de ani a lui Scorilo s-ar putea trage concluzia, însă nu absolută, că regele Comosicus nu a avut și el o atât de îndelungată domnie. Noi nu putem deduce de la Iordanes momentul începerii domniei lui Comosicus, dar din confruntarea celorlalte informații literare vechi referitoare la regii daci dintre Burebista și Decebal pot reieși unele indicii utile. Aceste informații transmit știri despre dinaști daci (aflați mai ales în conflict cu romanii). Sunt menționați regii Coson, Cotiso, Roles, Dapyx, Zyraxes, Dicomes, dar în aceste evenimente de la sfârșitul sec. I î.e.n. numele regelui Comosicus nu este amintit. Desigur că de aici nu se poate trage o concluzie sigură în sensul căregele Comosicus nu putea domni și în sec. I e.n., dar atunci ar trebui să admitem că el a avut o domnie la fel de lungă ca și a lui Scorilo, ceea ce, probabil, nu i-ar fi scăpat lui Iordanes.

Prin urmare, dispariția lui Deceneu și preluarea demnității sale de mare preot de către Comosicus s-a produs cam la începutul sec. I e.n., la o dată ce nu se poate stabili precis”.

Mai multe date despre inceputul activității și viața lui Deceneu puteți citi în nr. XXII al revistei „Studii clasice” (cota PI 309) a Societății de Studii Clasice din România, în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța.

Sursă foto deschidere articol: http://www.topromani.ro/2015/03/26/deceneu/

Leave a Reply