Mihai Eminescu : 15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889

  • Pe 15 iunie 1889, s-a stins din viață Mihai Eminescu, poet, prozator și ziarist român. Este considerat cel mai mare poet al literaturii române, o personalitate culturală de geniu, care a influențat generații întregi de scriitori. Eminescu a fost membru activ al Societății literare „Junimea” și a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul”. A fost ales post-mortem (1948) membru al Academiei Române.
  • Una dintre cele mai cunoscute poezii este „Luceafărul”, publicată de Eminescu în 1883, la Viena, apoi și în revista „Convorbiri literare”. „Luceafărul” este inclus și în volumul apărut în 1884, intitulat „Poesii”, ediție princeps îngrijită de Titu Maiorescu, volum deținut și de Biblioteca Județeană Constanța.

 

  • Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu), istoric și critic literar, editor și cel mai bun cunoscător al operei eminesciene, scria în 1936, cu ocazia comemorării poetului:

                                                                             „Actualitatea lui Eminescu”

„Au trecut 47 de ani din ziua de 15 iunie 1889, când, la capătul unei supraomenești încercări, s-a săvârșit din viață, prometeica personalitate a lui Mihai Eminescu. Peste trei ani se va fi împlinit o jumătate de veac de la această pierdere și țara întreagă, oficialitate și obște, de la un capăt al ei la altul, va proslăvi, cu toată cinstea, pe acela, a cărui viață pământească a cunoscut grelele chinuri ale mucinicilor dar al cărui duh călăuzește și va călăuzi de-a pururi spiritualitatea românească.(…)

Semicentenarul de peste 3 ani își concentrează de pe acum proporțiile și semnificațiile. Literaturile tuturor neamurilor cunosc în calendarul lor astfel de date festive. Literatura noastră chiar, nu e săracă în nume glorioase ce se cer reamintite, din când în când. Numele lui Eminescu se conduce de alte legi, decât cele calendaristice. El n-are nevoie de o zi anume, pentru că toate zilele i se cuvin. Pe el nu-l desmormântăm de zile festive, pentru că el e veșnic prezent în mijlocul nostru, cu marea pildă a scurtei lui vieți de trudă și cu marile lecții de artă și de gândire, înscrise la locul de frunte și de vază perpetuă, al fastelor noastre literare.

Eminescu a fost, poate, întâiul care a rupt, la noi, cu imaginea romantică a poetului scriind numai sub pasele magnetice ale inspirației. Tânărul hoinar și adolescentul boem, cum l-au înregistrat legendele, a fost în realitate o mare conștiință organizată. Pregătirea lui a fost metodică, răspunderea cu care și-a elaborat arta lui, enormă. (…)

Eminescu a fost și un gânditor. Nu unul din acei gânditori abstracți, cari așa de des se pierd în labirintul sistemelor lor, cât un cugetător de sugestive calități plastice. Un gânditor aplecat peste toate tainele neamului său, atent la toate zvonurile trecutului, solicitat de toate semnele viitorului. Ideologia lui patriotică, așa de impropriu denumită „ziaristică”, se vădește cu fiecare zi a fi una din pietrele de boltă ale așezărilor românești, de astăzi și de mâine. Nici una din problemele politice, sociale și economice, cari dirijează un popor, nu i-a fost absentă, și nimeni n-a dus în judecarea lor o viziune mai adâncă, mai profetică, mai actuală.

O atât de complexă personalitate, realizată în o atât de fugitivă trecere prin viață și ancorată în preocupările noastre permanente, artistice și naționale, încetează a fi un pretext de comemorare periodică. Ea este o prezență spirituală, de fiecare clipă – și așa este, pentru cultura românească, Mihai Eminescu.”

(Perpessicius – „Eminesciana”. Iași, Junimea, 1983)

 

Caută cartea dorită în catalogul online – Click aici!

 

 

 

 

Leave a Reply