„Legende asupra Insulei lui Ovidiu”. Recomandări din publicațiile periodice

11.04.2019 Ionuț Druche

Continuăm seria recomandărilor din publicațiile periodice aflate în colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, tot cu un articol apărut în Revista Societății Culturale Dobrogene „Analele Dobrogei”. Articolul „Legende asupra Insulei lui Ovidiu”, semnat de învățătorul Titus Cergău, a apărut în numărul 1-12, Anul X, 1929. Titus Cergău consemnează în materialul său patru legende despre Insula Ovidiu, în două dintre ele fiind prezent și poetul Ovidiu. Legendele au fost culese de la Anton Munteanu din Sibioara, Ion Marin din Tașaul, Seit Agi Ali din Tașaul și Moș Meemet din Caramurat (azi comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța).

Dintre cele două legende pe care le vom prezenta azi, prima a fost „auzită” de Titus Cergău de la Anton Munteanu din Sibioara:

Povestea spune că, în vremuri depărtate, Ovidiu ar fi locuit într-un sat mare, unde el era căpetenia sătenilor, pe cari îi conducea cu vorbe și sfaturi, cu toate că venise aici din locuri îndepărtate.

 Într-o noapte, mâniindu-se Dumnezeu, din cauza răutății oamenilor, ar fi scufundat satul în care trăia și Ovidiu, acoperindu-l cu apă, ca și când de când e lumea ar fi fost numai apă.

Dimineața, când s-a uitat Ovidiu, s-a înspăimântat atât de mult, încât a râmas stană de piatră, ca o statuie. Apoi a fost luat din insulă și dus de alți oameni la Constanța de mai târziu, unde se vede și astăzi, după cum spun bătrânii noștri din timpuri străvechi”.

În a doua legendă, persoana poetului Ovidiu nu mai apare, aceasta fiind țesută în jurul unei bâtrâne văduve.  Legenda a fost povestită de Moș Meemet din Caramurat:

Într-o vreme de mult, când nu se știe ce fel de oameni locuiau prin Dobrogea, pe locul din preajma Canaralei, unde e acum lacul (Suitghiol) Mamaia, era un sat cu nume ce nu se mai poate cunoaște. Locuitorii acelui sat erau niște oameni foarte răi, cari nu primiau niciodată pe nimeni la ei în sat.

Un om sărac la înfățișare a cerut o dată găzduire acestor oameni, dar nici unul nu vru să-l primească, afară de o babă săracă și văduvă, cari locuia unde e azi însula lui Ovidiu, într-o colibă cu ziduri de piatră. Omul cel sărac, noaptea, în loc să se odihnească, a început a ceti dintr-o carte și pe măsură ce citia, satul dimprejur se scufunda.

Dimineața călătorul minunant a dispărut, satul din jurul colibei s-a scufundat, iar baba cea bună a găsit în casă o strachină plină cu bani de aur, trăind multă vreme în insula lui Ovidiu, de unde și azi se mai vede prin apă, când e lină, urme de temelii în fundul lacului”.

Învățătorul Titus Cergău

Învățătorul Titus Cergău este autorul a numeroase cărți și articole dedicate legendelor din Dobrogea. S-a născut pe 20 decembrie 1900 la Constanța și a murit pe 4 iulie 1995. După absolvirea Școlii Primare din Sibioara, a urmat Şcoala Normală de Institutori și Învățători din Constanța. A fost învățător la Sibioara (1922-1929), la Constanța (1929-1949) și la București (1949-1960). A publicat volumele: „Legende dobrogene”, coautor: Em. Papazissu, Constanța, Editura Sindicatul Învățătorilor, 1946, „Versuri din Valuri”, Constanța, 1947, „Cișmeaua beiului”, București 1971, „Corabia din povești. Legende populare dobrogene”, București, Editura Ion Creangă, 1976, „Insula lui Ovidiu. Legende și povestiri”, București, Editura Sport-Turism, 1979, „Apărătorii cetății. Povestriri istorice, povești”, București, Editura Ion Creangă, 1981.

A publicat articole în revistele: Dobrogea Jună, Rpmânia de la Mare, Marea Noasră, Analele Dobrogei, Daca, Farul, Dobrogea Nouă, Magazin Istoric etc.

Bibliografie:

Revista Societății Culturale Dobrogene „Analele Dobrogei”, Cernăuți, 1929

Cergău, Titus, Legende și povestiri dobrogene, Editura Ex Ponto, Constanța, 2003

Sursă foto deschidere articol: Facebook Insula Ovidiu

Leave a Reply