Învățători constănțeni, eroi în Al Doilea Război Mondial (I). Recomandări din publicațiile periodice

18.07.2019 Ionuț Druche

„Nu sunt morți cei ce-au murit pe câmpul de onoare” (poetul Zaharia Bârsan)

În numerele 9-10/1942 și 1-2/1943 ale revistei Asociației Învățătorilor din municipiul și județul Constanța „Convorbiri didactice”, sunt prezentate chipurile a patru învățători constănțeni, eroi în Al Doilea Război Mondial. Articolele ne prezintă, pe scurt, faptele de vitejie ale învățătorilor, dar și câteva date biografice și impresiile celor care i-au cunoscut. Pentru articolul de astăzi am ales să îi prezentăm pe eroii învățători Vlăduț Gheorghe din Valul lui Traian și Ion Dobre din Darabani, urmând ca în articolul de săptămâna viitoare, să îi amintim pe Apostol Grigoraș, din Mamaia Sat și Mihai Cristea din Cotu-Văii .

Sergentul Vlăduț Gheorghe

În ordinea apariției lor în paginile revistei, primul erou este învățătorul Gheorghe Vlăduț din comuna Valu lui Traian. Medalionul lui este semnat de învățătorul George Nuțu, din Darabani, județul Constanța, localitatea de naștere a celor doi. Eroul Gheorghe Vlăduț a urmat Școala primară din Darabani, unde l-a avut ca învățător pe George Nuțu, după care a urmat Școala Normală din Constanța, pe care a absolvit-o în anul 1930, cu media 9. După satisfacerea stagiului militar, se căsătorește și este repartizat, ca învățător, la Valu Traian, unde predă, până la mobilizarea pe front. A murit eroic pe 19 octombrie 1942, în „marea cruciadă a neamului, în marile lupte din Cotul Donului” (Uniunea Sovietică), în cea mai tragică operaţiune militară din istoria Armatei Române, acțiune ce făcea parte din Marea Bătălie de la Stalingrad.

După o scurtă schiță biografică, învățătorul George Nuțu precizează contextul în care eroul Gheorghe Vlăduț și-a dat viața pe câmpul de luptă:

Sufletul său năvalnic dorea să dea toată contribuția puterilor sale patriei dragi, de aceea, pe front, ca și acasă, neprecupețind nimic din tot ceea ce este lumesc și personal, se găsește permanent acolo unde primejdia este mai mare, îmbărbătând și încurajând pe cei din jurul său și face din fiecare groapă și palmă de pământ un punct de onoare și de sprijin al patriei.

Într-o asemenea încleștare, conducând singur o armă automată și făcând zid de nepătruns pentru dușmani – simbol al dărzeniei și secularei noastre rezistențe, neșovăitoare în trecutul îndepărtat – nu înțelege să dea înapoi de pe poziție niciun pas, până când o schijă de brand, căzută în spatele lui, a lovit capul luptătorului și sângele lui cald s-a înfrățit cu țărâna pe care a luptat.

La fel ca-n orele de clasă, ca-n lecțiile sale de istorie, când pătruns de fiorul sentimentului național, ce-i vibra toate corzile sufletești, căuta să reverse asupra micuților școlari, cu toată pasiunea, iubirea de neam și glie cu lozinca: ori învingem, ori murim; a căutat prin pilda faptei să facă ultima și suprema lecție, dovedind că spusele sale nu erau vorbe goale, fără nicio legătură cu simțirea sa. Așa-și înțeleg învățătorii datoria!

(…)

Durerea soției sale, în veci nemângâiate, și a copilului drag rămas de acum fără ocrotirea tatălui, ca și suspinele părinților îndurerați se vor opri în mângâiere și admirare, când la serbările școlare vor auzi pomenindu-se între eroii neamului și copilul lor drag; iar imaginea lui se va desprinde măreață în fiecare tricolor desfășurat, așa cum i-a plăcut lui să moară.

(…)

Dumnezeu să te odihnească în pace, iar sufletul tău să  fie așezat în lumina veșnicei fericiri, iar neamului să-i aducă împlinirea întregului ideal, pentru care ți-ai dat sângele tău, sergent T.R., învățător Vlăduț Gheorghe!”.

Sublocotententul Ion Dobre

Al doilea medalion, dedicat învățătorului erou Ion Dobre, este semnat tot de un învățător din Darabani, de Marin D. Florea. Fiu al eroulul Barbu Dobre, care s-a jertfit în Primul Război Mondial, eroul sublocotentent de rezervă Ion Dobre s-a născut în anul 1916, în comuna C.A. Roseti, județul Buzău. Orfan de război, Ion Dobre termină cu greu Școala Normală din Buzău, în anul 1938, fiind numit învățător, abia în anul 1941, la Darabani, județul Constanța. În puținul timp pe care l-a petrecut la Darabani a reușit să se facă remarcat și iubit de toți, în special pentru faptul că „și-a îndeplinit cu prisosință datoria față de școală și față de sat prin multipla sa activitate extrașcolară”. A trecut la cele veșnice pe frontul de răsărit, în luptele pentru Caucaz.

La începutl războiului de cucerire a Basarabiei, Bucovinei și Odesei, consemnează învățătorul Marin D. Florea, nu a fost chemat și mereu se tânguia că n-a avut norocul să se numere printre primii eroi, dar bunul Dumnezeu, care-i știa sufletul, se îndură, și-i satisface dorința care-l rodea, adică aceea de a fi erou pentru reîntregirea țării.

Fiind repartizat comandant al unui detașament de lucru, a cerut singur să fie trecut în ordinea de bătaie a unui excadron combatant, pentru care fapt a fost imediat concentart la un centru de intsrucție, pentru împrospătarea cunoștințelor și apoi trimis cu primele unități pe front. După 20 de zile, cade străpuns de mai multe gloanțe inamice, cu mâna pe trăgaciul carabinei și cu ochii la inamic, dând exemplu de eroism soldaților de sub comanda sa. Corpul neînsuflețit al colegului Ion Dobre este la Caucaz, mărturie că învățătorii știu să își facă datoria completă, atât în timp de pace, cât și în timp de răsboiu.

(…)

Pe mama ta, soție de erou și acum mamă de erou, să o întărească bunul Dumnezeu, pentru a fi mândră de fiul ei, ca și de soțul său!”.

Mai multe articole publicate în „Convorbiri didactice. Revista Asociației Învățătorilor din municipiul și județul Constanța” (cota PI 778), puteți citi în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța.

Sursă foto deschidere articol: Facebook Cotul Donului – Stalingrad – Stepa Calmuca 1942

Leave a Reply