„Impresionanta nenorocire de la Mamaia”. Povestea parașutistului pionier Aurel Biju (Partea a II-a)

22.03.2019 Ionuț Druche

Astfel de experiențe făcute spre binele umanității, cer adesea sacrificii pe altarul lor, iar noi rămânem cu regretul și cu vie recunoștință pentru abnegația acestor eroi” (aviator Romeo Popescu)

Pe 26 octombrie 1925, Aurel Biju, inventatorul unui model de parașută și pionier în acest domeniu, a sărit cu o parașută experimentală, de la 3000 de metri, la Mamaia. Deși saltul a decurs perfect, din cauza vremii nefavorabile, dar și a slabei organizări, Aurel Biju nu a mai putut fi recuperat din mare. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost adus de valuri, la mal, abia în februarie 1926. Tragedia a sensibilizat comunitatea de la malul mării, care dorea, cât mai repede, răspunsuri despre cum au decurs saltul și operațiunea de salvare.

În hidroavionul Getta, din care a sărit Aurel Biju, se mai aflau căpitanul aviator Romeo Popescu și jurnalistul Gheorghe Zegelea, de la ziarul „Dacia”, ale cărui mărturii le-am prezentat în articolul precedent: „Impresionanta nenorocire de la Mamaia. Povestea parașutistului pionier Aurel Biju (Partea I)”.

În zilele care au urmat saltului, presiunea publică asupra căpitanului Romeo Popescu a fost foarte mare. Acesta s-a simțit vizat, în mod direct, de unele articole apărute în presa vremii, cu privire la desfășurarea tragicului eveniment. Astfel, renumitul pilot declara în ziarul „Dacia”, nr. 244, din 1 noiembrie 1925, că se simte obligat să lămurească opinia publică.

De ce nu a amerizat pe mare hidroavionul Getta, pentru a-l salva pe parașutistul Aurel Biju? Cu siguranță, a fost cea mai întâlnită întrebare la adresa pilotului Romeo Popescu. Iar, după cum va explica în paginile ziarului, acest lucru nu doar că nu cădea în sarcina lui, dar nu era nici posibil, în condițiile meteo din acea zi:

Deși timpul era înaintat, am virat cam 15 minute deasupra locului, până când barca a ajuns la 500 metri de parașutier. Cu venirea serii, marea a început să elaboreze vapori, astfel că a trebuit, în plin motor, să recâștig portul Constanța, unde manevra de amerizare s-a făcut foarte dificil. Repet, nu am avut însărcinarea să amerizez, și chiar dacă aș fi făcut aceasta, ar fi fost cu desăvârșire inutil. În afară că era hulă pe mare, că valurile băteau dinspre mare spre uscat, iar vântul era contrar valurilor, deci manevra de amerizare era foarte grea, în afară că periclitam viața pasagerului și avionul – nu vorbesc de viața mea, fiindcă socotesc că aceasta intră în riscurile carierei, și acel care îmbrățișează o astfel de carieră își are contractul cu viața, încheiat – totul era să fie inutil; amerizarea nu avea niciu rost. Hidroavionul nu este taxi-automobil ca să tragă la scară; el este supus influenței vântului și a valurilor.

 Căpitanul aviator Romeo Popescu[1]

Să presupunem că aș fi luptat cu motorul ca să mă apropii de parașutier, manevră c ear fi fost grea și ar fi necesitat timp, chiar dacă aș fi reușit trebuia să stopez motorul, fiindcă chiar cu motorul la relanti, hidroavionul nu poate sta pe loc, ci fuge cu o viteză de 20-30 km pe oră.

Deci, nu puteam să aduc pe bord pe parașutier cu motorul mergând, iar dacă aș fi oprit motorul,hidroavionul ar fi fost luat și reacționat de vânt și de valuri, astfel că nu aș fiputut nici o secundă să țin aparatul pe loc, spre a putea lua pe parașutier și nu aș mai fi putut pleca, din cauza întunericului și a ceții, considerând că toate aceste manevre de ameriazare, stopare, apropiere și repunerea motorului, ar fi necesitat 2 ore”.

Așadar, orice acțiune ar fi întreprins căpitanul Romeo Popescu, deznodământul ar fi fost același, sau poate chiar mai rău. Mai mult decât atât, Romeo Popescu a fost personal la Mamaia cu Aurel Biju, căruia i-a explicat topografia locului, dar și despre cum se deplasează curenții atmosferici, la diferite înălțimi:

Din scrupul de conștiință m-am dus cu parașutierul Biju la Mamaia spre a-i arăta topografia locului. Am făcut atent pe parașutier asupra curenților atmosferici și acesta mi-a spus că pe un vânt cu intensitatea mediocre, parașuta Grigorescu este deviată în înălțimi de câte 1000 de m,cu câte 300 de m. Este foarte greu a se preciza matematic diferiții curenți atmosferici la diferite înălțimi, fără un sondaj metereologic local”.

Întrebat despre importanța evenimentului, Romeo Popescu a spus, printre altele, că nu ar fi acceptat această misiune dacă saltul ar fi fost pe uscat:

Mi-am dat avizul favorabil către inginerul Stoika pentru lansarea de pe hidroavionul Getta a parașutierului Aurel Biju fiindcă vedeam în această experiență un mare interes din punct de vedere profesional. Doream să știu dacă parașuta poate fi aplicată tot cu atâta success și la aviația marina, dupăcum este aplicată la aviația terestră. Dacă mi s-ar fi cerut ca această experiență să fie executată deasupra uscatului, eu personal nu m-aș fi urcat pe hidroavion, pentru că astfel de experiențe au mai fost făcute și ar fi căzut în domeniul exhibițiilor de circ comercial; pentru mare mi-am dat avizul favorabil”.

În încheierea interviului, căpitanul Romeo Popescu concluziona că:

Nenorocirea se datorește în primul rând lipsei de încredere a publicului în seriozitatea unei astfel de experiențe. S-au vehiculat diferite știri cum că n-ar fi fost om în carne și oase Acela care s-a aruncat, ci un manechin – păpușă – ba chiar câine cu numele Biju. Aceste versiuni au ajuns șila urechile barcagiilor, care, pe lângă că erau în stare de ebrietate, cum s-a putut constata la urmă, nici nu erau pătrunși de gravitatea situației, renunțând ușor la salvarea parașutierului.

În al doilea rând, lipsei de experiență a organizatorilor, din care cauză măsurile de salvare n-au fost complet organizate.

Apoi, ultima mea concluzie este că nenorocirea intră în fatalele riscuri ale meseriei”.

Căpitanul aviator Romeo Popescu avea să moară cinci ani mai târziu, pe 9 decembrie 1931, după ce a suferit un accident de avion, la Lehliu, în timp ce încerca să doboare recordul mondial de viteză.

Toate articolele apărute în Ziarul „Dacia”, despre tragedia de la Mamaia din toamna anului 1925, pot fi consultate la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, la Sala de lectură Științe Sociale / Presă.

[1] Sursă foto: https://www.graphicfront.ro/ro-adevaratul-iar-tip-12

Leave a Reply