„Florian, pictorul Constanței”. Recomandări din publicațiile periodice

11.09.2020 Ionuț Druche 

Un „anahoret”! Așa era descris de contemporanii săi unul dintre cei mai talentați pictori de peisaje marine pe care l-a avut această țară! Deși tablourile lui se vând pe internet cu sute sau mii de euro, atât cei care le achiziționează, cât și publicul larg, nu știu multe lucruri despre „pictorul de marine”, Dimitrie Florian (Dobosariu) din Mamaia Sat, județul Constanța.

D. Florian, așa cum îi plăcea să se semneze pe lucrările sale, se pare că a trăit între anii 1899 și 1979. Perioada interbelică a fost cea mai prolifică pentru artist! Încă din primii ani de după Primul Război Mondial organiza expoziții în Constanța și era lăudat de presa vremii pentru talentul cu care realizează peisajele marine „cu o putere de sugestie mai mare însăși decât minunatele tablouri ale naturii”.

Astfel, din articolul „Florian, pictorul Constanței” semnat de Costin Petrescu și publicat în revista „Analele Dobrogei”, pe anul 1927 (cota P I 958) aflăm câteva date despre personalitatea și modul de viață și de lucru al pictorului. Datele sunt prezentate sub forma unei povestiri, în care este inclus și un dialog între autor si pictor, din care redăm câteva pasaje:

„Aşa dar, ne-am înţeles: întâlnirea la şase dimineaţa; camioneta ne aşteaptă la Grand Hotel.

– Cum, la şase dimineaţa? …

– Altfel n’am făcut nimic; numai la ceasul ăsta ghiolul  are o coloraţiune de albastru cobalt cum n’ai văzut niciodată… e de necrezut !

Totuşi, plecarea spre Satul Mamaia nu s’a putut face de cât la ceasul opt, cu trenul local.

Chipul lui Florian, pictorul litoralului Constănţean, arată o adâncă mâhnire de a fi pierdut prilejul unei privelişti rare. Dar ceasul şase de astă vară se potrivea cam cu ceasul opt din toamnă şi, abia ieşiţi din Constanţa, statura voluminoasă a lui Florian se ridică deodată triumfătoare, sorbind cu sete vibraţiunile albastre ale lacului Mamaia.

Nu ştiam ce să privesc mai întâi … minunea de culori ce se desfăşura înaintea ochilor mei, sau fericirea extatică ce se citea pe chipul lui Florian, îmbujorat de o veselie de copil nevinovat.

Înainte de amiază mă găseam în faţa căsuţei lui înfiptă pe o mică ridicătură a terenului, în inima satului şi, totuşi, isolată prin poziţia ei dominantă şi îndreptată spre priveliştea mării.

O căsuţă joasă şi lunguiaţă, strivită de greutatea olanelor de pe acoperişul şoldui, sprijinit de stâlpii gârliciului văruiţi în alb ca şi casa toată, ale cărei ferestre mici ne râd vesel ca ochii mici ai stăpânului.

(…)

Acesta-i Florian, pictorul ţărmurilor Mării Negre, pustnicul ce şi-a scuturat picioarele de praful capitalei şi care şi-a făcut cuib liniştit între mare şi lac.

Natura lui bună şi iertătoare trece cu vederea neajunsurile vecinilor, mari şi mici, care pot să-i fure din când în când câte un petec de pământ, dar nu-i vor fura niciodată marea nesfârşită şi lacul strălucitor ce-i aparţin lui şi poate că numai lui.

Numai lui îi este dat prin meleagurile acestea să stea de vorbă cu marea şi numai el înţelege povestea pe care o tot frământă valurile străvezii ce se rostogolesc spre ţărm, purtând printre spume raze furate din soare şi aduse sub ochii lui din depărtările nesfârşitului.

lată de ce socotesc eu pe Florian om fericit în adevăratul înţeles al cuvântului. Pe el nu-l frământă certurile şi clevetirile cafenelelor Bucurestene unde se profanează atâtea lucruri sfinte. El nu vrea să ştie nici de doctrine învechite de artă, nici de rătăciri moderniste în care se bălăcesc atâtea trude. Pentru el nu există nici principii, nici noţiuni scoase la modă de curente efemere.

El nu vrea să știe de cât de marea și lacul lui, aici la doi pași, cu miile lor de aspecte. În preajma lor iși petrece zile întregi de contemplație și lucru.

Fericit, când emoțiunea simțită in clipa schimbatoare a unei fericite priveliști o poate prinde și așterne pe pânză și mai fericit când asemenea emoții le zărește ochiul celui ce-i privește lucrarea, copilul sufletului său.

De aceea marea în răsărit de soare, ori în apus, pe senin sau vijelie, în linişte sau frământare, marea în nesfârşitele ei înfăţişări este a lui, care a ştiut să se singularizeze în coliba-i de anachoret.

Iar eu, care mi-am petrecut o bună parte din vară privind capriciile nesfârşitei ape, am regăsit cu adevarată plăcere în pânzele lui o mulţime de momente pline de adevăr şi redate cu sinceritatea caracteristică a temperamentului său.

Nu voiesc să intru în analiza operei lui Florian, nici să fac vreun discernământ între opera prinsă sub imperiul inconştient şi naiv al momentului, şi lucrarea refăcută în atelier pe baza documentelor şi atâtor schiţe prinse în fugă, uneori peste putinţă de refăcut.

Am voit să schiţez existenţa, ciudată în vremile noastre, a unui om fericit care, în strâmta încăpere a casei lui izolate, trăieşte largul nesfârşit al orizonturilor; sărac în cuprinsul gospodăriei lui, dar bogat în mijlocul unei naturi pline de minunile binecuvântării.

Şi vinovat ar fi cel ce, otrăvit de esteticele unor anumite clanuri, s’ar atinge de curăţenia unui suflet ce se hrăneşte şi se încălzeşte astfel la razele binefăcătoare ale Artei intangibile.

Şi acum, de departe, gândindu-mă la Constanţa de astă vară, o văd confundându-se cu personalitatea originală a acestui artist singuratic, care-şi poartă, vrednic şi liniştit, sarcina ca şi primii creştini, ce-şi cântau imnul lor în umbra catacombelor nepăsători de sgomotul Romei păgâne.

Costin Petrescu

Sinaia 25 Sept. 1927”

Întreg articolul și revista „Analele Dobrogei”, le puteți consulta pe pagina web a bibliotecii, în secțiunea Biblioteca digitală, sau în sălile de lectură ale Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, la momentul reluării activității cu documentele Bibliotecii.

Leave a Reply